Iubirea la vârsta a treia
https://www.ziarulmetropolis.ro/iubirea-la-varsta-a-treia/

Tocmai ce a avut loc la Naţionalul bucureştean premiera naţională a spectacolului „Umbre”, în regia tânărului Vlad Cristache, după o piesă de Marilia Samper, o doamnă dramaturg foarte apreciată, originară din Brazilia, stabilită la Barcelona, după ce a locuit în Irak, Mexic sau Guatemala.

Un articol de Andrei Crăciun|17 iunie 2017

Marilia Samper are patruzeci și trei de ani și spune că a vrut să scrie despre absență și s-a trezit scriind o poveste de dragoste.

Nu aveai loc să mai arunci un ac (nu știu de unde vine această expresie, pentru că nu am cunoscut niciodată pe nimeni care să dorească să arunce undeva un ac, dar poate că nu am umblat eu pe unde trebuia) la premiera acestui spectacol. Bine, dacă îi ai în distribuție pe Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, pe Gheorghe Visu și pe Ana Ciontea, e de înțeles. Actorii aceștia ți-ar umple Naționalul și dacă ar juca în Scufița Roșie.

Povestea din Umbre e așa: o fată adolescentă dispare de acasă, într-un sat de la marginea unei păduri (în pădure și-a făcut loc și un străin, excelent jucat de Gavril Pătru).

Fata dispărută (Alexandra Sălceanu, foarte bună) ajunge – prin însăși absența ei – să fie prezentă până la obsesie în viața tuturor. A mamei sale (Ana Ciontea), a tatălui ei (Gheorghe Visu), a unui coleg de școală îndrăgostit de ea (Emilian Mârnea), a tatălui acestui coleg (Mircea Rusu, foarte bun, de asemenea, într-un rol de tată singur, cu harul beției, hăituit de propriile umbre), a străinului (Gavril Pătru).

Marilia Samper a scris un text puternic, iar Vlad Cristache e încredințat că spectacolul său aduce un elogiu naivității de a crede că poți fericit, în ciuda a tot.

Nu mă pronunț cu privire la această interpretare. Artistul își cunoaște mai bine opera.

Vreau însă să vă atrag atenția asupra unui alt aspect: iubirea la vârsta a treia. Victor Rebengiuc joacă rolul Bătrânelului. Mariana Mihuț e Bătrânica.

Spre deosebire de atâtea alte spectacole, și mai ales de spectacolele din viață, ei sunt personajele senine. Vorbesc despre marea trecere, despre sforăit, despre dureri, despre trecut, și așteaptă fiecare zi, așteaptă să vadă dacă le va mai fi dată.

Ei au învins timpul și au rezistat împreună până la sfârșit, ei chiar trăiesc până când moartea îi va despărți. Vi se pare puțin?

Și nu e vorba doar că Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț sunt actorii care sunt, deși e și asta. E vorba că își trăiesc atât de bine rolurile, de parcă le-ar juca – așa cum frumos spune și clișeul – pe scena vieții, ceea ce, nu-i așa?, nu e deloc exclus.

Sunt câteva idei categoric grele în Umbre, sunt și unele idei mai slabe, dar, dincolo de ele, se va vorbi mult despre acest spectacol de la toamnă, așa că în loc de orice altă încheiere vă doresc să traversăm sănătoși vara incendiară care stă să înceapă și să ne revedem cu bine la Național.

Chiar dacă e bine ca după acest spectacol să coboare tăcerea, și ea chiar coboară, ca o cortină, când tăcerea totuși se încheie vom avea ce să ne spunem despre Umbre.

Sunt câteva idei categoric grele în Umbre, sunt și unele idei mai slabe, dar, dincolo de ele, se va vorbi mult despre acest spectacol de la toamnă

25
/06
/15

Teatrul Ion Creangă readuce în actualitate „Cartierul poveștilor”, un spectacol interactiv plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani. Concept inedit „Cartierul poveștilor” a călătorit cu succes la festivaluri din Israel, Franța, Singapore și România, iar acum revine în programul Teatrului Ion Creangă în stagiunea estivală 2015 într-o variantă adaptată, realizată cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Scrisă de un muntenegrean - Liubomir Giurkovici, adusă în scenă de un sloven - Nick Upper şi desemnată cel mai bun spectacol, în Macedonia, Tobelia va avea o singură reprezentaţie la Bucureşti, în 31 august, ora 18.00, la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015!

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

24
/06
/15

Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.