Începe !MPRO, Festivalul Național de Improvizație
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-mpro-festivalul-national-de-improvizatie/

Între 23 octombrie şi 1 noiembrie, trei teatre din capitală (Teatrul de pe Lipscani, Godot Cafe şi Teatrul Elisabeta) vor găzdui ediţia a doua a Festivalului Naţional de Improvizaţie.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2014

Momente creative şi umoristice vor fi în toate cele șapte spectacole. Acestea sunt prezentate în premieră naţională și acoperă formate noi de improvizație: „Improvizaţie Muzicală”, „Improvizaţie cu obiect imaginar”, „Sketch Comedy”, „Maestro”, „Scene din viaţa lui ?”.

Festivalul se va deschide cu marea finală a Campionatului de Teatru Sport, singura competiţie în care meciurile stârnesc hohote de râs, iar aplauzele spectactorilor se transformă în note. Confruntarea decisivă pentru titlul suprem se va da între trupele Backstage Boys şi Freeze (ambele din Bucureşti) joi 23 octombrie, ora 20.00 la Teatrul de pe Lipscani. Juriul va fi format din regizorul Vlad Massaci, cel care a adus Teatrul Sport în România, actriţa şi profesoara de improvizaţie, Mihaela Sîrbu, şi publicul – expertul în divertisment.

Vineri 24 octombrie, la ora 22.00 în Godot Cafe, Mircea Tiberian și invitații lui vor rescrie istoria muzicală prin momente de spontaneitate în care se vor juca cu melodii celebre propuse de public în cadrul spectacolului O lecţie de improvizaţie muzicală cu Mircea Tiberian.

Sâmbătă 25 octombrie, în Godot Cafe, începând cu ora 19.00, spectactorii sunt invitaţi în 2014: O Odisee Pământeană, o comedie bazată pe improvizaţie, dar cu decoruri, costume şi regizor.

Seara de duminică este dedicată improvizatorilor amatori care, coordonați de doi profesioniști, se vor întrece în scene improvizate cu talent și farmec pentru a cuceri titlul de Maestro – 26 octombrie, de la 19.00, în Godot Cafe.

Un eveniment inedit, dar important pentru comunitatea improvizatorilor este lansarea primelor traduceri în limba română ale unor cărţi fundamentale din domeniu: „Impro” de Keith Johnstone şi „Improvizat” de Mick Napier. Va fi chiar și un dialog via Skype cu Mick Napier, unul dintre autori, și o proiecție a unor cursuri ținute de Keith Johnstone, inventatorul formatului Teatru Sport. Evenimentul va avea loc în Godot Cafe, duminică 26 octombrie, ora 16.00, iar intrarea este liberă.

În a doua săptămână a festivalului, !MPRO se mută la Teatrul Elisabeta. Aici vor fi ateliere de improvizaţie pentru amatori (intrare gratuită), spectacole de improvizaţie muzicală şi cu obiect imaginar (create în cadrul festivalului) şi “Scene din viaţa lui ?” (interviu cu un invitat surpriză şi cu interpretări improvizate).

În cele 10 zile de festival, !MPRO invită publicul să exploreze tainele teatrului de improvizaţie, să intre în jocul creativităţii şi să se lase cucerit de arta spontaneității.

INFO

Abonamentele şi biletele se găsesc pe www.bilete.ro, precum şi înaintea fiecărui spectacol, la intrarea în teatru.

Fanii din ţară sau cei care nu pot ajunge la marea finală a Campionatului de Teatru Sport, vor urmări confruntarea in direct prin streaming, cu sprijinul Vodafone, pe facebook.com/improfest.ro.

Programul Festivalului poate fi accesat online.

30
/08
/16

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, revine între 14 şi 23 octombrie 2016, pentru al şaptelea an, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes în peste 100 de proiecţii. „I, Daniel Blake“, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat în premieră în România.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

29
/08
/16

Beyonce a devenit, oficial, artista cu cele mai multe premii VMA (Video Music Awards) din istoria premiilor. Artista americană a câştigat, duminică seara, opt premii, inclusiv trofeul suprem - videoclipul anului. Beyonce a batut, astfel, recordul celor mai multe premii MTV Video Music Awards, cumulând, de-a lungul anilor, 21 de trofee, cu unul mai mult Madonna.

29
/08
/16

Cea de-a șaptea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, unicul festival de film balcanic din România, s-a încheiat duminică, 28 august, în Portul Cultural Cetate. De-a lungul celor 8 zile de festival au avut loc proiecții de film, demonstrații culinare, concerte și workshop-uri.

29
/08
/16

Într-o zi de 29 august se năştea Ingrid Bergman. De trei ori câştigătoare a premiului Oscar, actriţa suedeză a rămas în inimile cinefililor graţie prestaţiei memorabile din Casablanca, unde, alături de Humphrey Bogart, a format unul dintre cele mai iubite cupluri de îndrăgostiţi de pe marile ecrane. Ingrid Bergmans-a stins din viaţă la 29 august 1982, în ziua în care împlinea 67 de ani.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

26
/08
/16

Despre cum regizoarea Chris Simion a vândut casa bunicii pentru a construi un teatru independent, ocazie cu care, arătându-și susținerea, scriitorul francez Pascal Bruckner a scris prima sa piesă de teatru. Scene din culisele unui teatru pe cale de apariție.

26
/08
/16

Spectacolul-lectură „Copilul Divin” în prezenţa lui Pascal Bruckner, „Copilul lui Noe” după Eric Emmanuel Schmitt, „Cabaret Dada” de Matei Vişniec, workshopul „Shakespeare stories” susţinut de Marian Ralea, dar şi conferinţa „Teatrul independent în Asia de Sud-Est” vor fi printre principalele atracţii în acest weekend, 27-29 august, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD.

25
/08
/16

Două mediumetraje prezentate la Divan Film Festival au avut în centru oraşul Bucureşti: „Marilena de la P7”, de Cristian Nemescu, de la a cărui lansare s-au împlinit 10 ani, şi foarte puţin cunoscutul - dar extraordinarul – documentar color „Bucureşti”, realizat în 1942 de cineastul amator Nicolae Traian Bratu.