Jazz in the Park prezintă 100 ani de muzică românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-in-the-park-prezinta-100-ani-de-muzica-romaneasca/

Patru concerte care ne poartă în ultimii 100 de ani de muzică vor avea loc în cadrul festivalului Jazz in the Park, pe scena România 100, în Parcul Central din Cluj. Fiecare dintre aceste concerte se centrează pe o anumită perioadă a istoriei muzicii şi abordează stiluri şi genuri diferite: muzică clasică, doină, jazzul perioadei comuniste şi jazz contemporan.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2018

Pianistul Bogdan Vaida îl va omagia în 28 iunie pe George Enescu în cadrul concertului Enescu: Manifest pentru România în care piesele compozitorului român vor fi puse în contextul universal al muzicii clasice alături de Liszt, Brahms și Schubert. Va fi practic o trecere prin istoria de 100 de ani a muzicii universale.

Concertul NOD – New Old Doina aduce în 29 iunie în prim-plan străvechea doină românească. Temeiul fundamental al acestui proiect muzical sunt cele două calități pregnante, de-a dreptul vitale ale Doinei, și anume ritmul liber și caracterul ei puternic improvizatoric adus de Maria Casandra Hausi, ambasadoarea doinei româneşti și Sorin Romanescu, unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz de la ora actuală.

Nicolas Simion – Sorin Romanescu Duo îi aduc un omagiu marelui jazzman Johnny Răducanu în cadrul concertului Tribute to Johnny, în 30 iunie, iar piesele lui Johnny Răducanu vor fi reinterpretate de cei doi mari muzicieni.

Al patrulea concert din seria de la miezul nopții, Sentimente românești, e despre jazz contemporan cu una dintre cele mai active și iubite trupe de jazz din România. JazzyBIT încheie festivalul Jazz in the Park cu un concert concept dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Bazat în mod special pe compozițiile mai melodioase și lirice din repertoriul lor, JazzyBIT propune o selecție de piese ce reflectă sentimentele specifice acelor vremuri. Piese precum “Poate De Ce”, “Equilibrium” sau “Dream River” transmit bucurie, speranță, unitate și se contopesc cu spiritul liber al jazz-ului.

Scena România 100 este prezentată de Alexandrion și va fi amplasată în fața clădirii Casino din Parcul Central. Scena va fi activă la miezul nopții în cele patru zile în care festivalului se va desfășura în parc: 28 iunie-1 iulie.

Accesul la concertele din parc e liber, pe bază de bilet neobligatoriu pe care-l pot cumpăra cei care doresc să susțină Fondul Jazz in the Park și proiectele artistice și creative selectate.

Festivalul Jazz in the Park (21 iunie-1 iulie) va începe peste exact două săptămâni. Deschiderea oficială va avea loc la Opera Maghiară din Cluj cu concertul Juan de Marcos Afro Cuban All Stars, iar timp de 11 zile vor avea loc concerte și activități în mai multe locuri din oraș. Concursul Internațional Jazz in the Park va avea loc pe malul Someșului, șase dintre cele mai spectaculoase concerte au loc la Muzeul de Artă, activități vor avea loc și în stradă, iar în ultimele patru zile festivalul se va desfășura pe cele patru scene din Parcul Central.

Pentru concertul de deschidere și pentru cele de la Muzeul de Artă sunt puse în vânzare bilete și abonamente, iar la concertele din parc și de pe mal participarea e liberă, cu bilet neobligatoriu pe care îl pot cumpăra cei care vor să susțină Fondul Jazz in the Park.

Jazz in the Park Festival este un proiect organizat de Fapte, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Consiliul Județean Cluj, susținut de Primăria Cluj-Napoca și promovat de Staropramen, BCR, Mega Image, Alexandrion, Medlife, iQuest, Bosch, Yamaha, Tastemakers, Glo, Daisler Print House, Almdudler, AV Store, Tohani.

Detalii găsiți pe www.jazzinthepark.ro.

Foto: Jazz in the Park / Romania 100 / Maria Casandra & Sorin Romanescu

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.