Julian Barnes sau Mario Vargas Llosa? Care este cartea lunii ianuarie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/julian-barnes-sau-mario-vargas-llosa-care-este-cartea-lunii-ianuarie/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|9 februarie 2017

Mario Vargas Llosa și Julian Barnes. Doi scriitori născuți la distanță de un deceniu și la distanță de lumi întregi. Cel dintâi în Peru, în primăvara lui 1936, petrecându-și apoi copilăria în Bolivia; cel de-al doilea în Anglia, în iarna lui 1946. Primul este din 2010 deținător al unui Nobel pentru literatură, cu motivația „pentru cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului”, iar al doilea a primit un Booker Prize în 2011, pentru romanul „Sentimentul unui sfârșit”.

În 2016, amândoi au lansat câte un nou volum pe piața editorială, ambele fiind traduse rapid și în România: „Cinci colțuri” de Mario Vargas Llosa, la Humanitas fiction (traducerea Marin Mălaicu- Hondrari) și „Zgomotul timpului” de Julian Barnes în colecția Babel a Editurii Nemira (traducerea Virgil Stanciu). Iar când doi scriitori de calibrul lor lansează un nou roman e un eveniment în sine.

Romanele propun două tipuri de confruntare cu dictatura. Ultimele luni de dictatură ale lui Alberto Fujimori, la Llosa și viața compozitorului Șostakovici sub comunism, în perioada lui Stalin, la Julian Barnes. Două universuri diferite, tratate diferit, două texte scrise în plină maturitate artistică, atunci când uneori devine complicat să te menții în standardele impuse de propria operă de până atunci.

Șostakovici față în față cu Stalin

Cu „Zgomotul timpului” Julian Barnes atinge un alt nivel al scriiturii, acest din urmă roman fiind considerat de mulți critici capodopera lui. Făcând parte din acest tip de literatură care câștigă tot mai mult teren în ultimii ani și care la el are rădăcini adânc, și anume biografia ficționalizată, „Zgomotul timpului” propune o întâlnire copleșitoare cu ceea ce s-ar putea numi dimensiunea umană a unui geniu față în față cu un sistem opresiv. Șostakovici trăiește și moare în dictatură, o dictatură care-l sufocă ani întregi, care-l secătuiește, cu care ajunge să colaboreze, care-l face să se deteste, care-i confiscă ființa, personalitatea, viața.

julian-barnes---zgomotul-timpului---c1Există un fragment, spre finalul volumului, care ar putea rezuma cel mai bine întreaga personalitate a lui Șostakovici și cumva întregul roman: „A fi erou era mult mai ușor decât a fi laș. Ca să fii erou, nu trebuia decât să ai curaj preț de un minut – cât să scoți pistolul, să arunci bomba, să apeși pe detonator, să lichidezi tiranul și pe tine odată cu el. Dar ca laș îți începeai o carieră care dura o viață. Nici un moment de relaxare. Trebuia să prevezi următoarea ocazie când va fi necesar să te scuzi, să tremuri, să te umilești, să te familiarizezi cu gustul cizmelor de cauciuc și cu starea propriului caracter, abject, decăzut. A fi laș presupunea pertinență, persistență, refuz al schimbării – ceea ce însemna, într-un fel, un soi de curaj.”

Cu acest tip de „curaj” s-a luptat Șostakovici întreaga lui viață, pe care Julian Barnes o surprinde între momentul când așteaptă să fie ridicat, cu valiza, noapte de noapte, în fața liftului, după ce își săruta fiica și „își golea măruntaiele”, așteptare rece, chinuitoare, zdrobitoare, și până cu puțin înainte de moartea lui, când era un fel de marionetă a sistemului, bine așezat în funcții importante, aparent bine văzut de sistem, în realitate – realitatea lui Julian Barnes – un om golit pe dinăuntru, care-și așteaptă moartea pentru ca muzica să-i fie eliberată: „Spera că moartea lui avea să-i elibereze muzica: s-o desprindă de viața sa”. Perspectiva din care-l construiește Barnes pe Șostakovici este una extrem de interesantă, o scriitură la persoana a III-a, dar intim-subiectivă, care-i oferă în același timp posibilitatea unei distanțări. În permanență Șostakovici se construiește pe sine ca pe un altul, se privește și se analizează cu o doză de distanțare care-i conferă farmec și veridicitate în egală măsură. E el și e un altul… Două entități diferite care se întâlnesc în același corp. Un corp la care nu ține atât de mult, de vreme ce iminența morții revine de atâtea ori și pare singura soluție viabilă și dorită, iar pe de altă parte, corpul e cel care-l face laș…

Barnes alege momente importante din existența compozitorului, construind în primul rând un portret al omului Șostakovici, cu ezitările și spaimele lui, cu cele trei căsătorii ale lui, cu iubirile lui, pătrunzând în acel strat intim atât de bine ascuns, la care cei mai mulți dintre noi ne tăiem accesul. În același timp, romanul lui Barnes vorbește dintr-o altă perspectivă și despre dictatura sovietică, despre frică, despre teroare, despre așteptarea devoratoare din fața liftului care se poate opri în orice clipă pe palierul tău ca să te ducă spre Siberia sau spre moarte, despre felul cum sunt spălate creierele oamenilor în dictatură, despre ceea ce poate face un sistem din tine. Și e teribil în acest sens episodul telefonului lui Stalin. Barnes nu-l absolvă pe Șostakovici de nimic, e rece și acid și-i așază în față o oglindă care nu-l iartă nicio clipă. Dar tocmai pentru că face asta, Șostakovici pare în final că se absolvă de toată vina unei colaborări care i-a salvat poate muzica, dar i-a ucis sufletul într-un mod teribil de subtil, făcându-l să îndoaie genunchiul mereu mai tare. Lașitatea lui devine într-adevăr o formă de curaj, curajul de a se trăda iar și iar, condamnându-se la ani întregi de lupte cu sine și la propriul dispreț.

Sexualitate și jurnalism de scandal în Peru

Cu romanul „Cinci colțuri”, Mario Vargas Llosa iese din zona lui cunoscută și propune un roman mai degrabă ca un scenariu de film la modă. Căzând ușor în plasa tendințelor zilei, își face povestea pe alocuri mai „digerabilă” decât te-ai aștepta de la un scriitor ca el, plătind un oarecare tribut comercialului. Așadar, ultimele luni de dictatură ale lui Fujimori, sprijinit din umbră de Vladimiro Montesinos, supranumit „Doctorul”, omul care a condus, de fapt, în acea perioadă Peru, sunt prezentate într-un amestec de sexualitate, scandal și politică justificabile până la un punct.

llosaÎn lumea înaltă a marilor afaceriști ai momentului, cu locuințe și existențe care stau sub semnul unui lux exorbitant, Llosa plasează o poveste de amor cu două lesbiene, pe care o exploatează mai mult decât o cere neapărat contextul. Marisa și Chabela, două soții de magnați, bune prietene, descoperă într-o dimineață că sunt atrase una de alta. Iar scenele de amor care în cele din urmă ajung să-l cuprindă și pe unul dintre soți se desfășoară pe pagini întregi… Pe acest fond, dictatura din Peru își întinde ghearele și cuprinde tot, iar felul cum Llosa surprinde puterea presei de scandal în astfel de societăți, o presă aservită regimului și folosită pe post de câine care atacă pe cine hotărăște Puterea că a devenit indezirabil, este adevăratul merit al romanului, la pachet cu portretul celor doi ziariști, Rolando Garro și Bondoaca.

O lume a șantajului murdar, o lume în care ipocrizia se amestecă în permanență cu minciuna și, la cel mai înalt nivel, se fabrică dosare care, odată apărute în presă, devin arme. Și dacă această latură a societății înalte, cu femei superbe care pleacă peste noapte în vacanță la Miami să-și trăiască pasiunea recent trezită, cu bărbați care par mostre ale tradiționalismului, dar se dovedesc a fi mult mai „deschiși”, e în mare parte banală și desprinsă aproape din lumea telenovelei, cea a oamenilor „simpli” e adevăratul câștig al cărții. Pe de o parte portretul Bondoacei, jurnalista crudă și lipsită de scrupule, care are curajul să răstoarne o dictatură, Llosa reușind să-i păstreze intact caracterul infect, în ciuda faptului că o transformă într-o eroină; iar pe de altă parte, superbul portret al actorului Juan Peineta, un bătrân visător, crezând în frumusețea poeziei, cu o carieră în televiziune care i-a adus deopotrivă mărirea și decăderea, distrus de presa de scandal și aflat acum pe muchia magică dintre realitate și irealitate. Llosa construiește un fel de hartă a felului cum a acționat dictatura în Peru,npe alocuri superficială, numindu-și romanul „Cinci colțuri”, după numele unui cartier rău famat din Lima, aflată sub stare de necesitate. Jurnalismul – jurnalismul de scandal – este, de fapt principalul personaj al acestui roman. Felul cum face și desface vieți și destine, puterea absurdă a acestei mașinării controlate de Doctor, precum și modul în care aceeași mașinărie întoarce într-o zi armele, provocând căderea dictaturii, toate sunt interesant de urmărit într-un roman în care Llosa nu se sfiește să plătească, așa cum spuneam, un oarecare tribut comercialului.

Decizia

Pentru subtilitatea cu care construiește personajul Șostakovici, pentru extraordinara finețe în analiză, pentru felul cum surprinde pulsul unei dictaturi și felul cum această dictatură dezumanizează și depersonalizează, pentru traducerea rafinată a lui Virgil Stanciu, Ziarul Metropolis declară „Zgomotul timpului” de Julian Barnes, câștigător al duelului și cartea lunii ianuarie.

21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.

23
/12
/21

„Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held, un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo. este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.

22
/12
/21

Într-un interviu acordat jurnalistei Alida Mocanu despre ultimul său roman, Yoga, publicat de Editura Trei, Emmanuel Carrère vorbește și despre modul cum a depășit experiența izolării, în pandemie, care în Franța a fost destul de lungă. „Ca scriitor, care prin natura profesiei caut să confer sens vieții prin scris, să dau formă literară experiențelor trăite, m-am pomenit și eu, ca toată lumea, confruntat cu această poveste enormă și inedită și habar n-am avut cum s-o înțeleg”, spune Carrère.