Întâlnire cu Maia Morgenstern
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-maia-morgenstern/

Unul dintre simbolurile teatrului şi cinematografiei româneşti, actriţa Maia Morgenstern va fi invitată la următoarea ediţie Round Table Bucureşti, marţi, 3 noiembrie 2015, de la ora 19:00, în Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33).

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2015

Primul sezon Round Table București se va încheia marți, 10 noiembrie, avându-l în prim plan pe Ștefan Gheorghiu, un susținător activ al drepturilor artiștilor interpreți, spectacol ce va fi transmis în direct, ca de obicei, prin live streaming

Dialogul purtat cu Valentina Sandu – Dediu va fi însoțit de momente artistice – surpriză pregătite de organizatori, iar seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Despre Maia Morgenstern, în interviuri recente:

„Mi-e drag ceea ce fac. Mi-e drag ceea ce fac și acolo unde sunt chemată să joc, în spectacole mai mici sau mai mari şi să văd un public cum mi s-a întâmplat la Arad, în vara asta. 1600 de oameni! Pe scaune!” (…)

Sunt un spectator onest, sunt un spectator cinstit, un om căruia îi place grozav să se ducă să vadă tot felul de lucruri. Cred cu putere în libertatea creatorului să-și aleagă temele, să-și răspundă conștiinței sale, talentului sau, preocupărilor sale artistice, etice, morale. E dreptul fiecărui artist să se exprime, să-și exprime punctul de vedere așa cum simte, așa cum știe așa cum crede. E o dimensiune a libertății interioare exprimate în exterior mai ales în ceea Maia Morgensternce privește un artist. – Maia Morgenstern

Despre generațiile noi în actorie:

„Se întâmplă în fiecare zi atâtea lucruri noi, interesante și mai ales diverse. Se întâmplă explozii în fiecare zi. Se întâmplă, după părerea mea și după cum cunosc lucrurile, ca un fluviu. Dacă i-aș spune subteran mi se pare cam clișeistic. Dar se întâmplă, în fiecare zi, se lucrează, aici, acolo în spații neconvenționale, mici, mari, e formidabil. Sunt absolut înduioșată de ceea ce se întâmplă. Sunt absolut înduioșată de ceea ce realizează noile generații de artiști . Ei știu mult mai mult decât actorie. Știu să se organizeze, știu să-și facă lobby, știu să facă producție, știu o grămadă de lucruri. Își fac meseria la alt nivel! Sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea artistică, în lumea filmului, în lumea teatrului, peste tot în lume. E formidabil. Sunt uimită! – Maia Morgenstern

Despre Maia Morgenstern

Maia Morgenstern este în prezent Directorul Teatrului Evreiesc de Stat. În anul 2013 a primit Ordinul Regal „Nihil Sine Deo.”

În anul 2012 a primit Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler în Franța. Este numită Ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România în anul 2010, iar în anul 2004 a primit Premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul Emma din Londra pentru rolul mamei lui Iisus din filmul Patimile lui Hristos.

Parlamentul European de la Strasbourg o sesemnează „Actrița și femeia anului 2003”.

Maia MorgensternMaia Morgenstern a fost aleasă, de-a lungul timpului, membru în juriul festivalurilor de prestigiu din Europa: în anul 2014 a devenit membru al Juriului Carnavalului de la Veneția, iar în anul 2000, Maia Morgenstern a fost membru în Juriul Festivalului de la Monte Carlo și în 1998 la Festivalul de la Angers.

În anul 1996 a fost membru în Juriul Festivalului de la Salonic, iar în 1995 la Festivalul de la Geneva.

Numeroase distincții i-au fost acordate pentru activitatea artistică, precum Premiul Felix (European Film Awards) pentru rolul din filmul Balanța, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă a anului 1993, pentru rolul Lola, din spectacolul Astă seară: Lola Blau, Premiul „Theatre vivant” al Radio France International pentru cel mai bun spectacol în franceză – „Teatru descompus”.

În același an primește „Ursul de Argint” la Festivalul Filmului de la Berlin pentru rolul din filmul Balanţa, Premiul Naţional „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai bună actriţă a anului 1993, pentru rolul Haya, din Ghetto.

În 1992 primește premiul „Les stars de demain”, la Geneva, pentru „Cea mai bună actriță” şi Premiul Criticii, pentru rolul din filmul ”Balanţa”. În anul 1990 primește pentru prima dată Premiul Naţional „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai bună actriţă a anului 1990, pentru rolul Medeea, din Trilogia antică și Premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin în același spectacol.

Maia MorgensternÎn același an, Maia Morgenstern a devenit actriță la Teatrul Național din București, iar în 1989 la Teatrul Evreiesc de Stat. Între anii 1985 și 1988 a fost actriță a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.

Maia Morgenstern a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale”, „București, la clasa prof. Dem Rădulescu.

Spectacole cu Maia Morgenstern în perioada următoare:

4 noiembrie 2015: Chantan Au Leit, Green Hours, FNTi, București

16 noiembrie 2015: Astă seară: Lola Blau, Teatrul Clasic I. Slavici, Arad, spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat

24 noiembrie 2015: Amantul, CC Slatina, spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat

13 decembrie 2015: Leul deșertului, Palatul Național al Copiilor, București, Spectacol independent

Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „EȘTI BUCUREȘTI” oferit de ArCuB.

La eveniment intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa [email protected], în limita locurilor disponibile. Seara de marți se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri oferită de Organizația Somelierilor din România și Crama Rătești.

Fiecare spectacol – conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct.

Foto: Maia Morgenstern – cinemagia

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.