În căutarea lui Janis
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-cautarea-lui-janis/

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în acelaşi an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 aprilie 2016

Este frapantă și cunoscută asemănarea dintre destinele celor două talente ale muzicii, care depășește anecdota decesului la vârste extrem de apropiate (în jurul a 27 de ani), dependența de droguri și alcool şi presupusa fragilitate.

Este vorba mai ales de asumarea unei vieți trăite intens şi haotic (raportat la normele unei existeţe aşezate) și în care muzica – singura – devine reflexia celor mai profunde emoţii și traume.

„Janis” este mai convențional în realizare decât „Amy” – regizoarea Amy Berg combină clasicele interviuri din prezent cu apropiați ai interpretei (soră, frate, colegi de trupă, foşti prieteni) cu imagini de arhivă din concertele, turneele sau apariţiile ei televizate.

În plus, sunt citite, cu vocea din off a solistei Cat Power, câteva scrisori pe care Janis le-a trimis părinţilor ei cu ocazia a diverse etape importante din fulgurata sa carieră şi viaţă după plecarea din Port Arthur (Texas).

Oraşul în care s-a născut şi în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa sub semnul unui aparent complex de inferioritate cauzat de presupusa lipsă de frumuseţe (comparativ cu modelul impus de societatea de consum a vremii) şi de înclinaţiile sale artistice într-o comunitate mai degrabă conservatoare şi tradiţională.

Chiar şi această tratare regizorală cuminte – lipsită de îndrăzneală şi care ţinteşte un public cât mai larg – oferă momente de o frumuseţe care poate subjuga: sunt exact scenele în care camera surprinde, în cadre lungi şi strânse pe chipul transfigurat al artistei, energia din timpul câte unui concert sau a unei înregistrări, dar şi vivacitatea sa din intervalele de respiro.

Este avantajul pe care îl au documentarele biografice despre muzicieni – ceva din graţia artei lor se transferă şi în film, care se dotează astfel cu o armă în plus de seducţie.

Altfel, acest gen cinematografic – iar „Janis” o dovedeşte din plin – este traversat de un paradox: deşi îşi propune să livreze un portret cât mai complex şi mai nuanţat al artistului, însăşi esenţa existenţei sale scapă cumva percepţiei cineastului şi, implicit, a spectatorului.

Dar, în fond, nici nu are cum să fie altfel. Oricât ar ajuta mărturiile celor care au cunoscut-o, oricât ar permite scrisorile şi imaginile a desluşi câte ceva din felul ei de a fi în prezenţa altora, din psihologia sa, este imposibil de pătruns în enigmatica intimitate a solistei.

Acolo unde se dădea probabil în permanenţă lupta dintre, pe de o parte, aspiraţia spre o viaţă dedicată muzicii şi căutarea iubirii şi, de cealaltă parte, alunecarea în tristeţea tratată cu alcool şi droguri atunci când concertele se încheiau.

Un mister a cărui profunzime se putea intui numai în vocea sa unică, intensă, emoţionantă.

Janis: Little Girl Blue, documentar, SUA, 2015

Regie: Amy Berg

Rating: ●●●○○

„Janis” este distribuit în România de Cine Europa.



04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.