Horaţiu Mălăele: „Vanitatea şi orgoliul actorilor sunt mai mult prefăcute“
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-vanitatea-si-orgoliul-actorilor-sunt-mai-mult-prefacute/

Actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele a declarat în emisiunea Digicult de la Digi24 că e un actor supus, docil, scormonitor şi curios şi că n-ar fi trăit cu mult mai bine în altă ţară, dacă ar fi ales să emigreze.

Un articol de |5 iunie 2013

Actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele a declarat în emisiunea Digicult de la Digi24 că e un actor supus, docil, scormonitor şi curios şi că n-ar fi trăit cu mult mai bine în altă ţară, dacă ar fi ales să emigreze.

Interviul integral poate fi văzut sâmbătă, 8 iunie, de la ora 14.30.

Iată câteva declaraţii ale lui Horaţiu Mălăele:

„Nu știu, cred că sunt şi actor. De fapt, încercările mele, de-a lungul vieții, au stat într-o plăcută zonă a fatalității. Pentru că am debutat fiind un fel de pictor, un fel de desenator. Vorbesc de anul de grație 1971. Apoi am intrat la Institut și eram cel mai bun actor dintre caricaturiști și cel mai bun caricaturist dintre actori. Neintegrabil în nicio comunitate. Între timp, lucrurile s-au mai mișcat și, iată, am ajuns în mod oficial desenator, pentru că fac parte din Uniunea Artiștilor Plastici, și sunt și actor, pentru că fac parte din UNITER.“

„De fiecare dată când defilezi pe un anumit culoar, există o suspiciune a celor din jur: «Domnule, ăsta nu cumva e mai mult desenator decât actor?» Sau invers. Apoi m-am apucat de regie de teatru. A fost un alt scandal. Apoi de regie de film. Alt scandal. M-am apucat să scriu câte ceva… Nu prea știu ce sunt. În orice caz, băltesc în această zăpăceală confortabilă și, uneori, mă simt bine.“

„La un moment dat îmi ajunge. E suficient dacă umblu pe același culoar. Atunci încerc să schimb dominanta și să mă ocup de altceva. … De multe ori există o doză de lehamite. Atunci e bine să încerci să te regăsești în alte lucruri.“

Horaţiu Mălăele

„Sunt ascultător! Chiar dacă joc în piesele regizate de mine. Sunt un actor supus, un actor docil… Să asculți. E bine să asculți. Să fii atent, e bine să fii atent, să fii scormonitor, să fii curios.“

„N-am vrut să plec, pentru că sunt născut român. Părinții mei s-au născut aici, aici e casa mea. Cum să plec din casa mea? Să plece ei! Spunea cineva, creând un paradox: «Nu moare lumea asta, să scape de mine!» De ce să plec? Ca să trăiesc puțin mai bine dincolo? Aș fi trăit foarte puțin mai bine. Poate… Visceral am simțit că nu e bine s-o fac.

Citiţi şi: Horaţiu Mălăele: „Am avut un public deştept, subtil. S-a pierdut!“

Când am lucrat în străinătate, la filme pe care le-am făcut acolo sau la rolurile din piesele jucate acolo, nu pot să spun că m-am simțit în largul meu. Am avut bucurii temporare. Doar atât. Depărtarea e un lucru rău. Întrebarea fiind: depărtarea de ce? Nu poți să-ți explici, dar undeva, în subsolul tău, lucrurile încep să se agite și-ți dai seama că nu e bine ce faci.“

„Vanitatea și orgoliul pe care le bănuiți în spatele actorilor sunt mai mult prefăcute. Actorii sunt o plămadă cu totul și cu totul specială, o comunitate timidă, extrem de sensibilă. Această comunitate, de multe ori, caută să-și mascheze sensibilitatea, vulnerabilitatea, natura plăpândă. Și atunci mai pune măști: masca vanității, masca obrăzniciei. Dar îi cunosc foarte bine – și-aici chiar aș vrea să aveți încredere în mine – sunt niște oameni extrem de plăpânzi și de sensibili.“

Horaţiu Mălăele

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.