Întâlnirile Yorick cu Răzvan Mazilu: Cine se teme de musical în România?
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirile-yorick-cu-razvan-mazilu-cine-se-teme-de-musical-in-romania/

Joi, 20 aprilie, de la ora 19.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona, Răzvan Mazilu este invitat la Întâlnirile Yorick, alături de Sanda Vişan. Evenimentul este moderat de Monica Andronescu, coordonatoarea colecţiei Yorick.

Un articol de Petre Ivan|13 aprilie 2017

De ce se montează atât de puţin musical în România? Cât de mult iubeşte publicul acest gen? Se poate face musical de calitate în România? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vom căuta răspunsuri, pornind de la volumul „Răzvan Mazilu. De la dans la musical”, de Sanda Vişan.

Editura Nemira a deschis colecția Yorick Actual cu o carte-eveniment: Răzvan Mazilu. De la dans la musical, scrisă de realizatoarea de programe culturale și cronicar de teatru și film Sanda Vișan.

Volumul reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor.

Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști și personalități culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoș Galgoțiu și mulți alții.

Un artist se poate întâlni (sau nu) cu rolul vieții sale, ori cu regizorul special, care să îi reveleze valențele unui personaj, sau își poate întâlni partenerul de scenă ideal – și știm cu toții cât de importante sunt aceste întâlniri, providențiale chiar. Aș spune că pe un plan la fel de important stă întâlnirea cu un cronicar. Cel care știe să vadă prezentul tău ca artist și să îl înscrie cu inteligență într-o traiectorie firească, relaționând momente ale carierei de până acum. Eu am avut șansa întâlnirii cu un asemenea cronicar-om de cultură. Prin intuiție și talent  au fost fixate în „memoria” hârtiei, spectacole, aflate, prin natura lor, sub semnul efemerului: cele pe care le-am regizat, cele în care am dansat. Îmi doresc ca publicul meu să fie și cititor al acestei cărți, totodată mi-ar plăcea să devină spectatori și cei care mă vor cunoaște prin intermediul acestor pagini. –  Răzvan Mazilu

„Îl cunosc pe Răzvan Mazilu de ceva timp! I-am văzut spectacolele. I-am dedicat mai multe emisiuni de televiziune şi am scris despre el. E un artist pe care îl admir. Aşa că ar trebui să pot spune că îl ştiu bine. Şi totuşi, cum nu reuşeam să mă eliberez de senzaţia că de el nu te poţi apropia, oricât ai avansa (ca într-unul din paradoxurile lui Zenon!), mi-am propus imposibilul, adică am încercat să aflu şi mai mult. Dacă am reuşit, vor spune cititorii. Îi previn însă pe amatorii de istorioare picante din spatele scenei că aceasta nu este o lectură pentru ei. Dar sigur este o carte pentru cei interesaţi să afle cum jocul ideilor şi intuiţia artistică l-au condus pe dansatorul şi coregraful român, la regia de spectacol: Răzvan Mazilu, de la dans la musical.” –   Sanda Vișan

În cadrul întâlnirilor Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Theo Herghelegiu, Victor Scoradeț, Radu-Alexandru Nica, Alexandru Darie.

Foto: Întâlnirile Yorick cu Răzvan Mazilu – yorick.ro

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.