„Hoţii de celebritate“. Cultul vedetelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/hotii-de-celebritate-cultul-vedetelor/

Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate”, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 august 2013

CRONICĂ DE FILM Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate“, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

În 2010, Sofia Coppola câştiga Leul de Aur la Veneţia cu „Somewhere“, un film care deglamouriza fără ostentaţie viaţa unui actor faimos. Era o cronică pe alocuri observaţională, pe alocuri atenuat-satirică a banalităţii din spatele celebrităţii.

O căutare în aceeaşi direcţie este şi noul ei film, „Hoţii de celebritate“ („The Bling Ring“), care a ajuns pe marile ecrane din România şi care a deschis secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes din acest an.

Bazat pe evenimente reale, dezvoltate într-un articol de revista Vanity Fair, „Hoţii de celebritate“ este relatarea aventurilor unor tineri (patru fete şi un băiat), care, profitând de neglijenţa părinţilor, pătrund în casele unor vedete (printre care Paris Hilton şi Lindsay Lohan) din zone de lux ale Los Angelesului. Acolo se pozează şi sustrag diverse accesorii sau bunuri de valoare, din dorinţa de distracţie şi de a respira aerul rarefiat al starurilor.

Un astfel de subiect s-ar putea preta foarte uşor unei abordări moralizatoare sau cel puţin simplificatoare (dacă ar fi ajuns, de pildă, pe mâna marilor studiouri hollywoodiene). Nu însă şi la Sofia Coppola, care a scris şi scenariul.

Ea nu încearcă în niciun moment să-şi judece protagoniştii şi nu insistă asupra resorturilor psihologice sau sociale, motiv pentru care nu dezvăluie decât puţine informaţii despre trecutul, prezentul sau familiile lor (atunci când apar, părinţii sunt ridiculizaţi).

O satiră bine ţintită

Sofia Coppola este mai curând înclinată să le ofere spectatorilor posibilitatea şi răgazul de a observa personajele în mediul lor şi de a le împărtăşi plăcerea de a se lăsa purtate de senzaţiile tari de moment, de lipsa de griji şi de fastul ostentativ.

În acest sens, camera de filmat lasă uneori impresia unei prezenţe discrete, aproape neobservate (nu anticipează reacţii, personajele vorbesc câteodată în afara cadrului). Iar alteori pare a glorifica tinereţea, frumuseţea, luxul.

Hotii de celebritate

Imagine din filmul „Hoţii de celebritate“

Sofia Coppola foloseşte o coloană sonoră în linie cu gusturile tinerilor a căror lume o investighează, un montaj alert şi numeroase brizbrizuri vizuale care dau filmului strălucire şi un aer de prospeţime.

Iar satira ei vizează în primul rând întregul sistem al showbizului, în care nelegiurea stârneşte fascinaţie şi îi propulsează pe autorii ei printre vedetele relative ale momentului. În acest caz, prin intermediul mass-media, goana tinerilor după firimituri de celebritate îi transformă la rândul lor în celebrităţi.

INFO

Hoţii de celebritate (The Bling Ring, SUA, 2013)

Regia: Sofia Coppola
Cu: Emma Watson, Leslie Mann, Taissa Farmiga, Israel Broussard, Katie Chang

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran



20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.