Începe Festivalul Național de Teatru!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-national-de-teatru-2/

#teatrulschimbalumea #fnt2017. Astăzi debutează în Bucureşti, pentru a 27-a oară, Festivalul Naţional de Teatru.

Un articol de Liliana Matei|20 octombrie 2017

Cu o medie de 9 spectacole pe zi, cu 91 de reprezentaţii în cele 11 zile de Festival, cu cele 7 expoziţii la care se adaugă 25 de lansări de carte şi două producţii proprii ale FNT, ediţia din acest an este cea mai amplă din istoria acestui fenomen cultural care a câştigat notorietate atât în rândul publicului român, cât şi dincolo de graniţe. Dimensiunea internaţională a Festivalului completează din nou în mod fericit selecţia celor 53 de producţii româneşti, cu nume de primă mărime ale scenelor lumii.

De altfel, principala atracţie a zilei de deschidere o reprezintă spectacolul HAMLET / COLLAGE”, în regia renumitului regizor canadian Robert Lepage, prezent pentru prima oară în România la invitaţia Festivalului Naţional de Teatru. Viziunea scenică propusă de Lepage în colaborarea cu Teatrul de Stat al Naţiunilor din Moscova este una total neobişnuită: regizorul a încredinţat 12 roluri din textul shakespearian unui singur actor, într-un spectacol-colaj ce beneficiază de o scenotehnică impresionantă. Actorul este nimeni altul decât celebrul rus Evgeny Mironov – director al Teatrului Naţiunilor din Moscova.

HAMLET / COLLAGE” va avea o reprezentaţie unică, în această seară – la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, începând cu ora 20,00.

FNT propune şi o oportunitate extrem de rară iubitorilor de teatru – cea a întâlnirii directe cu cei doi creatori: În dialog Robert Lepage şi Evgheny Mironov” este titlul întâlnirii speciale, iniţiate şi moderate de criticul Marina Constantinescu, director al FNT, întâlnire cu intrare liberă, care va avea loc mâine, sâmbătă, de la ora 11.30, în foaierul Tapiserii al TNB.

Cele şase spectacole ale primei seri din FNT vor debuta de la orele 18.00, 20.00 şi 22.00, în locaţiile Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului ACT, Teatrului LUNI de la Green Hours, ARCUB şi, desigur, TNB.

Programul manifestărilor este disponibil pe site-ul Festivalului – www.fnt.ro – iar biletele pot fi achiziţionate de pe platforma online mystage.ro/fnt, sau de la Casa centralizată de bilete a Teatrului Naţional I.L. Caragiale” din Bucureşti.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.