Joi seara, la Ateneul Român: Concert în memoria pianistei Mihaela Ursuleasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/joi-seara-la-ateneul-roman-concert-in-memoria-pianistei-mihaela-ursuleasa/

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani. Concertul simfonic „In Memoriam Mihaela Ursuleasa” va avea loc […]

Un articol de |20 septembrie 2012

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani.

Concertul simfonic „In Memoriam Mihaela Ursuleasa” va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român.

Concertul este susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, iar solistă este pianista Magdalena Mullerperth.

Programul concertului cuprinde: „Rapsodia română nr. 2” de George Enescu, „Concertul în la minor pentru pian şi orchestră” de Robert Schumann şi „Simfonia nr. 6, în la major” de Anton Bruckner.

Pianista Magdalena Mullerperth (născută în 1992) este considerată de presa germană o artistă care face parte deja dintre maeştrii generaţiei sale. A început să studieze pianul la 5 ani. Şi-a continuat apoi studiile într-un program pre-universitar la Conservatorul din Karlsruhe. Începând din 2007 a studiat în SUA cu profesorul Alexander Braginsky în Minnesota şi cu profesorul Jerome Rose la New York. Între timp a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, la care a obţinut peste 35 de premii. Activitatea sa concertistică este marcată de spectacolele susţinute în SUA, în anul 2008, cu Orchestra din Minnesota, având la pupitru pe Marc Russel Smith, dar şi de cele susţinute mai târziu cu Filarmonica din Stuttgart, dirijată de Simon Guadenz.

Încă din 2006, presa germană scria despre talentata pianistă: „Ar trebui să ţinem minte acest nume… o pianistă excepţionala în lumea contemporană a muzicii”, iar în 2010, revista germană de specialitate Piano News afirma: „…un debut extraordinar, va fi pasionant să urmărim cariera acestei tinere pianiste”.

Acest concert face parte din programul turneului pe care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” îl va efectuata în perioada 22 – 25 septembrie, în Germania.

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată pe 2 august, în apartamentul ei din Viena, de impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa.

Autorităţile vieneze au indicat drept cauză probabilă a morţii pianistei – care era cetăţean austriac de foarte mulţi ani – o comoţie cerebrală.

Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată, în 10 august, pe Aleea Artiştilor de la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu onoruri militare şi în aplauzele a zeci de persoane prezente la ceremonie.

Născută pe 27 septembrie 1978, Mihaela Ursuleasa a avut şansa, la vârsta de 13 ani, să fie ascultată de celebrul dirijor Claudio Abbado, care i-a oferit posibilitatea de a-şi construi întreaga pregătire muzicală printr-o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Heinz Medjimorec. Momentul decisiv al carierei sale a fost câştigarea marelui premiu la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, „Clara Haskil”, din Elveţia – în 1999. Au urmat apariţii sub bagheta lui Claudio Abbado la Viena, la Festivalul de la Sankt Petersburg şi München, recitaluri la Roma, Frankfurt, Davos, Festivalul Schleswig-Holstein.

Mihaela Ursuleasa a concertat regulat alături de Filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda şi orchestrele Wiener Symphoniker, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zürich, Cincinatti Symphony Orchestra, de orchestrele radio din Viena, Varşovia, Berlin. A avut apariţii încununate de succes la Carnegie Hall, Royal Symphony Hall.

 

Sursa: Mediafax

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.