Începe a XX-a ediţie a Festivalului internaţional de film de scurt-metraj Alter-Native, la Târgu Mureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-a-xx-a-editie-a-festivalului-international-de-film-de-scurt-metraj-alter-native-la-targu-mures/

Festivalul internaţional de film de scurt-metraj Alter-Native, cel mai mare eveniment de acest gen din România, aflat la a XX-a ediţie, se desfăşoară începând de miercuri până duminică la Palatul Culturii din Târgu Mureş.   ‘Timp de cinci zile, până duminică, sperăm să avem cât mai mulţi vizitatori la Palatul Culturii. Aniversăm şi suntem mândri […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Festivalul internaţional de film de scurt-metraj Alter-Native, cel mai mare eveniment de acest gen din România, aflat la a XX-a ediţie, se desfăşoară începând de miercuri până duminică la Palatul Culturii din Târgu Mureş.

 

‘Timp de cinci zile, până duminică, sperăm să avem cât mai mulţi vizitatori la Palatul Culturii. Aniversăm şi suntem mândri că am ajuns la această ediţie a XX-a, nu ştiu dacă mai există un festival cultural din ţară organizat de un ONG care să ajungă la această ediţie. Şi această ediţie este cu un buget de austeritate, deci nu ne putem permite o sărbătoare foarte somptuoasă, chiar a trebuit să facem nişte economii, iar cel mai bun exemplu este faptul că faţă de anii trecuţi vom avea în acest an doar două evenimente muzicale, faţă de trei sau patru. Considerăm, şi poate că nu este doar părerea noastră, că este cel mai mare eveniment de acest gen, ca şi festival de scurt metraj. La începuturi, acum douăzeci de ani, a fost singurul festival de film în zonă, iar acum am ajuns cu festivalurile de film cum este şi cu universităţile: în fiecare al doilea sat găsim o universitate sau un festival’, a declarat miercuri presei Levente Sipos, directorul festivalului.

Acesta a arătat că poate că festivalul de la Târgu Mureş nu este unul de categoria A, însă este un festival care se organizează de 20 de ani şi care a început să fie cunoscut.

Sipos a spus că în cei 20 de ani festivalul Alter-Native a primit filme din peste 70 de ţări, iar în acest an 61 de ţări au fost reprezentate la preselecţie, iar 59 de filme din 27 de ţări au fost selectate pentru a intra în concurs.

Potrivit acestuia, la ediţia a XX-a din juriu va face parte şi o personalitate din Africa, în baza parteneriatului cu Festivalul One World, iar miercuri şi vineri vor fi proiectate inclusiv filme documentare de la Festivalul One World.

‘În afară de programul de concurs, după impresiile mele din timpul preselecţiei, din atitudinea juriului de preselecţie şi din note, se pare că va fi un concurs destul de puternic. Multe filme nu au reuşit să ajungă în concurs cu nişte note cu care anii trecuţi erau în prima jumătate a filmelor selecţionate. Am încercat să aducem filme de lung metraj de succes în lumea cinematografică, şi nu succes de casă, majoritatea la festivaluri şi au luat premii importante, tocmai din această cauză am pierdut un membru al juriului, domnul Tudor Giurgiu, după ce filmul ‘Despre oameni şi melci’ a câştigat premiul la Varşovia, organizatorii festivalului de la Rio de Janeiro s-au încăpăţânat să-l aibă şi pe domnul Giurgiu, nu numai la filmul’, a subliniat Levente Sipos.

Acesta a precizat că un eveniment important va fi şi sâmbătă, de la ora 18:00, când va fi prezentată premiera naţională a filmului ‘Aglaia’, film care acum câteva săptămâni a câştigat premiul festivalului din Antalia.

‘Joi, la proiecţia filmului ‘Undeva în Palilula’ o să-l avem pe protagonist – Dimenyi Aron din Cluj Napoca, iar sâmbătă o să fie prezent unul dintre producătorii filmului ‘Aglaia’, Muhi Andras din Ungaria. Un alt eveniment este concertul de vineri seară al lui Emy Drăgoi, originar din Ploieşti şi stabilit în Paris, recunoscut ca regele jazului la acordeon şi va avea un spectacol din muzica filmelor lui Charlie Chaplin şi cu ilustraţie din a aceste filme’, a mai spus Levente Sipos.

Directorul artistic al festivalului, Attila Gasparik, directorul Teatrului Naţional din Târgu Mureş, a precizat că festivalul Alter-Native este unul independent, ‘adică niciunul dintre protagonişti, organizatori sau eroii principali nu se ocupă cu film’.

‘Nu avem nici un interes direct de a organiza un festival, ca prin festival să promovăm filmele noastre. În România un singur festival a început mai repede decât festivalul nostru – DaKino, cu care am avut relaţii foarte bune până când a existat. Cred că această construcţie solidă a condus la acest absolut succes să poţi organiza de 20 de ori un festival în care numărul filmelor înscrise în concurs nu scade, ci permanent creşte. Cu asta cred că am spus totul despre festival’, a afirmat Gasparik.

În privinţa calităţii filmelor, Attila Gasparik a arătat că a văzut foarte multe din aceste filme şi că a constatat că a observat că ‘a sosit o generaţie care s-a născut cu camera în mâna’.

‘Deja la 10 ani au avut camere cu care să facă filme. Noi, generaţia noastră, la 20 de ani dacă ai văzut o peliculă cum se face sau dacă ai avut un aparat de fotografiat să faci 36 de poze, vă daţi seama că dacă azi nu fac 100 de poze, nici nu m-am trezit. Deja a venit o generaţie care ştie să scrie cu camera, am ajuns în situaţia teoreticienilor francezi care au avut concepţia de cameră stilou. Generaţia care ne trimite filmele scrie cu camera. Ei deja cred că au abandonat lumea lui Gutenberg, ei jurnalele, situaţia lor, modul lor de a trăi sunt formulate prin camera de luat de vederi şi de aceea avem un nivel foarte ridicat la aceste filme’, a apreciat Attila Gasparik.

Directorul artistic a mai spus că dacă primele ediţii la Alter-Native nu a fost înscris niciun filmul românesc ‘pentru că nu se făceau’, azi ‘avem un loc binemeritat în rândul ţărilor cu un cinematograf important’.

‘În acest context au apărut cu foarte multe filme şi maghiari din România care pot face filme în România, ajung la festivaluri internaţionale şi se simt foarte bine’, a subliniat Gasparik.

La ediţia din acest an Italia este invitatul de onoare al Festivalului Internaţional Alter-Native.

În cadrul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native vor putea fi urmărite o parte a filmelor de scurt-metraj premiate de-a lungul primelor 19 ediţii manifestării, la secţiunea Best of Alter-Native, precum şi 13 filme de lung metraj care au obţinut premii internaţionale.

 

Sursa: Agerpres

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

Abonamentele la Festivalul ”George Enescu” 2017 pentru seriile ”Recitaluri şi Concerte Camerale” şi ”Mari Orchestre” s-au epuizat într-un timp record – aproximativ 30 de secunde, respectiv 10 minute – de la punerea lor în vânzare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.