Jay Leno renunță la ,,The Tonight Show”
https://www.ziarulmetropolis.ro/jay-leno-renunta-la-the-tonight-show/

Realizatorul TV Jay Leno va fi înlocuit în februarie de Jimmy Fallon, în rolul de gazdă a emisiunii ,,The Tonight Show” de pe NBC.

Un articol de Liliana Matei|25 ianuarie 2014

Realizatorul TV Jay Leno va fi înlocuit în februarie de Jimmy Fallon, în rolul de gazdă a emisiunii ,,The Tonight Show” de pe NBC.

Într-un interviu pentru emisiunea „60 Minutes”, de pe CBS, care va fi difuzat duminică, Leno a declarat că nu va putea recrea într-un alt program TV de noapte ceea ce a reuşit în „The Tonight Show”, informează accesshollywood.com, citat de Mediafax.

Leno a adăugat că cei 22 de ani pe care i-a petrecut ca gazdă a emisiunii au fost „fantastici”.Ultima ediţie a emisiunii „The Tonight Show” prezentată de Jay Leno va avea loc pe 6 februarie, actorul Billy Crystal fiind ultimul invitat al lui Leno.

De cealaltă parte, trupa U2 şi actorul Will Smith vor fi primii invitaţi ai emisiunii „The Tonight Show” în noua formulă cu Jimmy Fallon în calitate de prezentator. Jimmy Fallon va intra în rolul de gazdă a „The Tonight Show” pe 17 februarie, emisiunea fiind difuzată la miezul nopţii, după transmisiunile de la Jocurile Olimpice de la Soci.

La o săptămână după debutul emisiunii găzduite de Fallon, „The Tonight Show” va reveni la ora sa tradiţională de emisie (23.00), după emisiunea de ştiri de la NBC, fiind urmată, de la ora 00.35, de programul „Late Night”, care a fost prezentat de Jimmy Fallon şi îl va avea ca gazdă pe Seth Meyers.

Jimmy Fallon a declarat că s-a sfătuit în legătură cu emisiunea „The Tonight Show” cu Jay Leno, în mod constant, pentru a fi asigurată o tranziţie mai lină. Unul dintre sfaturile primite de Fallon de la Leno a fost să îşi crească durata monologurilor pe care le spune în emisiune.

În aprilie 2013, NBC a anunţat că Jimmy Fallon va găzdui emisiunea „The Tonight Show” din primăvara anului 2014. Contractul de prezentator al lui Jay Leno expiră în septembrie 2014, însă acest lucru nu înseamnă că vedeta TV va părăsi televiziunea NBC. Preşedintele NBC Entertainment, Bob Greenblatt a sugerat anul trecut că nu va renunţa total la serviciile lui Leno, fără a oferi însă alte detalii.

După anunţul din aprilie, Jimmy Fallon şi-a exprimat încântarea în ceea ce priveşte noua sa emisiune. „Sunt foarte încântat să găzduiesc un show care începe astăzi în loc de mâine”, a glumit Jimmy Fallon, făcând referire la modificarea orei sale de intrare în emisie – 23.00, în loc de 00.35 (ora de începere a emisiunii sale din prezent „Late Night”, n.r.).

La rândul său, Jay Leno l-a felicitat pe Jimmy Fallon. „Sper că vei fi la fel de norocos ca mine şi vei reuşi să îţi păstrezi locul de muncă până când vei deveni tipul cel bătrân”, a glumit Jay Leno. „Dacă o să aveţi nevoie de mine, mă găsiţi (parcat, n.r.) în garaj”, a mai spus Leno la momentul respectiv.

Foto Jay Leno: wikipedia

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu