Iubiri celebre (II). Anaïs Nin și Henry Miller
https://www.ziarulmetropolis.ro/iubiri-celebre-ii-anais-nin-si-henry-miller/

SPECIAL Ziarul Metropolis vă propune o galerie a poveştilor de dragoste memorabile. Ne oprim astăzi la relaţia scriitorilor Anaïs Nin şi Henry Miller.

Un articol de Alina Vîlcan|9 august 2018

În această vară, vă prezentăm o serie de texte de citit în șezlong. Nimic complicat. Figuri celebre – pictori, scriitori, prinți, președinți de stat – pe care istoria le-a reținut și pentru marile lor iubiri, în stare să inspire și azi. Iată-i așadar pe neconvenționalii Anaïs Nin și Henry Miller!

Ea era o delicată floare europeană, iar el un vagabond crescut în Brooklyn, cu vocea hârjâită, atunci când s-au întâlnit, într-o zi de decembrie a anului 1931, într-un sătuc din apropierea Parisului. Pe măsură ce se apropia de casa ei din Louveciennes, ea îi privea trupul slab, capul chel și ochii pătrunzători; se gândea că arată precum un preot budist cu buze senzuale. Primul lucru remarcat de el au fost ochii ei mari și rotunzi și timiditatea caracteristică.

S-au întâlnit frecvent în zilele și săptămânile care au urmat pentru a vorbi despre cărți, filosofie și istorie, fiindcă el era la fel de hămesit după idei noi ca după o masă gratis, iar ea era, de asemenea, o autodidactă. Ea i-a împrumutat cărți ale lui Proust; el depăna povești fascinante din Brooklyn. Dar subiectul de care era cel mai preocupat și care i-a stârnit cel mai mare interes lui Nin era soția lui, June Mansfield, pe atunci, în vizită la Paris. De June, a cărei naturalețe reprezenta pentru ea conceptul frumuseții feminine, Anaïs s-a îndrăgostit („Tu ești femeia care aș vrea să fiu. Văd în tine acea parte a mea care ești tu.”) Numai după ce June a părăsit Franța, Nin și Miller s-au îndrăgostit. S-a întâmplat după ce și-au scris mai multe scrisori (el încerca să predea engleza la Dijon în ianuarie) și după ce au avut lungi discuții despre June (el i-a citit lui Nin pasaje dintr-un manuscris numit „Tropicul Cancerului”). Ea i-a citit porțiuni din jurnal în care o analiza pe June. Curând relația lor va trece de la nivelul intelectual la cel fizic.

Pasiunea lor a început la scurt timp după 4 martie 1932, când de la o masă din cafeneaua Chez les Viking de pe strada Vavin din Montparnasse, Miller i-a scris lui Nin care tocmai ieșise din local: „Te iubesc… Sunt cuprins de febră”. După următoarea întâlnire la cafenea, el scria „Mi-ai făcut sângele să clocotească” și „Mi-ai pus inima pe jar și acum nu mai pot fi niciodată ce am fost înainte, un simplu prieten”. Ea va accepta curând să îl însoțească în camera de hotel în care locuia. Plimbarea pe care au făcut-o de-a lungul bulevardului Montparnasse și în sus pe strada Delambre avea să fie plimbarea ce va dăinui un deceniu și va condimenta pentru mult timp istoria literaturii.

El găsise pe cineva care putea să îi ofere o viziune asupra lui însuși și o femeie care îl putea urma carte după carte și pat după pat (cuvânt și viscere). Au devenit și parteneri întru cuvânt: el îi edita lucrările de ficțiune, îi dedica „Primăvara neagră” (1936) și scria eseuri fulminante despre jurnalul ei nepublicat. Ea a scris prefața și a plătit tipărirea „Tropicului Cancerului” (publicat pentru prima dată în 1934). I-a oferit sprijin material mai mult de zece ani, plătindu-i inclusiv chiria pentru apartamentul din Villa Seurat unde ei doi, alături de Lawrence Durrell, Alfred Perlès, Michael Fraenkel și alții, au creat un centru literar în anii 30.

Erau oare contrastele care se atrăgeau? Pentru observatorul obișnuit nu puteau fi mai diferiți unul de celălalt în temperament și stil. Chiar și prietenii lor comuni credeau că fac parte din lumi diferite. Miller avea aproape 40 de ani, era robust și se simțea ca acasă pe străzi și în bordeluri. Nin nu împlinise 29 de ani, era feminină, misterioasă, seducătoare; cultiva frumusețea și armonia. Își crea singură hainele, își ținea jurnalul și în casa sa era mereu ordine, în timp ce el își trântea niște haine pe el, ia în jurul său domneau mizeria și decadența (a fabricat motivul mizeriei – el personal era destul de grijuliu). Ura „frumusețea”, poezia, prețiozitatea – exact acele calități artificiale cărora ea le era devotată. Așa cum se exprima Nin: „El vrea să simtă realitatea. Eu vreau să îmi păstrez iluziile”.

Portret realizat de Brassaï.

Cu siguranță proveneau din lumi diferite. Născută în 1903 în Franța, era fiica unei cântărețe franco-daneze (născută și crescută în Cuba) și a unui compozitor cubanez. Locuise în Belgia, Germania și Spania înainte ca tatăl ei să își părăsească familia și mama să se mute cu ea și cu cei doi frați mai mici la New York, unde de la 11 ani la 20 de ani viața i s-a scurs, în cea mai mare parte, în cadrul comunității muzicale cubaneze. În schimb, Miller provenea din clasa muncitoare a New Yorkului, născut dintr-un croitor neamț și o casnică din Brooklyn, în 1891. Făcuse munci înjositoare, condusese un birou Western-Union și învățase să trăiască de pe o zi pe alta. Divorțase de prima soție care le creștea fiica singură.

Chiar dacă nu sunt evidente, afinitățile lor au fost adânci. Ea și-a dat seama de asta imediat, în decembrie 1931: „L-am cunoscut pe Henry Miller… El este asemenea mie”. Ea a sesizat latura feminină a lui Miller, iar el duritatea, chiar asprimea ei. Ea s simțit spiritualitatea lui, iar el, materialismul ei. Erau flămânzi, curioși și le plăcea să se joace.

În maniera lor proprie, fiecare scria o „scrisoare” lumii – ea în jurnal, care avea peste 40 de volume atunci când s-au cunoscut, iar el în lungile scrisori adresate prietenilor, scrisori care au fost folosite în proza lui absolut personală și anecdotică. Scrisorile lui erau publice – pe 30 iulie 1932 i-a mărturisit că le scria ca pe „o legătură între mine și lume, că pot face oamenii să citească scrisori”; ea a început să-și țină jurnalul din nevoia de a se autocrea și de a se vindeca. De fapt, toate operele lor pot fi citite ca o lungă narațiune de viață. Amândoi prindeau esența vieții, dedicându-se cu disperare, zi de zi, scrisului, conștienți de necesitatea egoului colosal, dacă nu chiar dureros al scriitorului (ea îi invidia capacitatea de a pune arta înaintea tuturor celorlalte lucruri). Fiecare dintre ei juca un rol (…): el pe cel al artistului-vagabond din Montparnasse, ea pe cel al soției bancherului.

Intensitatea dragostei lor și rolul important pe care l-au jucat unul în viața celuilalt nu este deocamdată cunoscut în întregime pentru că Nin a rămas soția lui Hugh Guiler (cuplul Miller a divorțat în 1933) pentru toată viața, hotărâtă să nu îl facă de râs în public sau să divorțeze de el. A insistat ca toate mențiunile despre viața ei privată cu Miller să rămână secrete. Această tăcere a îndepărtat-o de istoria literară a unei perioade importante și l-a împiedicat pe el să își facă publică latura mai blândă a personalității.

Cu toate că o parte dintre scrisorile lui către ea au fost publicate în 1965 (mai puțin cele intime), în 1987, după moartea lui Nin și Miller (și la doi ani după moartea lui Hugh Guiler), au fost publicate multe dintre scrisorile lor de dragoste (Miller susținea că și-au scris nouă sute numai în primul an al relației), în felul acesta fiind documentată și legătura lor amoroasă.

Ceea ce a început în 1932 ca poftă trupească și interes personal – ea avea nevoie de dragoste și de acord patern, el avea nevoie de bani și de relațiile ei – a devenit un parteneriat intim și literar. Petreceau ore întregi în cafenele, la casa lui Guiler din Louveciennes (la jumătate de oră de mers cu trenul de Paris) și în apartamentul lui Miller și Perlès din Clichy. Ea își numea jurnalul și Louveciennes „laboratorul sufletului”, ia apartamentul din Clichy „laboratorul de dantelă neagră”. Atunci când nu făceau dragoste, își citeau unul altuia lucrările, se duceau la film și discutau stiluri cinematografice și literare, filosofie și muzică. Ea analiza și înregistra fiecare experiență în jurnal; în „Tropicul Cancerului”, el scria despre experiența pariziană (nu și despre ea) și despre unele momente din New York. Totul a fost înglobat în arta lor.

Fiecare dintre acești doi scriitori, care, în final, s-au despărțit după cel de-al Doilea Război Mondial, ea stabilindu-se la New York, iar el în California, a oferit istoriei literare cea mai bună descriere și cunoaștere atât personală, cât și artistică a celuilalt. De câteva ori au fost foarte aproape de a se căsători – o dată când își planificaseră să fugă împreună în Spania; în 1939 în sudul Franței, când el fugea de război în Grecia; în timpul primului lui an petrecut din nou în Statele Unite, când el călătorea, iar ea scria literatură erotică pe un dolar pagina pentru a finanța călătoriile lui în lungul și în latul Americii, călătorie în urma căreia a rezultat „Coșmarul climatizat” (1945). El le-a scris celor mai buni prieteni despre aceste planuri, iar scrisorile lui sugerează că și ea ar fi discutat despre căsătorie. Dar ea nu va dori sau nu va putea să îl părăsească pe Hugh, soțul și sprijinul ei material încă din 1923, și va fi conștientă că Miller nu va deveni niciodată un soț bun (sau supus).

Miller a mai avut doi copii și s-a mai căsătorit de câteva ori. Nin nu a avut copii, a continuat să aibă „căsnicii” pe ambele coaste ale Americii pentru încă treizeci de ani (Hugh a rămas în Greenwich Village). Au început să se revadă ocazional la Los Angeles la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor 70.

Ultima lor întâlnire a avut loc în spitalul Cedars, unde el mergea să își trateze arterioscleroza, iar ea murea de cancer. Ea a murit pe 14 ianuarie 1977, cu mai bine de trei ani înaintea lui.

Operele lor au ajuns să reprezinte Parisul anilor ’30, când atât ea, cât și el au creat cele mai bune lucrări din cariera lor. (…)

Fragmente din volumul „Cealaltă jumătate, Creativitate și relații intime” (editura Vellant), coordonat de Whitney Chadwick și Isabelle De Courtivron / „Pasiunea literată a lui Henry Miller și Anaïs Nin”, de Noël Riley Fitch.

Erau oare contrastele care se atrăgeau? Pentru observatorul obișnuit nu puteau fi mai diferiți unul de celălalt în temperament și stil. Chiar și prietenii lor comuni credeau că fac parte din lumi diferite. Miller avea aproape 40 de ani, era robust și se simțea ca acasă pe străzi și în bordeluri. Nin nu împlinise 29 de ani, era feminină, misterioasă, seducătoare; cultiva frumusețea și armonia.

Foto: Pinterest

 

 

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.

15
/12
/22

Pentru că unele dintre cele mai inspirate cadouri sunt cărțile, vă prezentăm o selecție de titluri noi, de la Grupul Editorial Trei, numai bune de pus sub bradul de Crăciun. Veți regăsi printre acestea volume ca „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, sau „Război” de Louis‑Ferdinand Céline.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

12
/12
/22

Viața Prințului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci și prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă și în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

24
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie, s-a lansat în România cartea „Cu 1% mai bun: Cum mi-am atins potențialul maxim și cum o poți face și tu”, de Chris Nikic & Nik Nikic, la Editura ap! (ACT și Politon). Lansarea a avut loc în prezența artistei Cristina Bălan, câștigătoare a concursului „Vocea României”, care a scris cuvântul-înainte pentru ediția în limba română a cărții.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).