„Imaginea de apoi”. Testament
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-de-apoi-testament/

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 iulie 2017

Primele două secvenţe din „Imaginea de apoi” trasează deopotrivă temele şi stilul acestui ultim film al marelui cineast polonez Andrzej Wajda, plecat dintre noi în 2016, la vârsta de 90 de ani şi după o filmografie începută în 1950 şi cu peste 50 de titluri în total.

În debut, o tânără frumoasă îl caută pe pictorul şi îndrăgitul profesor de istorie a artei Wladyslaw Strzeminski, aflat pe un deal cu un grup de studenţi pentru o lecţie vizuală în natură. Artistul, unul din cei mai mari din Polonia, avangardist din interbelic şi fost coleg cu Marc Chagall, este văduvit de mâna stângă şi de piciorul drept şi se deplasează în cârje.

Pentru a veni în întâmpinarea tinerei care îl caută, profesorul coboară dealul rostogolindu-se. Descoperim astfel un protagonist cu o energie debordantă (care aproape face uitat handicapul), nonconformist şi care nu îşi plânge în niciun moment de milă, fiind în acelaşi timp foarte iubit de discipoli, pe care îi învaţă nu doar să picteze, dar şi să privească. Legătura cu studenţii apropiaţi se va dovedi esenţială, şi asta datorită solidarităţii pe care tinerii o vor arăta faţă de modelul lor, într-o perioadă istorică a persecuţiilor.

În a doua secvenţă, Wladyslaw, jucat absolut impresionant de un foarte cunoscut actor polonez, Boguslaw Linda (a cărui privire, în permanenţă demnă, este surprinsă în numeroase cadre încărcate emoţional), este în apartamentul său din Łódź şi se pregăteşte să înceapă un tablou, având în singura mână rămasă pensula şi o nedespărţită ţigară.

Suntem în decembrie 1948, aşa cum aflăm dintr-o informaţie care apare pe ecran, iar fereastra pictorului ajunge pe neaşteptate acoperită de un uriaş banner roşu, cu imaginea lui Stalin pe el. Lumina naturală care pătrundea în locuinţă devine acum roşiatică – un simbol vizual puternic, care prefigurează nu doar destinul dramatic al protagonistului (pe care Wajda îl urmăreşte pe parcursul câtorva ani), cât şi tragedia reprezentată de instalarea comunismului sovietic în Polonia.

Wladyslaw taie bannerul de la fereastră, gestul său este văzut ca un afront, astfel că protagonistul, care locuia singur, fiind despărţit de fosta soţie (o celebră sculptoriţă, Katarzyna Kobro) şi de fata lor (jucată de revelaţia Zofia Wichlacz), care îl vizitează cu regularitate, este chemat la poliţie, achetat şi persecutat (inclusiv de cunoscuţi). De aici viaţa i se transformă într-un calvar, deoarece spiritul său liber şi credinţa într-o artă fără angajament social şi politic (pe care îl susţinuse totuşi în tinereţe), abstractă chiar, intră în contradicţie cu realismul socialist impus de ideologia dominantă.

Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă (dar asumată) şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, „Imaginea de apoi” are capacitatea să emoţioneze (şi cu ajutorul unei muzici melancolice, eliberată în momente-cheie).

Emoţia vine probabil şi din conştientizarea faptului că Wajda, un cineast care nu mai trebuia de mulţi ani să mai demonstreze nimic, a înţeles cu adevărat epoca pe care a trăit-o şi în care şi-a făcut filmele de început şi multe din cele de după. Iar cu acest film-testament – care poate fi privit, bineînţeles, şi ca un autoportret indirect – şi-a dorit, ca de altfel în întreaga sa carieră, să ajungă la un public cât mai numeros. Aceasta este, în fond, admirabila lecţie a deschiderii pe care intelectualitatea poloneză din timpul comunismului a predat-o permanent.

„Imaginea de apoi” este un film sincer şi senin despre demnitate şi solidaritate şi o meditaţie asupra istoriei, idei servite de un stil regizoral aparent nesofisticat şi cu certitudine generos. Impunător mod de a încheia o carieră şi o viaţă.

„Imaginea de apoi” a intrat la 7 iulie în cinematografe şi este distribuit de Independenţa Film.

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.