De vorbă cu Lucian Boia despre volumul „De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-lucian-boia-pe-marginea-volumului-de-la-dacia-antica-la-marea-unire-de-la-marea-unire-la-romania-de-azi/

Joi, 25 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc întâlnire cu Lucian Boia în dialog cu Cristian Pătrăşconiu despre volumul „De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi”, apărut recent la Editura Humanitas. Dezbaterea se va încheia cu o sesiune de autografe. 

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2018

Autor a peste treizeci și cinci de cărți, opt dintre ele apărute în limba germană, Lucian Boia a primit miercuri, 17 octombrie, una dintre cele mai importante distincții ale statului german, Crucea de Merit în rang de cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, în cadrul unei ceremonii găzduită de Excelența Sa Domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania.

„Astăzi, ne confruntăm cu multe lucruri insuficent abordate în discursul politic și social. Istoria nu s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, ci se întoarce acum cu mare aplomb și ne bântuie pe toți. În asemenea vremuri, vocile echilibrului și ale rațiunii, ale analizei raționale și lipsite de prejudecăți sunt mai importante decât oricând. Este vorba despre curajul de a pune sub semnul întrebării viziuni și modele de interpretare tradiționale, chiar dacă din acest demers nu îți vei face prieteni. Domnul profesor Boia a fost de multe ori această voce a echilibrului și a rațiunii, demonstrând de-a lungul anilor și acest curaj.“ – Excelența Sa Domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania, la ceremonia de decernare a distincției

lucian boia

„Încerc să înfăţişez, cât pot de echilibrat, problema alcătuirii României (din părţi asemănătoare, însă distincte). Avem o ţară (aproape) întregită. Ce am făcut însă cu ea? Ce facem cu ea în prezent? Cât suntem de capabili să înfruntăm viitorul? Să recunoaştem deschis cum stau lucrurile, altminteri nu ne vom îndrepta nicicând. România nu arată deloc bine: e afectată de mari întârzieri şi de mari dereglări. Toate acestea, adunate, ar putea genera un amestec exploziv, de natură să pună în pericol inclusiv construcţia naţională. La 100 de ani de la Marea Unire, avem datoria să ne reparăm ţara.“ – Lucian Boia

Foto: Lucian Boia, „De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi”   – facebook

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.