Ideo Ideis Festivalul #18, la linia de start!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ideo-ideis-festivalul-18-la-linia-de-start/

8 zile de teatru, film, muzică, dezbateri şi ateliere, între 11 şi 18 august, în Alexandria

Un articol de Petre Ivan|10 august 2023

Dacă e august, e Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, iar Alexandria se pregătește deja pentru sosirea trupelor de teatru de adolescenți și a celor peste 100 artiști invitați la ediția de majorat. De 18 ani, culorile festivalului inundă străzile orașului, în timp ce comunitatea locală se dezvoltă odată cu evenimentul devenit astăzi un fenomen – un manifest artistic și social.

A mai rămas o singură zi până la Gala de deschidere a festivalului, programată vineri, de la ora 19:30, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri. Evenimentul va da startul unui adevărat maraton de spectacole de teatru profesionist și proiecții de film, ateliere dedicate adolescenților din trupele selectate, expoziții și picturi pe ziduri, întâlniri cu artiști și profesioniști care regândesc implicarea comunitară, dar și activități și spectacole de teatru pentru copii, organizate în aer liber, în Parcul Vedea.

Programul complet al evenimentelor din perioada 11-18 august este disponibil aici: ideoideis.ro/festivalul-program-18. Biletele pentru spectacolele de teatru profesionist pot fi achiziționate online, de pe platforma eventbook.ro/festival/ideo-ideis, sau de la casa de bilete a Centrului Multifuncțional pentru Tineri.

Explorări prin teatru și arte alăturate, pentru 9 trupe de teatru de liceeni

Faci lumea să semene cu tine – mesajul ediției din acest an, nu e doar un salut adresat adolescenților care privesc lumea cu îndrăzneală, ci și un mod de a-i încuraja să își cultive mai departe curiozitatea, pentru a-și putea asuma transformarea societății prin mijloace creative. Ideo Ideis va continua să le ofere și la această ediție șansa de a se întâlni cu ei și cu ceilalți într-o serie de ateliere de teatru și arte alăturate susținute în primele zile de festival de artiști și pedagogi experimentați în lucrul cu adolescenții.

În cea de-a doua jumătate a perioadei petrecute în Alexandria, timp în care vor locui, vor lucra și vor repeta împreună, trupele vor prezenta în fața colegilor de generație și în fața comunității locale spectacolele de teatru cu care s-au înscris anul acesta pentru participare. Miercuri, pe 16 august, vor evolua pe scenă LAB SQUAD – trupa formată din adolescenți din Alexandria, participanți la atelierele de teatru din Laboratorul Ideo Ideis, dar și Praf de stele din Constanța. În aceeași zi va avea parte de o reprezentație specială și spectacolul realizat în cadrul #experiențaIdeoIdeis, urmată la câteva ore de o proiecție a scurtmetrajului realizat în tabăra organizată în această vară la Predeal. Joi, scena va aparține celor de la Nobody’s Group (Bacău) și Gong (Roman). În ultima și cea mai intensă zi, pe 18 august, vor juca cei de la A.C.T. (Bacău), Mircea Albulescu (Câmpina), Drama Club (Botoșani) și Bightside Drama (București).

POV:ești și invitați

Zilnic, trupele vor primi feedback, susținere și îndrumare din partea artiștilor care au acceptat anul acesta provocarea de a le deveni mentori: Pavel Bartoș, Andreea Grămoșteanu, Andreea Vasile, Maria Obretin, Judith State, Andrei Huțuleac, Bogdan Farcaș, Marin Grigore și Ștefan Lupu. Publicul din Alexandria va avea ocazia să-i cunoască și să participe la discuții cu ei în cadrul a două evenimente cu acces gratuit. POV:ești de vară – seria de întâlniri cu mentorii Ideo Ideis, va debuta miercuri, pe 16 august, de la ora 17:30, și va continua joi, pe 17 august, de la 16:30.

Seara povestitorilor, care asigură an de an doza de inspirație pentru participanți și comunitate, va fi o celebrare a aniversării primilor 18 ani de Ideo Ideis. Duminică, pe 13 august, de la ora 20:00, Alex Ion și Andreea Borțun, co-fondatorii festivalului, vor rememora cel mai importante momente din istoria evenimentului alături de Marcel Iureș, președintele onorific, și Cătălin Ștefănescu – doi dintre cei mai mari susținători ai proiectului de educație prin artă, ajuns astăzi la vârsta maturității.

Una dintre cele mai mari surprize rezervate adolescenților din Alexandria va fi masterclass-ul susținut luni, pe 14 august, de la ora 20:00, de creatorul de conținut Alex Zlăvog. Absolvent U.N.A.T.C., el și-a construit o prezență solidă în mediul online și se numără astăzi printre cei mai urmăriți streameri de la noi din țară. În aceeași seară de la 21:30, Alex Ștefănescu – artistul care semnează ilustrația muzicală a spotului oficial Ideo Ideis Festivalul #18 vine în concert în Alexandria, împreună cu chitara sa, alături de care a cucerit deja o întreagă țară.

De întâlniri prețioase vor avea parte și cinefilii prezenți în serile de duminică, luni și miercuri la proiecțiile din Cinemateca Târzie. După ce vor viziona lungmetrajele Oameni de treabă, Tigru și Între revoluții, spectatorii vor intra în dialog cu regizorul Paul Negoescu (care semnează și Încă două lozuri, proiectat sâmbătă seară), actorul Bogdan Tulbure și scenarista Lavinia Braniște.

Ideo Ideis Laboratorul, prezent în programul festivalului

Ideo Ideis Laboratorul a fost lansat în 2022, din dorința de a extinde experiența de festival pe toată durata anului, astfel încât comunitatea locală să se poată bucura lună de lună de spectacole de teatru profesionist, proiecții de film, ateliere creative și discuții educative. În luna august, proiectul aniversează un an de activitate și va celebra acest moment printr-un amplu program de evenimente și ateliere incluse în programul festivalului. Printre cele mai așteptate se numără Audiția de teatru sonor, urmată de o dezbatere despre teatrul tânăr și cultura onestității, Electric Poetry, în care autorii poeziilor realizate în atelierul din luna iulie își vor asculta operele reinterpretate de Vladimir Purdel și Marin Grigore, dar și concertul susținut de Ada Milea și Bobo Burlăcianu, pe 15 august, de la ora 22:00. Programul complet al evenimentelor din Laborator, organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, este disponibil online, pe ideoideis.ro/laboratorul.

Spectacole de teatru profesionist și evenimente pentru cei mici

Patru spectacole de teatru profesionist vor continua la această ediție tradiția de a-i aduce pe iubitorii de teatru de toate vârstele față în față cu povești relevante despre cine suntem. Biletele pot fi cumpărate online, sau de la casa de bilete deschisă zilnic la CMT.

Ca în fiecare an, copiii și părinții vor avea parte de un program al lor. Sâmbătă, pe 12 august, de la ora 18:00, se vor revedea în Parcul Vedea cu Crina și păpușile vorbitoare, iar a doua zi, la aceeași oră, se vor distra alături de Cei trei purceluși. Luni dimineață, de la ora 10:00, vizităm Castelul Vrăjitoarei, iar de la 18:00, în Laborator, E ora de Păpuși! Ziua de marți, 15 august, debutează la ora 10:00 cu o lansare de carte: Povești cu pași mici, de Raluca Moldovan, vine la întâlnirea cu cititorii în curtea ROMFRA. Tot aici, la ora 11:00, începe Atelierul de distracție, urmat de o demonstrație cu gheață carbonică. Seara, de la 19:30, pe platoul ANAF, părinții și profesorii din Alxandria sunt invitați la o dezbatere pe tema educației, pornind de la cartea Alandalia, de Zeno Daniel Șuștac, în lectura Corinei Moise.

PIXEL. Comunități în focus

Ce e specific Alexandriei și locuitorilor ei? Cum arată relația oamenilor cu orașul pe care îl locuiesc? Ce îi preocupă și ce îi face fericiți. PIXEL. Comunități în focus – un proiect Vanner Collective realizat în parteneriat cu Ideo Ideis, a căutat răspunsuri la toate aceste întrebări, alături de adolescenții din oraș. Sub îndrumarea profesioniștilor din domeniu, în cadrul a două ateliere, liceeni au realizat fotografii documentare și scurtmetraje care vorbesc despre comunitățile lor. Creațiile lor foto vor putea fi admirate într-o expoziție permanentă găzduită la CMT în perioada Festivalului, iar scurtmetrajele realizate, curatoriate și adunate într-un program intitulat Povești din Alexandria, vor avea parte de o proiecție specială miercuri, pe 16 august, de la ora 21:00, la CMT.

Același proiect va colora zidurile a trei școli din Alexandria, cu ajutorul unora dintre cei mai talentați și cunoscuți artiști stradali de la noi din țară. Maria Zurbagiu, Sweet Damage Crew și Wanda Hutira vor crea, în zilele de festival, picturi pe zidurile Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, Școlii Gimnaziale „Alexandru Colfescu” și Școlii Gimnaziale nr. 7.

Îi puteți urmări pe:

ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Bilete spectacole teatru

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.