(In)vizibil, un spectacol-colaj la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/invizibil-un-spectacol-colaj-la-teatrul-maghiar-de-stat-cluj/

Marţi, 5 februarie, la ora 20.00, în Sala Studio a Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului „(In)vizibil”, un spectacol-colaj, pus în scenă de Leta Popescu.

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2019

„(In)vizibil” este prima producție realizată în urma concursului de proiecte pentru tinerii regizori din anul 2017, celelalte spectacole urmând să fie montate pe parcursul acestei stagiuni.

„(In)vizibil” este un spectacol-colaj din texte semnate de autori contemporani români și maghiari, care se juxtapun cu o serie de imagini construite constant, ca o instalație vizuală. Spectatorul este invitat să privească cu deschidere un act de reflecție asupra lui în lume și asupra lumii din jurul lui.

Leta Popescu, regizorul spectacolului, a mărturisit că spectacolul „(In)vizibil” vorbește despre vulnerabilitate, într-un prezent în care singura constantă pare să fie lipsa de siguranță a lumii și a individului în lume. Traversând șapte episoade ale fragilității (de la Planetă – Continent – Țară – Oraș – Familie – Cuplu până la Individ), spectacolul devine o călătorie printre senzații, pornind de la singurătate și ajungând la solitudine, un sentiment înălțător.

„Am încercat să construim șapte spații diferite care vor exista în aceleași timp în spațiul scenic. A fost un pariu pentru mine să fac un colaj în care aceste șapte elemente să coexiste și să nu se anuleze unul pe celălalt. Spațiul arată ca un colaj de instalații de artă care ar trebui să ajute spectatorii să culeagă și să combine semnificații”, a spus scenograful Mihai Păcurar.

Scenografia, instalațiile video și animațiile sunt semnate de Mihai Păcurar, din echipa de creație mai fac parte: Andrei Dósa (traducere și asistent de dramaturgie), Ferenc Sinkó (mișcare scenică) și Magor Bocsárdi (muzică).

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: András Buzási, Áron Dimény, Loránd Farkas, Tímea Jerovszky, Emőke Kató, Csilla Varga, Gábor Viola. Voce: Tekla Tordai.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.