Întâlniri eveniment cu personalităţi de anvergură mondială, în noul sezon Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalniri-eveniment-cu-personalitati-de-anvergura-mondiala-in-noul-sezon-garantat-100/

Singurul muzician din lume care a câştigat Premiul Grammy, în acelaşi an, atât pentru jazz cât şi pentru muzică clasică, trompetistul şi compozitorul Wynton Marsalis este primul invitat al lui Cătălin Ştefănescu, în deschiderea sezonului 44 al emisiunii „Garantat 100%”. Duminică, 3 octombrie, ora 23.00, la TVR 1.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2021

La împlinirea a 22 de ani de existență, emisiunea „Garantat 100%” începe în forță un nou sezon. Personalități de anvergură mondială povestesc, în exclusivitate pentru „Garantat 100%”, la TVR 1, momente memorabile din viețile și din carierele lor.

„În toamna aceasta, deschidem sezonul cu numărul 44, oferindu-le tuturor celor care ne vor urmări la TVR 1 o serie de întâlniri-eveniment, reafirmându-ne felul de a înțelege ideea de televiziune publică. În anul la capătul căruia Televiziunea Română va împlini 65 de ani”, punctează Cătălin Ştefănescu, realizatorul şi moderatorul „Garantat 100%”.

Wynton Marsalis, trompetistul, compozitorul, directorul artistic al Jazz at Lincoln Center este singurul muzician din lume care a câștigat Premiul Grammy, în același an, atât pentru jazz, cât și pentru muzică clasică. Alături de Premiul Pulitzer pentru muzică, stau multe alte premii, onoruri, distincții academice primite în Statele Unite ale Americii și în Europa, ca forme de recunoaștere a unei cariere artistice excepționale. La „Garantat 100%”, Wynton Marsalis povestește, plin de însuflețire și de emoție, evenimente importante din viața sa, de la conflictele de stradă ale copilăriei și adolescenței, la activitatea militantă pentru drepturile omului, și de la marile întâlniri și momente de cotitură ale parcursului său profesional, până la divergențele de opinii pe care le-a avut cu alte personalități artistice recunoscute în întreaga lume. Dialogul lui Cătălin Ştefănescu cu Wynton Marsalis poate fi văzut în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”, pe 3 octombrie, de la ora 23.00, la TVR 1.

„Actrița Charlotte Rampling, o artistă cu o reputație cu totul deosebită, câștigată de-a lungul anilor în cinematografia de artă, atât în Marea Britanie, Franța, Italia, cât și peste Ocean, ne face cinstea unei întâlniri–eveniment, filmată în Catedrala Evanghelică de la Sibiu. Invitata noastră rememorează perioadele de colaborare cu mari regizori ai cinematografiei mondiale, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker”, ne dezvăluie Cătălin Ştefănescu un alt star invitat al noului sezon „Garantat 100%”.

Una dintre cele mai apreciate voci ale scenei de blues-rock, cântăreața și compozitoarea Beth Hart va fi interlocutoarea lui Cătălin Ştefănescu într-o altă emisiune-eveniment pe care TVR 1 o va oferi telespectatorilor în noua serie de premiere „Garantat 100%”.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.