„Jeanne Dielman”, desemnat de critici cel mai bun film al tuturor timpurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/jeanne-dielman-desemnat-de-critici-cel-mai-bun-film-al-tuturor-timpurilor/

Pentru prima dată în sondajul realizat o dată la un deceniu, de 70 de ani, de celebra revistă britanică Sight & Sound, topul celor mai bune filme din toate timpurile este condus de o peliculă regizată de o femeie:  „Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles”, de Chantal Akerman. Un moment istoric!

Un articol de Ionuţ Mareş|7 decembrie 2022

În 1952, revista Sight & Sound a avut ideea inedită de a le cere criticilor să numească cele mai bune filme din toate timpurile. Tradiția a devenit decenală şi a crescut în dimensiune și prestigiu odată cu trecerea deceniilor.

Sondajul a devenit astfel un barometru major al opiniei critice despre cinema, iar ediţia din acest an, a opta, a fost cea mai mare de până acum: la anchetă au participat 1.639 de critici, programatori, curatori, specialişti în arhivă şi universitari, fiecare trimiţându-şi lista cu zece filme favorite.

În urma voturilor, pe prima poziţie a ajuns „Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles”, o coproducţie Belgia-Franţa din 1975, de 201 minute, realizată de cineasta belgiană Chantal Akerman (1950-2015).

„Niciun alt film realizat de o femeie nu a ajuns vreodată în top zece. În primul rând, acest lucru nu este surprinzător: femeile regizori de film au fost întotdeauna, evident, puține și departe între ele în timp; la fel de evident, criticii care au contribuit au fost predominant de sex masculin. Când Sight & Sound a extins numărul criticilor în 2012, Jeanne Dielman a intrat pentru prima dată pe listă, pe locul 35; ascensiunea sa în vârf este acum un triumf pentru cinematografia feminină”, a scris Laura Mulvey, o cunoscută teoreticiană de film feministă din Marea Britanie, în textul care comentează prima poziţie a clasamentului.

„Dar poate că surpriza supremă merge și mai departe – adaugă Mulvey: filmul care a adunat cele mai multe voturi în 2022 este realizat cu un stil și o strategie cinematografică mai aproape de avangardă decât de tradițiile mainstream și, mai mult decât atât, la aproape trei ore și jumătate, cere o vizionare dedicată. Deși filme provocatoare, idiosincratice și extraordinare au apărut constant mai jos în aceste liste, tradiția experimentală, din care face parte Jeanne Dielman, este – în afară poate de apariția recentă a „Omului cu aparatul de filmat” (1929) al lui Dziga Vertov – absentă”.

Reamintind că „Jeanne Dielman” este un asumat film feminist, Mulvey explică mai departe: „În privinţa conţinutului, filmul prezintă prăbuşirea unei gospodine belgiene burgheze, mamă și prostituată part-time, pe parcursul a trei zile; în privinţa formei, îi înregistrează riguros rutina domestică în timp îndelungat și dintr-o poziție fixă a camerei. Într-un film care, agonizant, descrie opresiunea femeilor, Akerman transformă cinematografia, ea însăși atât de des un instrument de opresiune a femeilor, într-o forță eliberatoare”.

Primele zece titluri din topul Sight & Sound al celor mai bune 100 de filme din toate timpurile, alese de critici:

1. “Jeanne Dielman, 23, quai du Commerce, 1080 Bruxelles” (Chantal Akerman, 1975)

2. “Vertigo” (Alfred Hitchcock, 1958)

3. “Citizen Kane” (Orson Welles, 1941)

4. “Tokyo Story” (Ozu Yasujiro, 1953)

5. “In the Mood for Love, Wong Kar-wai, 2001)

6. “2001: A Space Odyssey” (Stanley Kubrick, 1968)

7. “Beau travail” (Claire Denis, 1998)

8. “Mulholland Dr.” (David Lynch, 2001)

9. “Man with a Movie Camera” (Dziga Vertov, 1929)

10. “Singin’ in the Rain” (Stanley Donen and Gene Kelly, 1951)

Lista integrală poate fi consultată aici.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.