In Memoriam Lucian Pintilie: Unchiul Vanea, Gala UNITER
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-lucian-pintilie-unchiul-vanea-gala-uniter/

Casa de Producţie TVR vă invită să urmariţi prima parte a spectacolului „Unchiul Vanea”, de Cehov, în regia lui Yury Kordonsky (partea a doua va fi difuzată săptămâna viitoare)

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2019

Casa de Producție TVR vă propune un moment de aducere aminte Lucian Pintilie duminică, 12 mai, la ora 17.00, pe TVR 3 . „Eu sunt Lucian, nene Iancule!” – un film omagiu în amintirea regizorului Lucian Pintilie (9 noiembrie 1933 – 16 mai 2018)

Lucian Pintilie

Realizat cu ocazia zilelor UNATC – dedicate în acest an lui Lucian Pintilie – documentarul prezintă imagini inedite din perioada realizării filmului „De ce trag clopotele, Mitică?”, film realizat în 1980 și interzis apoi vreme de 10 ani.

Puteți vedea mărturii ale câtorva personalităţi care au lucrat cu regizorul Pintilie: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Florin Zamfirescu, Florin Mihăilescu, dar şi pe cea a regizorului Horea Lapteş, care a avut şansa de a fi primit de Pintilie să filmeze „facerea” filmului, mărturie unică a modului în care acesta lucra.

Imaginile din making of, prezentate în tandem cu secvenţele din film, creionează puternica personalitate a lui Lucian Pintilie.

Unchiul Vanea

Casa de Producție TVR vă invită să urmariți prima parte a spectacolului „Unchiul Vanea”, de Cehov, în regia lui Yury Kordonsky (partea a doua va fi difuzată săptămâna viitoare)

Telespectatorii  intră în viaţa unui „grup restrâns de oameni inteligenţi, talentaţi, moderni şi sensibili, pe care destinul i-a izolat pe o insulă – o izolare nu prin imensitatea apei, ci printr-o cumplită claustrare, realizată prin toate formele posibile”, după cum însuşi regizorul descrie universul piesei cehoviene.

Alexandr Vladimirovici Serebreakov – profesor universitar alfat la pensie (interpretat de Victor Rebengiuc), Elena Andreevna – soţia lui (Ana Ioana Macaria), Marina – dădaca bătrână (Mariana Mihuţ), Maria Vasilievna Voiniţkaia – văduvă de consilier, mama primei soţii a profesorului (Coca Bloos), Ivan Petrovici Voiniţki (Unchiul Vanea), fiul ei (Horaţiu Mălăele), Sofia Alexandrovna (Sonia), fiica lui din prima căsătorie (Andreea Bibiri), Mihail Lvovici Astrov – medic (Cornel Scripcaru), Ilia Ilici Teleghin – proprietar scăpătat (Ionel Mihăilescu), un argat (Demeter András István).

Scenografia este semnată de Elena Dmitrakova, iar traducerea de Moni Ghelerter şi  Radu Teculescu.

Pus în scenă la Teatrul Bulandra –  în anul 2001 – „Unchiul Vanea” a fost printre cele mai longevive şi mai iubite spectacole din teatrul românesc, premiat atât în ţară cât şi în străinătate, jucat numai cu casa închisă. În anul 2014 Televiziunea Română și teatrul Bulandra au recreat o adaptare a spectacolului în studiourile TVR.

Echipa tv:

Organizator producţie: Sorin Cristea; ilustraţie muzicală: Mihaela Constantinescu; regia de sunet: Gabi Scîrlet; editor imagine: Marius Rușitoru; scenografie tv: Bogdan Brolla, Nicoleta Petrovici; director de imagine: Vlad Tănase; redactor: Sînziana Miloşoiu;

Producător: Diana Dumitru;

Producător delegat: Dana Andriescu

Regia TV: Gini Ignat

Program de difuzare:

TVR Internațional, vineri, 10 mai, ora 00:00

TVR Moldova: sâmbătă, 11 mai, ora 12:00

TVR3: duminică, 12 mai, ora 20:00

*

Gala Premiilor UNITER 2019 are loc în data de 13 mai, cu începere de la ora 22.00, în Sala Mare a Teatrului Național Cluj-Napoca şi va fi transmisă în direct pe TVR1, TVR HD, TVR Internațional, Radio România Cultural și prin livestreaming pe www.uniter.ro și www.tvr.ro

Foto: Unchiul Vanea – tvr.ro

 

 

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.