Îngerul din noi poate fi salvat?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ingerul-din-noi-poate-fi-salvat/

Una dintre cele mai bune comedii care se poate vedea pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti este ”20 de minute cu îngerul” de Alexandr Vampilov, poartă semnătura regizorală inconfundabilă a lui Felix Alexa şi spune o poveste despre bunătatea care, uneori, poate provoaca suspiciuni.

Un articol de Georgiana Ene|28 martie 2018

Spectacolul își are punctul de plecare într-un clișeu simplu– o dimineață după o petrecere într-o cameră de hotel, într-un oraș de provincie din Rusia, unde doi bărbați mahmuri fac un real efort de supraviețuire, în lipsa unui… strop de alcool. Gabriel Răuță și Alexandru Conovaru redau fidel criza marcată atât de lipsa alcoolului și a banilor și caută cu disperare o soluție.

Aceștia compun tabloul camerei de hotel și a situației disperate prin gesturi simple într-o tonalitate comică, susținuți de prezența vecinilor lor: un violonist (Bogdan Colteț) și cuplul de tineri îndrăgostiți (Anghel Damian și Irina Ștefan) Li se alătura menajera (Mihaela Teleoacă) și salvatorul lor (Dan Tudor), care prin gestul lui – acela de a le oferi bani – stârnește indignare.

Povestea aparent comică despre alienarea pe care o provoacă banii făcând oamenii suspicioși față de orice acțiune dezinteresată, în profunzime real de dureroasă, pe care o prezintă Felix Alexa, este despre slăbiciunea și neîncrederea oamenilor, despre bunătate – oare mai există?, într-o perfectă armonie cu ilustrația muzicală- text și scenografie sugestivă. Situațiile comice absurde și dialogul viu provoacă râsul spontan al spectatorilor.

Felix Alexa ghidează subtil spectatorul în demonstrația mai puțin intelectuală a protagoniștilor în substratul întâmplărilor, fără forțări de sens sau simbolistica inutilă. Spectacolul dobandește astfel claritate, impune ideile prin soluții simple și are o poezie aparte generată de replicile savuroase susținute de muzica special aleasă de regizor.

Apariția tinerei femei în dezbaterea violentă a vecinilor și încercarea acesteia de a oferi o altă perspectivă situației este ca o ancoră de care bărbatul binevoitor se agață. Emoția pură și simplă pe care aceasta o transmite prin simpla apariție în transpunerea în pielea personajului cu adanci vibrații “reprezintă o parabolă despre lumea dezumanizată în care trăim, o comedie cinică despre cum ne-am sălbăticit sufletele, fără să ne dăm seama. Și tocmai acest amestec fascinant de umanitate dezlănțuită, aflată în criză, și o puritate umană ce nu poate părea astăzi normală, ci doar „îngerească”, creează imaginea reală a lumii în care trăim, plină de confuzie și contraste. Dar oare „îngerul” aflat în fiecare din noi poate fi, totuși, salvat?” (Felix Alexa).

”20 de minute cu îngerul”

de Alexandr Vampilov

Regie și light design: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

Distribuție: Dan Tudor, Gabriel Răuță, Alexandru Conovaru, Mihaela Teleoacă, Bogdan Cotleț, Anghel Damian, Irina Ștefan

Foto: 20 de minute cu îngerul – Mihaela Marin, Teatrul de Comedie

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.