John Simenon despre Georges Simenon
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-simenon-despre-georges-simenon/

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului şi îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2016

Întâlnirea cu John Simenon face parte dintr-un turneu mai amplu susținut de acesta în perioada următoare în Europa de Sud-Est, turneu dedicat cărților unuia dintre cei mai citiți și iubiți autori de literatură polițistă din întreaga lume.

La întîlnirea cu cititorii, alături de John Simenon, vor participa: scriitoarea Daniela Zeca-Buzura, Nicolae Constantinescu, traducătorul cărților lui Georges Simenon în România, Eric Poppe, Delegat Valonia-Bruxelles la București și Adrian Șerban, Director editorial Polirom

John Simenon

John Simenon

Discuția va avea loc în limbile română și franceză, cu traducere simultană, și va fi moderată de Mihaela Dedeoglu, realizator Radio France International, România.

Despre Georges Simenon

Georges Simenon (1903-1989) a scris peste 200 de romane, traduse în peste cincizeci de limbi, dintre care 77 de romane şi 28 de povestiri avîndu-l drept personaj principal pe celebrul Maigret. Pînă astăzi, cărţile sale au fost vîndute în peste 850 de milioane de exemplare în întreaga lume.

John Simenon s-a născut în 1949 în Tucson (SUA). Este al doilea din cei 4 copii ai lui Georges Simenon. După un MBA la Harvard, lucrează în industria cinematografică și devine vicepreședintele 20th Century Fox International la Londra, apoi la Los Angeles, este producător independent  și director operațional pentru America de Nord al Studio Canal+.

Din 1995, John Simenon gestionează drepturile de autor ale tatălui său.

(Un eveniment organizat de Editura Polirom și Delegația Valonia-Bruxelles)

Intrarea este liberă

Foto: Georges Simenon , John Simenon – humanitas

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.