Horia Gârbea, vicepreşedinte ICR: „Nu îmi dau demisia pentru că nu mă ştiu cu nimic vinovat“
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-garbea-vicepresedinte-icr-nu-imi-dau-demisia-pentru-ca-nu-ma-stiu-cu-nimic-vinovat/

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru MEDIAFAX că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

Un articol de Corina Vladov|17 iunie 2013

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru Mediafax că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

„Nu mă ştiu vinovat cu nimic. Noi suntem nişte individualităţi, care am făcut mai binele sau mai răul nostru. Eu mă aşteptam şi mă aştept să fiu întrebat, audiat, să ni se analizeze activitatea şi să răspundem de ea. Când am fost votaţi pentru numire, am fost votaţi individual.

Când suntem votaţi pentru revocare, găsesc potrivit să fim votaţi la fel. Eu unul nu îmi dau demisia, nu mă ştiu cu nimic vinovat. Am făcut tot ce am putut mai bine şi mai departe să evalueze cine are calitatea. Eu nu îmi dau demisia din proprie iniţiativă. Dacă mă dau ei afară, să fie sănătoşi. Dar ar fi bine să îmi spună pentru ce, cu ce am greşit”, a declarat Horia Gârbea.

Gârbea: „Nu am făcut nimic rău“

El a precizat că rămâne la latitudinea comisiilor din Senat să-şi spună punctul de vedere. „Dar eu mă aşteptam ca, atunci când iei o astfel de măsură, să îi întrebi şi pe preopinenţi. Adică, mă aştept la nişte acuzaţii precise, la care pot să răspund. Mai departe mai vedem. Aştept votul, dacă va fi negativ, asta este situaţia, dar nu este un lucru pe care să-l recunosc. Eu, în sinea mea şi faţă de propria mea conştiinţă, sunt cu totul liniştit. Nu am făcut nimic rău, nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am încălcat nicio lege”, a spus Gârbea.

Acesta a precizat că şi celălalt vicepreşedinte al ICR – Vladimir Simon – are acelaşi punct de vedere cu al său.
„Din câte ştiu eu, este în aceeaşi situaţie. Aşteaptă şi dumnealui să aibă un rechizitoriu, nişte imputări precise, cu ce ne-am făcut vinovaţi. Din punctul meu de vedere, am acţionat, nu sunt membru de partid, am acţionat absolut echidistant din punct de vedere politic, nu am nicio problemă.

Competenţele mele sunt în domeniul cultural, mi le-am folosit. Restul, când a fost de lege sau de Finanţe, am cerut opinia experţilor noştri, care de asta sunt angajaţi. Aşa că realmente nu am nimic să-mi reproşez. Dacă decizia asta vizează anumite nemulţumiri globale, era bine să le ştim, să discutăm, să negociem, aşa cred eu că era civilizat (…) Aştept votul, dacă va fi negativ, asta e situaţia (…) Eu am acţionat cu echidistanţă, mi-am folosit competenţele culturale”, a mai spus Gârbea.

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, precum şi a vicepreşedinţilor ICR Horia Gârbea şi Vladimir Simon.

Foto: Editura Cartea Românească

27
/02
/17

După aproape 36 ani de la ultima montare importantă pe o scenă bucureşteană, piesa de teatru Hagi Tudose se joacă pe scena Teatrului Metropolis (premiera fiind în octombrie 2016). Capul de afiş este reprezentat de actori consacraţi precum Virgil Ogăşanu, Virginia Mirea, Adela Mărculescu şi Costel Constantin.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

27
/02
/17

CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN Despre cât de greu se obţin biletele la proiecţiile din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Despre filmul care a deschis ediţia din acest an - "Django", povestea celebrului chitarist de jazz Django Reihardt. Şi despre o dramă japoneză plină de sensibilitate şi candoare.

26
/02
/17

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre acasă” care se bucură de un succes răsunător în toate colţurile lumii, se bazează pe o poveste reală, emoţionantă şi plină de candoarea şi speranţa regăsirii familiei.

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

25
/02
/17

Duminică, 26 februarie 2017, de la ora 19.00, la Teatrul EXCELSIOR va avea loc premiera spectacolului „TimeAholics” de Bogdan Capșa, un tânăr de 17 ani, în regia Ancăi Ciuclaru. Piesa a câștigat cea de-a doua ediție a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți New Drama.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

24
/02
/17

Centrul Cultural Casa Artelor și Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureșteni astăzi, între orele 18.00 și 21.00, la "ZIUA DRAGOBETELUI", ediția a IV-a, un eveniment dedicat iubirii și tradițiilor românești. La ora 19.00, în Cupola Casei Artelor, toți cei care doresc să închine un pahar de vin în cinstea iubirii autentic românești, vor fi invitați la o prezentare de vinuri, urmată de o degustare.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.