Ioana Flora în 4+1 roluri de ţinut minte
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-flora-in-41-roluri-de-tinut-minte/

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

Un articol de Ionuţ Mareş|17 martie 2016

A intrat în atenţie în 2001, odată cu filmul care a dat neoficial startul Noului Val în cinematografia română, „Marfa şi banii”, de Cristi Puiu.

În cei 15 ani trecuţi de atunci, Ioana Flora a devenit una din cele mai importante reprezentante ale noii generaţii de actori de cinema, cu aproximativ 25 de roluri principale sau secundare ori simple apariţii în lungmetraje, scurtmetraje şi seriale de televiziune.

O generaţie la fel de valoroasă ca şi cea de altădată, dar care aşteaptă încă recunoaşterea unui public larg neobişnuit cu a-şi chestiona măcar ocazional nostalgiile şi cu a-şi lărgi orizonturile cinefile.

Cu ocazia relansării pe platforma gratuită Cinepub a celui de-al patrulea film al lui Dan Chişu, „Déjà vu”, care se susţine în cea mai mare parte pe jocul dezinvolt al Ioanei Flora, merită reamintite cele mai importante roluri ale unei actriţe versatile şi întotdeauna credibile.

„Marfa şi banii” (2001, r. Cristi Puiu)

Toţi cei trei tineri actori din acest debut al lui Cristi Puiu erau descoperiri care mai târziu aveau să îşi confirme talentul: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Ioana Flora.

În rolul Betty, Ioana Flora interpretează o „fată de cartier”, destul de naivă şi mai curând docilă în relaţia cu iubitul ei (Bucur) şi cu prietenul acestuia (Papadopol), în drumul „iniţiatic” cu dubiţa de la Constanţa la Bucureşti.

Cu părul lung prins în câteva cleme galbene şi roz, cu un tricou galben fără mâneci şi cu pantoloni lejeri de vară, Betty este prezenţa cea mai relaxată din acest trio supus unor probe neaşteptate.

Firescul şi dezinvoltura cu care interpretează fata ce îşi însoţeşte iubitul într-o călătorie ce trebuia să fie un banal mod de a petrece o oarecare zi de vară propuneau o ruptură cu jocul actoricesc exagerat şi în tuşe groase care dominase cinematografia română a anilor ’90.

Deşi personajul său vorbeşte mai puţin, prezenţa Ioanei Flora în faţa unei camere de filmat neliniştite, foarte aproape de protagonişti şi împrumutând postura unui martor tăcut se distinge prin credibilitate, dinamism şi autenticitate.

„Pescuit sportiv” (2009, r. Adrian Sitaru)

Tot un debut, de această dată al lui Adrian Sitaru, avea să-i ofere peste câţiva ani Ioanei Flora şansa unui al doilea rol important – Iubi, în „Pescuit sportiv”.

Interpretează tot o tânără de la oraş, de această dată amanta unui profesor (Adrian Titieni) cu care pleacă într-o escapadă în timpul căreia cuplul se confruntă cu prezenţa unei fete misterioase (Maria Dinulescu) care le pune relaţia la încercare.

Film al duelurilor verbale şi realizat exclusiv în tehnica POV (unghiuri subiective în care camera se substituie privirii personajelor), care solicită mai mult interpreţii, nevoiţi să privească direct în aparatul de filmat, „Pescuit sportiv” permite tururi actoriceşti de forţă.

Ioana Flora oferă o interpretare care combină cu succes naturaleţea şi profunzimea psihologică. Face un personaj verosimil, care, într-un interval scurt de timp, trece prin stări extreme, de la relaxare la disperare, de la confort la teamă.

„Domestic” (2012, r. Adrian Sitaru)

În „Domestic”, o comedie cu nuanţe de absurd despre relaţia dintre oameni şi animale într-o scară de bloc, Ioana Flora este Ileana. Deşi tot citadină, nu mai avem de-a face cu o iubită sau o amantă.

Mamă, soţie şi gospodină (tipică?), personajul comic şi aproape carticatural al Ioanei Flora este o prezenţă insolită în panoplia de protagonişti locvace ai acestui film colorat şi relaxat.

Mereu gătind în bucătărie, servind masa sau executând alte treburi domestice precum cusutul, cu privirea în jos şi nevoită să răspundă ironiilor soţului (Gheorghe Ifrim), Ioana Flora oferă un personaj special în filmografia ei.

Femeia de la bloc, într-o familie în care rolurile sunt bine (şi tradiţional) delimitate. Un personaj care îşi rosteşte cu discreţie şi fără stridenţe replicile, încercând să facă faţă tiradelor persiflatoare ale soţului.

Un rol mai curând de contre-emploi, în care Ioana Flora se aruncă cu voluptate şi o vizibilă plăcere a jocului.

„Déjà vu” (2013, r. Dan Chişu)

deja_vu_play

„Déjà Vu” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

În „Déjà vu”, un film-experiment, Ioana Flora o interpretează pe Tania, un personaj asemănător cu cel din „Pescuit sportiv”, din care Dan Chişu pare să se fi inspirat direct.

„Déjà vu” este filmat exclusiv din perspectiva vizuală a protagonistului, Mihai (interpretat de Dan Chişu), al cărui chip nu este arătat în niciun moment, dar a cărui voce este prezentă în dialogurile cu amanta, jucată extrem de convingător de Ioana Flora, într-un rol solicitant.

Dan Chişu duce la extrem tehnica POV şi nu foloseşe un operator – îşi dirijează singur camera, pe care o are ataşată de o cască pusă pe cap.

Cea mai mare parte a filmului se susţine astfel pe interpretarea Ioanei Flora, lăsată practic singură în faţa unui obiectiv de filmat intimidant, punând pe tavă stările schimbătoare ale unui personaj complex, greu de surprins în doar câteva tuşe.

Creează o protagonistă carismatică, deopotrivă fragilă şi puternică, şi cu o energie care acaparează ecranul şi ţine captiv spectatorul.  Iar duelul dinspre final cu personajul Mirelei Oprişor îi pune în valoare şi capacităţile de a juca în registrul de farsă.

„Acasă la tata” (2015, r. Andrei Cohn)

Tot un debut este şi „Acasă la tata”, de Andrei Cohn, un film în care Ioana Flora străluceşte în rolul Paulei, o fată singură de la ţară, vânzătoare la chişcul sătesc şi fostă iubită din tinereţe a protagonistului, Robert (Alexandru Papadopol), întors pentru scurt timp „acasă la tata”.

Este o încântare să o vezi pe Ioana Flora în rolul unei tinere mai curând timide, nevoită să facă faţă grosolăniilor lui Petrică (Andi Vasluianu), consătean şi prieten al lui Robert, şi mai apoi asaltului lui Robert însuşi.

În interpretarea subtilă a Ioanei Flora, Paula devine un personaj care, prin naivitate şi nevoia de afecţiune pe care o exprimă prin comportament, stârneşte compasiune şi îndeamnă la înţelegere.

Iar momentul în care îi arată cu mândrie lui Robert baia proaspăt aranjată pentru un minim confort este deopotrivă extrem de comic şi înduioşător.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

 

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.