Isabelle Huppert: Ar fi o experiență extraordinară să lucrez cu Silviu Purcărete
https://www.ziarulmetropolis.ro/isabelle-huppert-ar-fi-o-experienta-extraordinara-sa-lucrez-cu-silviu-purcarete/

În ultima zi a ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a avut loc un superb dialog al regizorului Cristian Mungiu cu actriţa Isabelle Huppert, care a venit la Sibiu cu spectacolul lectură „Amantul” şi a primit, de asemenea, o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Un articol de Monica Andronescu|19 iunie 2018

Actrița a vorbit despre sine, despre viață, despre copilărie, despre relația cu filmul și cu teatrul, într-o sală arhiplină, cu simplitatea care o caracterizează.

Despre copilărie

Eu am văzut foarte, foarte puține filme când eram copil și câteva spectacole de teatru. Am avut parte mai mult de muzee și de muzică. Cum nici sala de teatru, nici cinematograful nu au fost locuri frecvente în copilărie, nu știu cum se face că mi-am dorit să devin actriță. E un mare mister. Nu există un motiv evident. A fost un drum interior. Nu, nu fac parte dintr-una dintre acele familii de oameni de teatru sau de cineaști. În plus, am crescut într-un orășel de lângă Paris unde nu existau cinematograf și teatru. Primele filme le-am văzut foarte târziu. După aceea m-a înscris mama la un club de teatru, unde am început să merg la cursuri. Așa a fost.

Despre ce înseamnă a fi actriță

Cred că a deveni actor sau actriță, regizor sau regizoare este ceva ce vine din interior. Mediul contează, evident, dar pentru mine mai importantă este puterea imaginației. Cred că aș fi putut fi actriță și dacă n-aș fi ieșit niciodată din camera mea, din visul meu interior. Dar, pentru a dobândi mijloacele necesare pentru a fi actriță, e nevoie de ceva mai mult decât de propriul imaginar. Azi, ca să fii actor, trebuie în primul rând să-ți urmezi visul și să nu te lași, mai ales că acum trăim într-o lume plină de bruiaje, iar lucrurile stau cu totul altfel.

Despre scenă și platoul de filmare

Și pe scenă, și pe platoul de filmare mă simt liberă. Exercițiul teatrului este însă mai dificil, mai curios. Este o experiență vie, care se face cu ființe vii. Mie filmul mi se pare mai puțin obositor. Cel puțin pentru mine, să joc în filme nu e obositor. N-aș vrea să fiu însă în pielea regizorului? Nu m-a tentat să trec de partea cealaltă a aparatului de filmat decât din pură curiozitate. Așa mi-ar plăcea să văd din partea aceea ce iese din creierul meu. Poate că seamănă, într-un fel, cu a te uita pe gaura cheii. Nu știu însă dacă e de ajuns. Și n-aș zice nici că sunt regizorul propriilor mele roluri, deși am impresia că-mi construiesc propriul meu mod când fac film, ceea ce îmi dă o mare satisfacție.

Despre film și culturi diferite

Fiecare film este expresia unei anumite culturi, din fericire, și fiecare țară are cinemaul ei specific. Nu e același lucru să faci film în Franța, în Italia, în America, în Filipine, în Coreea. Oamenii sunt diferiți. Dincolo de diferențe, există, bineînțeles, numitorul comun, camera de filmat, care este universală, care este o țară în sine. În SUA am făcut și mari filme, și filme modeste, dar un film independent din SUA este întotdeauna mai mare decât un film mic din Franța. Un mic film făcut la New York poate însemna mai mult, poate implica mai multe resurse. Dincolo de ierarhizări, important este să se păstreze ceea ce se petrece acolo.

Despre lucrul pe platoul de filmare

Odată ce ai descoperit ce și cum trebuie să faci într-un film, ceea ce e cel mai greu, totul devine mai ușor. Odată ce știi de ce faci, știi și cum să faci. Eu am nevoie de o viziune puternică, iar pentru asta e nevoie de un regizor mare. Plecând de aici, crește ceva în mine. Pentru mine, ca actriță, contează mai mult gândul decât acțiunea. La început și în primul rând e gândul. El e ceva ce îmi infuzează creierul, ceva misterios. Nu este o muncă tocmai concretă. Apoi urmează muncă concretă asupra costumului, care e foarte important, fiind primul indiciu oferit spectatorilor. Astfel, începe elaborarea. În film, e imposibil să știi totul încă de la început. Știm în clipa când facem și asta e extraordinar. Trebuie să ai încredere în clipă, în clipa aceea extraordinară când se întâmplă. Da, se construiește ceva, dar nu așa cum se construiește o casă, de exemplu, din piatră. Pentru mine, a juca înseamnă a avea un anumit ritm, ca în muzică, a juca e ceva foarte muzical.

Despre lumea în care trăim

Trăim într-o lume misogină – se vede la nivel politic, social etc. Femeile sunt în continuare puse într-o lumină proastă, așa că e o veste bune ori de câte ori aflăm că primesc mai multă putere, că ele ajung să conteze mai mult. Din dezbateri însă cam lipsesc nuanțele. Și avem nevoie de așa ceva…

Despre vizibil și invizibil

Cinemaul face vizibil invizibilul. Asta este forța lui și de aceea ne fascinează. El face lumină în întuneric. Eu cred că fiecare spectator vede filmul pe care vrea să-l vadă. Iată forța cinemaului. Un singur film, nenumărate interpretări personale. Filmul deschide spiritul, altfel pentru fiecare. Uitându-ne la un film, sărim în necunoscut, nu pare greu, putem avem un presentiment, dar atât. Dacă am ști ce urmează, ar fi mai puțin interesant și pentru realizatori. Și chiar și lor le e greu să-și imagineze cum va arăta filmul la sfârșit. Iar eu tocmai asta caut.

Despre autobiografie pe scenă

Ca actriță, lucrez întotdeauna de o manieră autobiografică, dar într-un mod filtrat. Ceea ce joc nu seamănă, din fericire, cu viața mea, dar conține stări și sentimente absolut personale. Iată paradoxul actorului, despre care scria și Diderot. Există o anumită relație între sine și celălalt, sunt în joc emoții personale. Dar așa este și pentru scriitori, care amestecă ficțiunea cu lucruri personale. În SUA, lucrând, m-am simțit o dată sau de două ori caricatura franțuzoaicei sofisticate, care fumează tot timpul, ca în „The Bedroom Window”.

Despre personaj

De cum am terminat filmul, am uitat personajul. Publicul are fantasma justificată că rolul rămâne în capul actorului. La mine nu e așa. Eu sunt foarte infidelă. Eu păstrez amintiri de la filmări, de la lucrul cu regizorul, dar rolul nu mai e cu mine, el rămâne în amintirea spectatorului. Eu mă iubesc suficient pe mine însămi, mă simt bine cu mine însămi și nu mai am nevoie de roluri care să mă însoțească.

Despre Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Am venit la Sibiu pentru că m-a atras ideea de a avea acest dialog cu Cristian Mungiu, pentru că se proiectează în festival mai multe filme în care am jucat și mi s-a propus să vin și cu acest spectacol, „Amantul”. Știu despre acest festival și importanța lui, deși eu n-am avut până acum ocazia de a juca aici. E extraordinar că există asemenea locuri de întâlnire de dragul teatrului, care are această vocație de a aduna oameni din lumea întreagă. A fost o experiență completă, în care am avut și șansa de a vedea incredibilul spectacol „Faust” al lui Silviu Purcărete, ceva dincolo de spectacol, ceva ce teatrul încă permite, o utopie dintre cele care ne arată că teatrul poate fi dincolo de ce ne imaginăm noi. Spectacolul lui este o experiență de viață pentru actori și pentru spectatori, care, fiind extrem de solicitați, rămân cu o amintire de neuitat. Evident, ar fi o experiență extraordinară să lucrez cu Silviu Purcărete.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.

04
/09
/20

Astăzi începe Astra Film Festival 2020, cu o gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți mari al trupei Subcarpați.

02
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Andrei Zincă, regizor stabilit în America, revine cu un nou film realizat în România, „Și atunci... ce e libertatea?” (2020), despre deportările din Bărăgan din anii `50, bazat pe un scenariu inspirat vag din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana.

02
/09
/20

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

31
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Selectat în competiția Festivalului de la Sarajevo, „Otto Barbarul” (2020) este debutul în regia de lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu. Un film promițător despre suferința unui adolescent după sinuciderea iubitei sale. Şi o autoare în căutarea propriei voci.

28
/08
/20

Sute de spectatori au vizionat joi seara, în Piața Mare din Sibiu, comedia franceză care a deschis oficial ediția cu numărul 14: Cei mai frumoși ani/ La Belle Epoque. Festivalul are loc exclusiv în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială.

28
/08
/20

Asociația Culturală Control N alături de Le Groupe Ouest (Franța) demarează un nou proiect marca LIM | Less is More – workshop-ul de creative pre-writing, dedicat exclusiv tinerilor cineaști, scriitorilor, jurnaliștilor și artiștilor din România.

27
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat la început de august la TIFF şi programat ulterior în diverse proiecţii în aer liber prin ţară, "Totul nu va fi bine" (2020), de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, este un documentar intimist care cucereşte prin sinceritatea demersului celor doi protagonişti-regizori, tineri din generaţia Cernobîl.