Joshua Bell – muzică și teatru la pachet
https://www.ziarulmetropolis.ro/joshua-bell-muzica-si-teatru-la-pachet/

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la Bucureşti. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp şi dirijor, şi director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci şi pentru apetenţa pentru joacă şi pentru explorare.

Un articol de Adina Scorţescu|5 septembrie 2017

În 2007, s-a jucat de-a intepretul-cerșetor, care cântă pentru câțiva dolari, într-o stație de metrou din Washington. Întâmplarea a stat la baza unui articol în Washington Post care a câștigat premiul Pulitzer și a născut discuții intense despre frumusețe și despre (in)compatibilitatea ei cu stilul de viață al americanului contemporan, orientat spre muncă și maximizarea profitului. Într-o reprezentație de 45 de minute, Bell a strâns puțin peste 30 de dolari și a fost recunoscut de un singur trecător. Ca fapt divers, peste doi ani, ziarul România Liberă avea să repete experimentul și la noi, în stația Piața Victoriei, cu „localnicul” Alexandru Tomescu, care a strâns peste 90 de dolari, în jumătate de oră.

Deci a ajuns la Ateneul Român Joshua Bell, cu Stradivarius-ul lui vechi de peste 300 de ani și cu același zâmbet albastru, copilăros, pe care îl vezi pe copertele CD-urilor (și pe care bucureștenii au avut ocazia să-l observe și în ediția din 2009 a Festivalului Enescu).

În program: uvertura Egmont a lui Beethoven, concertul nr. 1 de Bruch (pe care un alt superstar al viorii, David Garrett, l-a cântat tot pe scena Ateneului, la ediția anterioară a festivalului) și Simfonia a V-a a lui Beethoven.

Și s-a terminat uvertura și a început concertul. Iar spectacolul a devenit total. Bell, când cu fața la public, când cu spatele (ca să dirijeze orchestra), se unduiește, se încruntă, ridică sprâncenele, împunge cu ochii partida de suflători, concentrează vioara a 2-a în mâna stângă, ca apoi să se întoarcă din nou către public, pe care-l va „fenta” din nou peste câteva minute. Înainte de finalul primei părți, în iureșul muzicii, cu broboane de sudoare la tâmplă, lovește cu arcușul călușul (bucata de lemn care ține întinse coardele); se aude un zdroc scurt, după care notele continuă. Peste câteva secunde, Stradivarius-ul ajunge în mâinile concertmaestrului, care-și dă la schimb propria vioară, printr-un gest simplu, ca între doi prieteni care mănâncă împreună și dau sarea de la unul la altul. Fără pauză, fără cuvinte.

Concertul capătă – cel puțin pentru spectatorii din prima parte a sălii – valențe de roman polițist. În cât timp poate fi „vindecat”, live, un Stradivarius? (Probabil nu ăsta era momentul la care se gândise Bell când a declarat, într-un interviu recent, că – pe scenă – el este un povestitor.) Muzica lui Bruch continuă. Bell cântă, Bell dirijează, Bell umple sala Ateneului cu o muzică ce pare că devine palpabilă. În stânga lui, concertmaestrul, cu Stradivarius-ul strâns între pulpe, fixează călușul și strânge coardele, după care își coboară urechea până la ele, ca și cum n-ar vrea să lase noile sunete, imperfecte, să pătrundă și în urechile vecinilor. Câteva atingeri ale coardelor, apoi o reajustare. Și încă una. Îi dă vioara lui Bell după prima parte a concertului; cu același aer nonșalant, de parcă chiar asta trebuia să se întâmple, de parcă exersaseră schimbul de viori de sute de ori înainte.

Când se termină concertul, unul dintre fotografii festivalului are ochii în lacrimi. Orchestra aplaudă și ea. Iar o doamnă cu părul alb, din rândul întâi, șoptește satisfăcută: „Numai pentru concertul de azi și pentru Oedip-ul de aseară, și tot au meritat banii de abonament.” Ceva mai încolo se aude: „Cam prea multe teatralisme, puteau să angajeze și ei un dirijor…” Un lucru e sigur: pentru iubitorii și de muzică, și de teatru, Joshua Bell a livrat pachetul complet.

Foto: Cătălina Filip

 



11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).