Herta Muller îşi lansează cel mai nou roman
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-isi-lanseaza-cel-mai-nou-roman/

Vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe iubitorii de literatură la lansarea celui mai nou roman al Hertei Müller, “Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”. De asemenea, Ada Milea va susţine un minirecital cu piesele favorite ale Hertei Müller, iar Corina Bernic va prezenta un colaj de filme cu şi despre Herta Müller

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

Cel mai nou roman semnat de Herta Müller va fi prezentat de Corina Bernic, Florina Pîrjol, Adina Diniţoiu, Cezar-Paul Bădescu şi Denisa Comănescu.

În nebunia totalitarismului, o tânără nu vrea să renunţe la fericire. Un roman de o mare putere de evocare, de o forţă aspră a cuvintelor ce se transformă în poezie şi frumuseţe, unul dintre cele mai importante ale autoarei germane născută în România.

Prin acest roman, Herta Müller ne oferă o explorare magistrală şi emoţionantă a felului în care dictatura ajunge să pună stăpânire pe întreg sufletul omului.

„Când nu sunt chemată la interogatorii, pe vremea asta încă mai dormim ceasuri bune. În loc să fie negru ca smoala, somnul de zi e plat şi galben. Dormim neliniştiţi, soarele ne cade peste perne. Dar aşa ziua poate fi totuşi scurtată. Suntem urmăriţi oricum destul de devreme, nu ne fuge ziua de lângă noi. Oricând putem fi învinuiţi de ceva, chiar şi atunci când dormim aproape până la prânz. Oricum suntem oricând învinuiţi de câte ceva ce nu mai poate fi schimbat.“ – Herta Müller, Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi.

Herta Muller

Herta Muller

Despre Herta Muller

HERTA MÜLLER s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 şi în RFG.

Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Academia Suedeză îi atribuie în 2009 premiul Nobel pentru Literatură deoarece „… descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi.” (Motivaţia juriului Nobel)

Foto: Herta Muller – Humanitas

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.