„Jurowski dirijează Enescu” la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurowski-dirijeaza-enescu-la-londra/

Un concert extraordinar dirijat de celebrul Vladimir Jurowski va fi transmis online joi, 10 decembrie, pe paginile oficiale de Facebook ale London Philharmonic Orchestra (LPO) şi ICR Londra, fiind disponibil pentru vizionare timp de 7 zile.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2020

Concertul intitulat „Jurowski dirijează Enescu” conține două lucrări scrise de George Enescu, „Dixtuor” și „Simfonia de cameră”, piese rar interpretate în afara României. De asemenea, pianista Alexandra Silocea și orchestra LPO dirijată de Vladimir Jurowski vor interpreta Orchestral Suite No. 1 de Johann Sebastian Bach și, în premieră europeană, Piano Concerto No. 3, de Elena Kats-Chernin.

Evenimentul face parte din seria „2020 Vision” și a fost înregistrat la 2 decembrie, în Royal Festival Hall, sub organizarea London Philharmonic Orchestra. Va fi o incursiune în muzica clasică a secolului XXI, cu o perspectivă nouă despre marii clasici, alături de muzica pe care nu ar trebui să o uităm niciodată. Așadar, o piesă din 1811 întâlnește o piesă din 2011, când Beethoven îi întâlnește pe Nielsen și Julian Anderson. Apoi simfoniile lui Schubert preiau locul lui Beethoven și se regăsesc în dialog cu muzica lui Penderecki, Magnus Lindberg și Jonathan Dove.

Fondată în anul 1932, London Philharmonic Orchestra este una dintre cele mai vestite orchestre simfonice din lume, caracterizată printr-un echilibru perfect între vechea sa istorie şi capacitatea de a se implica în proiecte contemporane dintre cele mai îndrăzneţe.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.