Jaf la Castelul Corvinilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/jaf-la-castelul-corvinilor/

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultaţi din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanţei de 1 mai.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2017

Poliția a fost sesizată, marți dimineața, de furtul sumei de bani de către un agent de pază, care a observat că geamul de la intrarea în casierie era spart și că s-a intrat în incinta casei de bilete.

„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în vederea identificării făptuitorilor și a recuperării prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Nu este exclusă varianta ca hoțul să fi rămas peste noapte în incinta castelului. De asemenea, se verifică și măsurile de siguranță care există la castel, în condițiile în care în casieria de la intrare nu există un seif pentru depozitarea banilor.

Numit și Castelul Hunedoarei sau al Huniazilor, Castelul Corvinilor este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

Considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”, edificiul este, totodată, cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă „în picioare”.

Foto: Castelul Corvinilor – facebook

15
/03
/22

Tabăra de artă „Pictori de azi la Balcic”, organizată de Asociația ELITE ART club UNESCO, reunește, încă din anul 2003, creațiile artiștilor într-o arhivă de exprimare stilistică, fiecare pictor participant abordând în stilul caracteristic diversitatea de forme și imagini pe care Balcicul o oferă.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

10
/03
/22

Cea de-a doua ediție a festivalului internațional FOTO WIEN, care reunește peste 140 de expoziții și 300 de evenimente cu tema fotografia de artă, va avea loc în perioada 9 - 27 martie 2022, în capitala Austriei. Festivalul face parte din rețeaua European Month of Photography (EMOP) şi prezintă fotografia artistică în muzee, în galerii vieneze, în off-spaces și spații alternative de expoziție şi în institute culturale. Trei proiecte distincte cu participare artistică românească au loc în acest cadru, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

09
/03
/22

Galeria neconvențională Celula de Artă și Carol 53 găzduiesc, între 12 și 2 aprilie, expoziția caritabilă Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului / Bombs and Humans. United Artists against War, în care peste 65 de artiști români și ucraineni militează pentru pace, iau atitudine împotriva războiului din Ucraina, împotriva războiului, împotriva tuturor armelor de ucidere și a orgoliului firii omenești care naște războaie. Vernisajul va avea loc sâmbătă, pe 12 martie, de la ora 16:00, în București (B-dul Carol nr. 53).

24
/02
/22

Pe 24 februarie, la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi vă invită la cea dintâi conferință online din acest an, intitulată „Hărți și globuri în pictura olandeză din secolul al XVII-lea”, susținută de dr. Cosmin Ungureanu, istoric de artă, doctor în istoria arhitecturii, expert acreditat în pictură și grafică europeană din secolele XVI-XIX.

17
/02
/22

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.