Irina Petrescu, povestea unei vieți
https://www.ziarulmetropolis.ro/irina-petrescu-povestea-unei-vieti/

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2020

Evenimentul va fi prezentat de Mirel Taloș, președintele interimar al ICR, care îi va avea alături pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, actorul Dan Nuțu, criticul de film Angelo Mitchievici și pe regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Lansarea este organizată de ICR și UCIN.

„Sora mea din Australia“ este o carte-album, monografie, care cuprinde diverse convorbiri, scrisori și confesiuni ale actriței. Albumul adună mărturii semnate de personalități care au marcat cariera Irinei Petrescu: Liviu Ciulei, Mihai Măniuțiu, Dan Nuțu, Virgil Ogășanu. De asemenea, sunt publicate portrete ale actriței scrise de regizorul Laurențiu Damian și de criticii Cristina Corciovescu, Eva Sîrbu, Doina Papp, Marina Spalas.

Volumul de 223 de pagini, care include numeroase fotografii inedite din viața și cariera Irinei Petrescu, a apărut în Editura Uniunii Cineaștilor din România, în condiții grafice excepționale, coperți cartonate, plastifiate, hârtie de album.

Într-un interviu fluviu din „Adevărul literar&Artistic“, cu care această carte-album începe, actrița vorbește despre anii copilăriei şi adolescenţei, despre formarea ei într-o familie de intelectuali şi întâmplarea care-a adus-o pe marele ecran şi mai apoi pe scenă. Artista povestește despre dificultatea de a înfrunta o meserie de vitrină, pentru un om iubitor de discreţie. În interviuri realizate în etape diferite ale vieţii şi creaţiei Irinei Petrescu, Magda Mihăilescu reuşeşte să obţină de la actriţă multe cugetări despre arta pe care a artista îmbrăţişat-o cu o mare conştiinţă de sine.

Comparând momentele de la sfârşitul carierei cu cele de la 18 sau 25 de ani, când a început-o, Irina Petrescu inventează această metaforă a surorii din Australia, citată în titlu: „S-a scurs întra-adevăr, multă vreme de atunci, am trecut prin multe încercări, am învăţat să mă raportez altfel de la viaţă, de aceea astăzi admit că ar fi o ingratitudine trufaşă să nu fiu recunoscătoare unui anumit destin. De mine cea de atunci nu mi s-a făcut însă, dor, pentru că eu mă uit la imaginea acea ca la fotografia unei surori mult mai tinere, care locuieşte undeva departe de tot, în Australia, şi pe care nu am văzut-o de mult. Nu mai sunt eu. Sau, poate, sunt eu cât cuprinde, poate că tânăra aceea stă cuibărită în mine şi nu vreau să recunosc“.

„Ne-o reamintim din filme, din rolurile de pe scenă, dar şi în ipostaze insolite precum aceea a unui comentator avizat al propriilor filme, într-o călătorie iniţiată de Cristina Corciovescu pentru revista Pro Cinema, în 1996, sau în aceea de corespondent de presă pentru Cinema, în anii 1967-1970, când călătorea la festivaluri de film din întreaga lume, de unde trimitea articole pline de culoare şi informaţie despre oameni şi locuri, de la San Sebastian, Moscova, Paris, Hollywood, Londra. Tot din colecţia acestor reviste  autoarea a selectat numeroase alte consemnări rafinate despre oameni şi evenimente, ba chiar şi întâmplări hazlii de viaţă care îi întregesc portretul şi contextualizează oportun faptele de creaţie“, apreciază criticul de teatru Doina Papp.

„Nu este o legendă. Irina Petrescu a fost la Hollywood şi i s-a propus să rămână acolo. Din motive personale a preferat însă să se întoarcă în ţară. Era născută să facă film şi a fost <modelată> de cei mai importanţi regizori români: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ion Popescu Gopo sau Gheorghe Vitanidis”, subliniază criticul de film Irina Margareta Nistor.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.