Întoarcere în timp la MNAR: „Piranesi. Arhitecturi și fantasme”
https://www.ziarulmetropolis.ro/intoarcere-in-timp-la-mnar-piranesi-arhitecturi-si-fantasme/

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Piranesi. Arhitecturi şi fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziţia aniversează 300 de ani de la naşterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) şi este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secţiei de Artă Europeană a MNAR, anunţă organizatorii.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2020

Evenimentul prezintă o selecție de 39 de gravuri de Piranesi, grupate în trei serii: Grotteschi, Carceri d’invenzione și Vedute di Roma. Stampele piranesiene sunt însoțite și contextualizate de un grupaj de 13 desene și gravuri, realizate de artiști europeni activi în secolul al XVIII-lea, precum Gaspar van Wittel, Giandomenico Tiepolo, Antonio Canaletto, Hubert Robert, Edmé Bouchardon și Francisco de Goya. Toate cele 52 de opere grafice provin din patrimoniul MNAR.

Giovanni Battista Piranesi a fost unul dintre cei mai iluștri gravori din toate timpurile, scenograf, arhitect, restaurator, decorator, colecționar, anticar, comerciant, arheolog și cărturar. Activitatea sa formidabilă a sfârșit prin a însuma – alături de lucrări de erudiție arheologică, texte polemice, amenajări interioare și obiecte decorative – mai bine de o mie de plăci incizate într-o tehnică de multe ori novatoare, imprimate vreme de două secole într-un număr imens de exemplare.

Născut și format la Veneția, sub influența unor mari maeștri precum Giambattista Tiepolo și Antonio Canaletto, Piranesi și-a petrecut aproape două treimi din viață la Roma, unde asimilează, în domeniul vedutei, inovațiile pictorului Giovanni Paolo Pannini și ale gravorului Giuseppe Vasi. În cele aproape patru decenii petrecute la Roma, Piranesi s-a instalat gradual într-o rețea de relații profesional-umane și într-un spațiu al circuitului cultural pe care le-a modelat pe parcurs, prin intermediul imaginii imprimate și al textelor de erudiție sau polemice.

Personalitatea și activitatea lui Piranesi au avut un impact considerabil și formativ asupra epocii sale. Opera lui a modelat imaginarul european, încă mult după moarte, fixând o anumită imagine a Romei: magnifică și strivitoare în starea fragmentară a patrimoniului antic, pitorească și profund umană în dimensiunea ei modernă. Totodată, opera sa, fundamentată pe erudiție, a contribuit masiv la evoluția arheologiei, la instaurarea stilului neoclasic, dar și la eclectismul specific artei oficiale din epoca Primului Imperiu francez.

Expoziția este însoțită de un catalog de 160 de pagini, substanțial documentat și bogat ilustrat, care include, alături de reproducerile celor 52 de lucrări, circa patruzeci de imagini complementare. Acesta poate fi achiziționat de la magazinele MNAR.

Expoziția poate fi vizitată conform programului muzeului, de miercuri până duminică, între orele 11 și 17, la sediul din Calea Victoriei 49 – 53, parter, Corp Auditorium, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.