JOHN CAGE: Anarhistul liniștii
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-cage-anarhistul-linistii/

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist şi teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori şi experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenţionale a instrumentelor muzicale precum şi al muzicii electroacustice, Cage este şi astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil şi un deschizător de orizonturi în muzica, dansul şi arta secolului XX.

Un articol de Cristina Enescu Aky|10 septembrie 2020

Numele lui de familie înseamnă „colivie”, însă el a fost tot ce poate fi mai îndepărtat de orice idee cât de vagă de închistare și conformism. În albumul de școală, elevul John Cage era descris ca remarcându-se prin „radicalism”. Filozofia sa artistică neortodoxă a fost mult înaintea timpului său, iar el a fost poate primul care a gândit muzica cu adevărat ca o artă, nu doar ca muzică– adică având toate libertățile de experimentare de care se bucură alte arte.

Cage a contribuit și la conturarea dansului modern, alături de partenerul său de o viață, celebrul coregraf Merce Cunningham, cu compania de dans a căruia a colaborat multă vreme. Cage și Cunningham au susținut performance-uri în Statele Unite și în Europa. Cunningham a fost un pionier al dansului modern, iar Cage a scris pentru dansul modern și a fost la rândul lui influențat de această artă. De fapt, celebrul „pian pregătit” (despre care puteți citi mai jos) a fost creat de Cage tocmai pentru dans (fusese rugat de o dansatoare să îi compună o muzică pentru spectacolul de absolvire, dar după acel spectacol a rămas atras de acest tip de pian și a continuat să îl exploreze și să compună pentru el).

Muzica contemporană nu este atât artă cât este viață, și oricine o creează, imediat ce termină o lucrare începe o alta, la fel cum oamenii trec de la spălatul vaselor la a se spăla pe dinți, a merge la culcare, și așa mai departe.

Profesorul și compozitorul Arnold Schoenberg (și el unul dintre greii muzicii secolului trecut) l-a definit drept „nu un compozitor, ci un inventator – un geniu”. Totuși, pentru o bună parte din public el rămâne și astăzi un mister care sperie, creatorul unei lumi sonore adesea anarhice. Era capabil să facă muzică cu talăngi bovine, boluri de orez sau cu o sticlă de vin aruncat de perete, și a „inventat” tăcerea ca muzică, spunând că de fapt nu există tăcere/liniște, pentru că sunetele (deci și muzica) există absolut peste tot și în orice moment.

A pus în discuție toate conceptele „standard” ale muzicii, a experimentat cum nu se îndrăznise înaintea lui, și a deschis noi zone de gândire, discuție, interpretare și ascultare legat de muzică. Pornea de la premisa că muzicianul are aceeași libertate de a experimenta cu sunetul (și cu lipsa lui) precum are un pictor libertatea – netăgăduită artistului plastic, dar adesea refuzată muzicanului – de a experimenta cu pensulele și culorile. Nu tot ce a creat a fost lăudabil, sau chiar tolerabil pe alocuri. Dar a avut o viziune, un curaj și o imaginație debordante, care au extins enorm granițele muzicii (mult dincolo de limitele comfortabilului, pentru mulți contemporani ai săi și chiar ai noștri).

Spre deosebire de alți muzicieni, Cage și-a dorit să „ocolească” dorința ascultătorilor de a se conecta emoțional la muzică, iar în acest scop credea că compozitorul trebuie el însuși să se detașeze de propria sa creație, eliminând din ea orice trăsături personale ale sale.

Cage credea că „tot ceea ce facem este muzică”, iar asta făcea ca în conceptul său de muzică să intre nu doar armonia, frumusețea și ordinea ci și (ca în viața reală și în natură, de altfel) urâtul, haosul, accidentul. S-a inspirat printre altele din viziunile artistice ale unor dadaiști francezi precum pictorii Marcel Duchamp și Max Ernst, sau poetul supraeralist André Breton.

*

Născut la Los Angeles pe 5 septembrie 1912 ca fiu al unui inginer inventator, a început să studieze pianul în copilărie. Ca student a petrecut un timp în Europa experimentând cu muzica, pictura, poezia și chiar arhitectura. În 1931, revenind în America, s-a dedicat însă muzicii. Erau vremuri în care iubitorii muzicii „clasice” se împărțeau în două tabere majore, serialismul lui Schoenberg și neoclasicismul lui Stravinski, iar Cage a fost mai atras de primul dintre acești influenți compozitori, devenindu-i chiar elev în 1934 (după ce studiase cu un al mare părinte al muzicii experimentale americane, Henry Cowell).

Dintre clasicii „clasici”, se declara admirator doar al lui Mozart și al lui Grieg. Deși a studiat cu el i o vreme l-a admirat pe Schoenberg, ulterior a respins „canonul germanic” drag acestuia, dar a fost de acord cu ideea sa cum că muzica trebuie să aibă o funcție mai degrabă critică, să scoată ascultătorul din zona sa de comfort. Într-un fel, Cage a fost pentru a doua jumătate a secolului XX ceea ce Schoenberg a fost pentru prima: un catalizator de mari schimbări, inovații, experimente și drumuri noi în muzică.

În următorii ani, Cage a devenit interesat de trei domenii care aveau să îi influențeze muzica: percuția, dansul și liniștea. Depărtându-se întrucâtva de modul în care maestrul său, Schoenberg, folosea tonalitatea, Cage a început să prefere în compoziție structurile muzicale ritmice celor armonice (deși simțul său ritmic era… destul de diferit de cel „normal”), și să „se joace” mult cu liniștea. Compozițiile sale de început sunt mai molcome și delicate,de exemplu Construction in Metal (1937).

I-a citit cu interes și mistici precum Meister Eckhart și Sf/ Toma D’Aquino, de la acesta din urmă reținând principiul conform căruia „arta imită (și trebuie să imite) natura în modul său de operare”. În a doua parte a anilor 1940 a devenit pasionat de Asia și a început să studieze filozofia indiană și budismul Zen, datorită cărora a ajuns la ideea de „muzică aleatoare”, și s-a inspirat apoi multă vreme din I Ching (Cartea schimbărilor), un text antic chinezesc ce vorbea despre rolul hazardului în luarea deciziilor. Ce-ar fi dacă ai face muzică dând cu banul ca să alegi între diferite opțiuni muzicale? Sau dacă ai face muzică cu zgârieturi de creioane sau cu un cactus cu amplificație (!)?

„Muzica este un joc fără obiectiv, o afirmare a vieții – nu o încercare de a crea ordine din haos sau de a sugera îmbunătățiri ale creației, ci pur și simplu un mod de a ne trezi la viața însăși pe care o trăim.”

John Cage: About silence

4′33″ (1952) este una dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale. Această lucrare conceptuală este interpretată fără crearea deliberată a niciunui sunet. Cu alte cuvinte, pe durata celor 4 minute și 33 de secunde, singurul lucru pe care îl fac muzicienii este să fie prezenți pe scenă. Accentul care însă nu pe 4 minute și 33 de secunde de liniște, ci pe sunetele ambientale pe care le aude și chiar le produce publicul în timpul „interpretării”. Amintindu-și mai târziu de premieră, Cage spunea: „Nu există liniște. În timpul primei părți puteai auzi vântul șuierând afară. În partea a doua au început să cadă picături de ploaie pe acoperiș, iar în timpul celei de-a treia părți chiar oamenii din sală au început să facă tot felul de sunete interesante în timp ce vorbeau sau plecau.”

În 1958 a avut loc la New York premiera Concertului pentru pian și orchestră, o altă lucrare esențială a sa, la fel de controversată precum celelalte, compusă pentru coregrafia lui Cunningham intitulată Antic Meet. Țineți-vă bine: a fost scrisă pentru un număr variabil de instrumente, putând fi prezentată ca solo, duet, trio, asamblu cameral, simfonie, concert (după caz, denumirea lucrării trebuind să se modifice în funcție de instrumentația folosită, de exemplu „Solo pentru pian”). Include 63 de pagini care pot fi interpretate în întregime sau parțial, în absollut orice ordine. Durata compoziției este decisă de muzicieni în timpul reprezentației.

Deși este neclar (și de fiecare dată variabil…) cum poate fi interpretată și chiar înțeleasă această lucrare, ea este considerată una dintre lucrările foarte importante ale secolului XX prin caracterul ei explorator și inovator în modul de gândire, concepere și apreciere a muzicii.

 

Cage a experimentat și cu ceea ce se numește „prepared piano” (de fapt el este creditat ca fiind inventatorul acestuia), adică „un pian pregătit”, în sensul că sunetele scoase de pian sunt modificate – temporar- prin așezarea diferitor obiecte între sau pe corzi, cu scopul de a produce sunete „din altă lume”. Un exemplu de lucrare pentru un astfel de pian este Sonatas and Interludes.

(Foto: Cage aranjând un „pian pregătit”)

Cage a scandalizat nu doar prin compoziții și experimente ci și prin declarații, printre care aceasta, rămasă celebră și în bună măsură surprinzător de vizionară „Cred că folosirea zgomotului pentru a face muzică va continua și va crește până când vom ajunge la o muzică produsă prin instrumente electrice, care vor face disponibile în scopuri muzicale toate sunetele care pot fi auzite.” Vă sună cumva cunoscută ideea de muzică electr(on)ică, sau cea a unei varietăți infinite de sunete înglobate în muzică?…

 „Muzica aleatoare”

Astfel a fost numită muzica lui, însă el prefera termenul de „muzică nedeterminată”, și făcea distincția între o nedeterminare din perspectiva compoziției și una din perspectiva interpretării muzicii. El spunea că muzica lui intra în prima categorie de nedeterminare, intenția sa fiind de a elimina ego-ul compozitorului din procesul creației și de a lăsa sunetele să fie „ele însele”.

Așa cum a și recunoscut, Cage nu prea avea treabă cu ritmul sau cu armonia în muzică – ceea ce partenerului său de viață și de artă, Cunnningham, i-a convenit de minune pentru noua sa formă de dans.

The Freeman Etudes 

Atlas Eclipticalis

În 1951 a creat o altă lucrare iconică, Imaginary Landscape No. 4, o compoziție pentru 24 de interpreți la 12 aparate de radio (plus dirijor), bazată pe conceptul așa-numitelor „operațiuni aleatoare/ întâmplătoare”.

Environmental Extravaganza Musicircus 

Cage a fost un artist complet – muzician, teoretician al muzicii și al artei, scriitor, conferențiar, grafician, printre altele. În anii 1960 celebritatea sa a atins cote încă și mai înalte în urma publicării primei sale cărți, „Silence”( „Tăcere”). Iar din 1978 până la sfârșitul vieții a creat și publicat și serii de print-uri: desene, gravuri dar și lucrări folosind materiale neconvenționale. A fost de asemenea și un pasionat micolog (colecționar de ciuperci/ fungi), fiind cofondatorul New York Micology Society. Colecția sa de ciuperci se află astăzi la filiala din Santa Cruz a Universității din California.

John Cage a murit la New York pe 12 august 1992. A fost un spirit „larger than life”, lăsând în urma sa o moștenire artistică vibrând de un spirit inovator adesea neapreciat chiar și în posteritate, dar care a avut un rol semnificativ în evoluția ulterioară a muzicii și artelor contemporane.

Roaratio este o compoziție electronică bazată pe mii de cuvinte preluate dintr-un roman preferat de Cage, „Finnegans Wake” al lui James Joyce.

În cuvintele lui John Cage

Nu pot să înțeleg de ce oamenilor le e frică de ideile noi. Mie mi-e frică de cele vechi.

Nu am nimic de spus și spun tocmai asta, iar asta e poezie exact așa cum am nevoie să fie.

Nu există spațiu gol sau timp gol. Întotdeauna există ceva de văzut, ceva de auzit. De fapt, oricât am încerca să producem liniște, nu avem cum.

Dacă îți formezi urechea doar pentru sunete care sunt muzicale e ca și cum ți-ai dezvolta ego-ul. O să începi să refuzi sunetele care nu sunt muzicale și astfe te vei priva de o grămadă de experiențe.

Dacă ceva e plictisitor după 2 minute, încearcă-l timp de 4 minute. Dacă tot e plictisitor, încearcă 8 minute. Apoi 16. Apoi 32. În cele din urmă vei descoperi că nu e deloc plictisitor.

O eroare este pur și simplu incapacitatea de adaptare imediată de la o prejudecată la o realitate actuală.

11
/08
/21

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.