Începe prima ediţie a festivalului „Vin’ la teatru“
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-primul-festival-de-teatru-de-bunavoie-vin-la-teatru/

În perioada 18 – 21 iulie, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, găzduieşte un eveniment inedit, Festivalul Vin’ la Teatru.

Un articol de Andrada Văsii|14 iulie 2013

În perioada 18 – 21 iulie, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia“ din Focșani, găzduiește un eveniment inedit, „Festivalul Vin’ la Teatru’. Aflat la prima ediție, festivalul este organizat în totalitate pe bază de voluntariat, iar intrarea este liberă.

Cuvintele cheie care definesc Festivalul Vin’ la Teatru sunt „tinerețe“ și „bunăvoie“. În culisele festivalului stau foști elevi ai colegiilor din Focșani, actuali studenți sau absolvenți ai universităților din București, printre care și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.

Opt spectacole programate

Pe scenă stau tineri talentați care vor prezenta opt spectacole marcate prin diversitate, de la dramă și comedie până la coregrafie și improvizație. Festivalul prezintă șase producții de licență și masterat ale U.N.A.T.C I. L. Caragiale,  spectacolul  „Vest Est’’  produs de Teatrul Independenților Profesioniști și trupa de improvizație „Backstage Boys’’.

Câteva dintre aceste spectacole au fost și premiate în cadrul Galei Absolvenților 2013 UNATC de către critici de teatru, actori, regizori, coregrafi.

Culise, scenă, public

Festivalul Vin’ la Teatru se adresează tuturor vârstelor și vă invită timp de patru zile la teatru, fără grija biletelor și a rezervărilor. Pentru tineri sunt organizate ateliere speciale de expresivitate corporală, de improvizație sau de lucru pe text. Dacă ți-ai dorit să descoperi cum se naște o situație pe scenă, acum este momentul să afli.

În cadrul acestui festival, teatrul nu mai este o formă de cultură și artă pretențioasă, elitistă, costisitoare, ci o formă de a petrece timpul liber în care poți să și înveți, dar și să te distrezi.

O ofertă diversă de spectacole                                                      

Festivalul va începe în 18 iulie, de la ora 17.00, cu spectacolul de coregrafie „Zic Zac“, premiat pentru cea mai bună creație coregrafică și va continua la ora 20:00 cu spectacolul „Clasa Noastră“, premiat, de asemenea, pentru cel mai bun spectacol de Arta Actorului.

Info:

Programul integral poate fi vizualizat pe pagina de facebook a evenimentului.

Foto credit: Festivalul „Vin’ la Teatru“, spectacolul  „Zic Zac“

07
/09
/15

Filmul de animație Muntele Magic își continuă traseul festivalier cu alte patru selecții. Producţia semnată de Anca Damian va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (18-26 septembrie) și în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Busan, Korea de Sud (1-10 octombrie).

07
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

07
/09
/15

În această săptămână, iubitorii teatrului pot vedea Funcţionarul destinului, la Nottara, Pensiune completă, la Teatrul Mic, Jurnalul lui Adam şi al Evei, la Godot Cafe-Teatru, Scrisori către Rita: The show, la Teatrul În Culise, Dicţionar explicativ al iubirii române, la Teatrul de Artă, Cheia succesului, la Teatrul Mignon, dar şi alte spectacole interesante.

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).