Happy End – Crimă pe dos
https://www.ziarulmetropolis.ro/happy-end-crima-pe-dos/

Centrul Ceh încheie săptămâna aceasta proiecţiile Fiction Tuesdays, cel mai nou program de proiecţii de film. Marţi, 3 aprilie, de la ora 20:00, va fi proiectat filmul experimental „Happy End”, în regia lui Oldrich Lipský, un film necesar pentru orice cinefil.

Un articol de Liliana Matei|3 aprilie 2018

Fiction Tuesdays, ediţia de primăvară, aduce 6 filme de ficţiune cehoslovace, aparţinând Noului Val, însă mai puţin cunoscute publicului de aici. Cu toate acestea, filmele sunt emblematice pentru cinematografia cehoslovacă, fiind selectate pentru a se încadra în tema fantasticului şi science fiction-ului, unele având şi un substrat comic sau chiar experimental. Cele 5 filme proiectate până acum – Ferat Vampire, Ikarie XB 1, When the Cat Comes, Dinner for Adele şi I Killed Einstein, Gentlemen – au fost primite cu căldură de publicul fidel al Centrului Ceh, dar şi de cei pasionaţi de astfel de filme. Fiction Tuesdays va continua cu o nouă serie de proiecţii în toamna acestui an.

„Happy End” este o comedie neagră despre o crimă și consecințele acesteia prezentate invers cronologic, în care decesul este în realitate o renaștere. Filmul începe cu execuția protagonistului, explorându-i acțiunile și motivațiile premergătoare morții. Lipský pornește de această dată de la ideea că orice poveste de dragoste începe extraordinar și se sfârșește tragic, așa că, pentru a putea avea parte de un final fericit, se folosește de ordinea inversă a firului narativ.

Primul cadru în care apare Bedrich, eroul filmului, este cel cu capul său, tocmai secționat de trunchi prin lama ghilotinei. Din acest punct, povestea se derulează în acțiuni și secvențe inversate – oameni care fug înapoi, un mesean își regurgitează prăjitura, un înotător se ivește zgomotos din apă pentru a ateriza silențios pe marginea cheiului; până și succesiunea naturală a dialogului suferă schimbări, răspunsurile precedând întrebările și logica în sine fiind răstălmăcită. De aceea, pentru ca privitorul să înţeleagă acţiunea, trebuie să intre în jocul creat de acest film, fiind necesară o atenţie sporită, având în vedere că prin construcţia sa inedită comicul ia o formă complet nouă şi neaşteptată.

Proiecția are loc la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr. 11, Bucureşti), pe 3 aprilie, de la ora 20:00. Uşile se deschid la ora 19:30, intrarea este liberă, iar subtitrarea este în limba română.

Eveniment Facebok aici.

 

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.