In memoriam Robin Williams, la TVR 1 – „Marele alb”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-robin-williams-la-tvr-1-marele-alb-astazi-de-la-ora-22-10/

TVR 1 difuzează miercuri, de la ora 22.10, „Marele alb/ The Big White”(2005), în memoria cunoscutului actor Robin Williams, decedat zilele trecute, un film în care regretatul actor joacă alături de Holly Hunter.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2014

În „Marele alb”, Robin Williams joacă rolul lui Paul Barnell, un agent de turism din Alaska. El are o soţie cu probleme psihice, pe care plănuieşte s-o ducă într-o regiune cu climă caldă. Pentru că stă foarte rău cu banii,

Paul încearcă să-şi rezolve problemele financiare aplicând o schemă de îmbogăţire rapidă. Pornind de la sloganul filmului, „When you need somebody, any body will do”, în „Marele alb”, un rol important revine unui cadavru îngheţat, găsit la ghena de gunoi din spatele biroului lui Paul Barnell.

S-a spânzurat cu o curea

Robin Williams a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului.

Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Good Will Hunting

Good Will Hunting

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Oscar pentru „Good Will Hunting”

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – TVR

29
/08
/13

Răzvan Rădulescu, scenaristul unor filme precum „Marfa şi banii“ şi „Moartea domnului Lăzărescu“, a fost lăsat fără bunurile personale în timpul călătoriei sale din Franţa spre Italia, într-un tren de mare viteză. Rădulescu se îndrepta spre Veneţia, unde urma să jurizeze în secţiunea Opera Prima a Festivalului Internaţional de Film.

29
/08
/13

Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate”, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

28
/08
/13

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

27
/08
/13

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.