„Imaginea de apoi”. Testament
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-de-apoi-testament/

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 iulie 2017

Primele două secvenţe din „Imaginea de apoi” trasează deopotrivă temele şi stilul acestui ultim film al marelui cineast polonez Andrzej Wajda, plecat dintre noi în 2016, la vârsta de 90 de ani şi după o filmografie începută în 1950 şi cu peste 50 de titluri în total.

În debut, o tânără frumoasă îl caută pe pictorul şi îndrăgitul profesor de istorie a artei Wladyslaw Strzeminski, aflat pe un deal cu un grup de studenţi pentru o lecţie vizuală în natură. Artistul, unul din cei mai mari din Polonia, avangardist din interbelic şi fost coleg cu Marc Chagall, este văduvit de mâna stângă şi de piciorul drept şi se deplasează în cârje.

Pentru a veni în întâmpinarea tinerei care îl caută, profesorul coboară dealul rostogolindu-se. Descoperim astfel un protagonist cu o energie debordantă (care aproape face uitat handicapul), nonconformist şi care nu îşi plânge în niciun moment de milă, fiind în acelaşi timp foarte iubit de discipoli, pe care îi învaţă nu doar să picteze, dar şi să privească. Legătura cu studenţii apropiaţi se va dovedi esenţială, şi asta datorită solidarităţii pe care tinerii o vor arăta faţă de modelul lor, într-o perioadă istorică a persecuţiilor.

În a doua secvenţă, Wladyslaw, jucat absolut impresionant de un foarte cunoscut actor polonez, Boguslaw Linda (a cărui privire, în permanenţă demnă, este surprinsă în numeroase cadre încărcate emoţional), este în apartamentul său din Łódź şi se pregăteşte să înceapă un tablou, având în singura mână rămasă pensula şi o nedespărţită ţigară.

Suntem în decembrie 1948, aşa cum aflăm dintr-o informaţie care apare pe ecran, iar fereastra pictorului ajunge pe neaşteptate acoperită de un uriaş banner roşu, cu imaginea lui Stalin pe el. Lumina naturală care pătrundea în locuinţă devine acum roşiatică – un simbol vizual puternic, care prefigurează nu doar destinul dramatic al protagonistului (pe care Wajda îl urmăreşte pe parcursul câtorva ani), cât şi tragedia reprezentată de instalarea comunismului sovietic în Polonia.

Wladyslaw taie bannerul de la fereastră, gestul său este văzut ca un afront, astfel că protagonistul, care locuia singur, fiind despărţit de fosta soţie (o celebră sculptoriţă, Katarzyna Kobro) şi de fata lor (jucată de revelaţia Zofia Wichlacz), care îl vizitează cu regularitate, este chemat la poliţie, achetat şi persecutat (inclusiv de cunoscuţi). De aici viaţa i se transformă într-un calvar, deoarece spiritul său liber şi credinţa într-o artă fără angajament social şi politic (pe care îl susţinuse totuşi în tinereţe), abstractă chiar, intră în contradicţie cu realismul socialist impus de ideologia dominantă.

Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă (dar asumată) şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, „Imaginea de apoi” are capacitatea să emoţioneze (şi cu ajutorul unei muzici melancolice, eliberată în momente-cheie).

Emoţia vine probabil şi din conştientizarea faptului că Wajda, un cineast care nu mai trebuia de mulţi ani să mai demonstreze nimic, a înţeles cu adevărat epoca pe care a trăit-o şi în care şi-a făcut filmele de început şi multe din cele de după. Iar cu acest film-testament – care poate fi privit, bineînţeles, şi ca un autoportret indirect – şi-a dorit, ca de altfel în întreaga sa carieră, să ajungă la un public cât mai numeros. Aceasta este, în fond, admirabila lecţie a deschiderii pe care intelectualitatea poloneză din timpul comunismului a predat-o permanent.

„Imaginea de apoi” este un film sincer şi senin despre demnitate şi solidaritate şi o meditaţie asupra istoriei, idei servite de un stil regizoral aparent nesofisticat şi cu certitudine generos. Impunător mod de a încheia o carieră şi o viaţă.

„Imaginea de apoi” a intrat la 7 iulie în cinematografe şi este distribuit de Independenţa Film.

 

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.