În premieră la TNB: 50 de secunde… cât o viață intrată la apă!
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-premiera-la-tnb-50-de-secunde-cat-o-viata-intrata-la-apa/

Daniel Oltean, procuror DIICOT şi teatrolog, a oferit UNITER-ului, pentru concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2017, şi, cu această ocazie, Teatrului Naţional din Bucureşti, acea piesă capabilă să suscite un interes deosebit. Titlul ei este 50 de secunde, iar premiera are loc în această seară, pe 13 decembrie, şi mâine seară, pe 14 decembrie, la Sala Atelier, în regia lui Eugen Gyemant.

Un articol de Petre Ivan|13 decembrie 2018

Cu o frazare simplă, nervoasă și percutantă, cu o privire ce scrutează dincolo de palpabil și de cotidian, 50 de secunde  surprinde lupta de idei, zbuciumul de a-ți înțelege propriile accidente existențiale atunci când apar.

Daniel Oltean

Doi bărbați se analizează, în timpul desfăşurării unei anchete. Unul și-a ucis mama, vrea să recunoască asta și să se termine cât mai curând, celălalt vrea să afle adevărul, sau adevăratul făptaș, sau condițiile ce au condus la abominabila faptă. Cei doi bărbați se studiază și se investighează reciproc, deși numai unul are dreptul legal s-o facă. Rezultatul, imprevizibil!…

Autorul-procuror este când cel care investighează, cu privire atentă, zbuciumul ființei din fața sa, când psihologul frământat de propriile întrebări, apoi dramaturgul ce le pune în frază. Răspunsul, neașteptat!

Daniel Oltean, născut în 1974 la Târgu Mureș, este absolvent de drept și filosofie, de teatrologie și scriere dramatică. Un autor special. Cu un traseu profesional inedit. Din 1996 este procuror DIICOT în Târgu Mureș.

A fost dramaturg de spectacol pentru „Piatra” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu și pentru „Offline”, regia Laurențiu Blaga (Teatrul Național Târgu Mureș, 2018), precum și consultant de spectacol („Punct Triplu”, regia Bogdan Georgescu, Teatrul Național Târgu Mureș, 2014) și coautor al textului dramatic pentru spectacolul „Mutanții” (coordonat de Ștefan Peca, regia Ovidiu Caița, Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2016).

Eugen Gyemant

Dau viață complicatului joc ce se desfășoară preponderent în labirintul surprinzător al minții, actorii: Alexandru Voicu (fiul), Lucian Iftime (procurorul criminalist) și Diana Dumbravă(mama). Scenografia: Mara Nicola. Muzica originală : Alexei Țurcan.Regizorul Eugen Gyemant, aflat la prima sa montare la TNB, vă invită să vă descoperiți într-unul din aceste personaje; sau, pe rând, în toate trei…

Pe scenele teatrelor din București și din țară, începând din 2008, Gyemant a montat cu succes o serie de texte importante ca  „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne (premiul Cel mai bun regizor, Comedia Ține la Tineri, 2008), Viţelul de aur, de Ilf şi Petrov, Sala ArCuB, 2011, „Bullets over Lipscani”, după Woody Allen, 2012 (premiul pentru Cel mai bun regizor la Maratonul Internațional al Teatrului Independent – Bucharest Fringe 2012), „Julius Caesar” de William Shakespeare, Godot Cafe-teatru, 2012, „Omul Pernă” de Martin McDonagh, Teatrul Act, 2015 (Cel mai bun spectacol, la Festivalul de Teatru Undercloud 2016, premiat şi la Festivalul Internațional Martin McDonagh din Perm, Rusia, precum şi la Festivalul Internațional ArtOkraina de la Sankt Petersburg), multe alte spectacole, cele mai recente fiind „Leonce și Lena” de Georg Büchner, Unteatru și „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kessey, la Sfântu Gheorghe, 2018.

Premiera spectacolului 50 de secunde va avea loc în zilele de 13 și 14 decembrie, la Sala Atelier, de la ora 20.00. Următoarea reprezentație este programată pentru data demiercuri, 19 decembrie 2018.

Foto: 50 de secunde... – Florin Ghioca

06
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

06
/07
/15

Pe 1 iulie, cele 12 filme KineDok – un proiect One World Romania – au pornit la drum prin țară. La primele proiecții de la Elvira Popescu (București) și de la Ambasada (Timișoara), KineDok l-a avut alături pe Ignácz József, protagonistul filmului „Turneul de la Besence”, primarul care și-a convins concetățenii să joace tenis, să cultive pepeni și să se mobilizeze pentru o viață mai bună.

05
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

04
/07
/15

La 78 de ani, Jack Nicholson este unul dintre cei mai cunoscuți actori contemporani și cel mai nominalizat din istoria Oscarurilor. În tinerețe, i se spunea „Sălbaticul”. „M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile”, declara într-un interviu.

03
/07
/15

Din 5 iulie, în fiecare duminică, de la 14.45, TVR 1 difuzează serialul Puterea binelui: un bărbat renunţă la viaţa pe care o trăia şi călătoreşte prin lume aproape fără bani, contând pe bunătatea semenilor.

03
/07
/15

Sâmbătă asta e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, maratonul iubitorilor de cinema ajuns la ediţia 7. De la 7 seara la 5 dimineaţa, spectatorii vor avea parte de 6 ore de scurtmetraje premiate plus un video-show care va aduce la viaţă imagini din filme în cea mai mare sală de cinema construită până acum în România – Pavilionul Central Romexpo.

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.