Ioana Craciunescu revine cu un one woman show tulburător
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-craciunescu-revine-cu-un-one-woman-show-tulburator/

Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă vineri, 20 decembrie, de la ora 17:00, avanpremiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec. Spectacolul prilejuieşte revenirea pe scena Teatrului Naţional din Sibiu a actriţei Ioana Craciunescu.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2013

Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă vineri, 20 decembrie, de la ora 17:00, avanpremiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec. Spectacolul prilejuieşte revenirea pe scena Teatrului Naţional din Sibiu a actriţei Ioana Craciunescu.

Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu într-un one woman show tulburător, despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă.

Scris de Matei Vişniec, în vremea studenţiei sale, „Sufleorul fricii” (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând, în mod inedit, absurdul, comicul şi tragicul.

Ioana Crăciunescu propune o lectură graţioasă şi simplă a acestui monolog, într-o formulă care se adaptează nu doar spaţiilor clasice, dar şi teatrului de stradă sau teatrului de cafenea. Spectacolul este regizat de Gérard Audax, directorul companie independente de teatru, Clin d’Oeil din Orléans, şi cel căruia i se datorează debutul acestei aventuri teatrale.

Cine este Ioana Craciunescu

Ioana Crăciunescu, poetă şi actriţă, s-a născut în 1950, la Bucureşti. După ce a studiat la Institutul de Teatru şi Cinema din Bucureşti, a fost angajată de unul dintre cele mai prestigioase teatre din ţară, Teatrul Nottara, unde a jucat peste patruzeci de roluri principale şi peste treizeci de roluri din repertoriul clasic şi modern român.

Ea a primit de două ori premiul pentru interpretare feminină decernat de A.C.I.N. (echivalentul premiului César), precum şi Unicornul de Aur la festivalul de film de la  Amiens.

Stabillită în Franţa după 1991, a jucat în numeroase teatre şi festivaluri: Cartoucherie de Vincennes, Teatrul din Lucernaire, Teatrul din L’isle Saint Louis, Teatrul Sudden, Teatrul Mouffetard, Festivalul de la Avignon, Teatrul din Grandville, Teatrul din Limoges, Festivalul Châlon sur Saone.

Ioana Crăciunescu este una dintre cele mai originale voci ale poeziei româneşti din generaţia sa. A publicat peste zece volume de poezie, majoritatea fiind traduse în franceză, germană, rusă, poloneză, spaniolă, etc.

Însemnata sa activitate ca actriţă de teatru şi de cinema, vine să întregească personalitate literară, „sfâşiată între nostalgia unui viitor agonizant şi regretul ironic al unui pământ pierdut”.

Ioana Craciunescu

Decorul spectacolului de la Sibiu poartă semnătura scenografului Alin Gavrilă, iar premiera va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 19:00.

Foto cu Ioana Craciunescu: Mihaela Marin şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu: sibiu.thefest.ro

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.