Kyra Kyralina. Dan Piţa, un recidivist în eşecuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/kyra-kyralina-dan-pita-un-recidivist-in-esecuri/

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Piţa, în pofida insistenţei sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu şi departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspiraţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 septembrie 2014

Decăderea treptată, dar sigură, a lui Dan Pița ca regizor după prăbușirea comunismului și a cenzurii este un fapt care nu mai avea nevoie de o nouă confirmare.

Filmele sale de după 2000 („Femeia visurilor”, „Second hand”) păreau a fi pus capăt unei cariere prolifice și marcate de câteva reușite – în special înainte de 1989 – demne de a fi reținute de partea onorabilă a istoriei cinematografiei române (fragmentul „La o nuntă” din „Nunta de piatră”, „Concurs”, „Pas în doi”, „Faleze de nisip”).

Odată îndrăgitul cineast oferă însă prin noul său film, „Kyra Kyralina”, încă o dovadă (după insuportabilul „Ceva bun de la viață”, 2011) nu doar a unei desuetudini nici măcar asumate, ci și a unei lipse profunde de inspirație regizorală și simț autocritic.

Adaptare după scrierile lui Panait Istrati, în special după nuvela „Chira Chiralina”, pe un scenariu mai vechi scris de Ioan Grigorescu și reașezat de însuși Dan Pița, filmul se vrea o poveste de epocă, marcată de exotism multietnic, despre pasiuni ucigătoare și maturizare.

Aer livresc, ilustraţii pleonastice

Toate acestea sunt regăsibile în imperfecta, dar captivanta, nuvelă a lui Istrati. În schimb, „Kyra Kyralina” este un film anost, fără suflu și prețios la nivel de imagine. Și doar cu răzlețe răbufniri (mai exact, câteva încadraturi și lucrături de montaj) care amintesc de un vechi regizor talentat și care pot înșela pentru o clipă publicul că întreaga punere în scenă ar putea lua o turnură salvatoare.

Nu se întâmplă minunea. Și asta în primul rând din cauza neinspiratei distribuții sau, mai exact, a unei defectuase dirijări a interpreților (câțiva dintre ei, cu puțină experiență sau chiar la debut) și a deficitului regizoral de a simți și reda firescul (nu realismul sau naturalismul!). Filmul are un aer livresc, și nu pentru că povestea este relatată, uneori direct către cameră, de protagonistul ei, Dragomir, ajuns la maturitate (la fel ca în carte), ci pentru că dialogurile, multe dintre ele absente din scrierea lui Istrati, sună fals și afectat (uneori chiar vulgar).

La fel cum neinspirată este întreaga mizanscenă, departe de a transmite, ca în nuvelă, patimile, sexualitatea sugerată, homosexualitatea reprimată și viața intensă ce caracterizează petrecerile la care Kyra, fata Kyralina și băiatul Dragomir invită bărbați din oraș.

Citiţi şi: INTERVIU Dan Piţa, regizor: „Niciodată nu termini cu ambiţiile“

Pița preferă să ilustreze, uneori pleonastic, momentele pe care „eroul” le narează din copilăria sa, așa cum sunt bătăile (multe, dar deloc deranjante pentru spectator) pe care tatăl le aplică soției sale Kyra sau petrecerile presupus „desfrânate”, în fapt cuminți scene de muzică și dans. Nimic din senzualitatea pe care Dragomir din carte o percepe la mama și sora sa, adevărate bacante. În film, acest fapt este bifat didactic (o ocheadă la sânii goi, un scurt dans din buric al femeilor, flirtul cu musafirii).

Filmul ia apoi o turnură de presupus western (Pița este recidivist într-ale „genului”, după cum au arătat cele două filme ale sale din seria „Ardelenii” și mai inspiratul „Dreptate în lanțuri”). Însă și la acest capitol stângăciile ies la iveală, așa cum se întâmplă cel mai vizibil într-o scenă eșuată în care frații „hoți de cai” ai Kyrei vor să-l împuște pe cumnatul lor. Rezultă un pac-pac total necredibil, dacă nu chiar ridicol.

În partea finală, povestea ia accente de film românesc impregnat cu clișee de anii ’90 (ai secolului trecut) – copii pradă pedofililor și fete ajunse prostituate.

Film de studio și, inevitabil, cu buget insuficient pentru ce presupune o astfel de reconstituire, era firesc să predomine scenele de interior. Însă acțiunile de exterior sunt monotone, pentru că au loc pe un același drum sau lângă un râu dintr-o pădure (inclusiv o scenă cu un grup de oameni ieșiți la relaxare).

Astfel că nimic din ceea ce ar fi fost Brăila începutului de secol 20 nu răzbate în film, necum din visarea și dorința de călătorie a personajelor lui Istrati.

Distribuit și produs de Castel Film, „Kyra Kyralina” poate fi văzut în cinematografe începând cu 5 septembrie.

INFO

Kyra Kyralina (România, 2014)

Regia: Dan Piţa

Cu: Iulia Dumitru, Ştefan Iancu, Corneliu Ulici, Iulia Cirstea

Rating: ●○○○○

 



21
/06
/16

Şase filme din Austria, Croația, Polonia, Rusia, Serbia și Ucraina concurează în acest an pentru Marele Premiu şi Premiul Publicului la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

21
/06
/16

"Filmul „Poziția copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film." - Tim Robbins

18
/06
/16

Tamara Buciuceanu-Botez - una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România - va fi celebrată la Sibiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania (22 - 26 iunie), pentru impresionanta sa carieră de peste 60 de ani în filmul și teatrul românesc

17
/06
/16

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber se întoarce cu cele mai bune filme în 4 orașe din România – Arad, Sibiu, Timișoara și Brașov! 13 filme de autor vor fi proiectate de marți până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România.

17
/06
/16

CRONICĂ DE FILM Debut fără mari pretenţii al regizoarei Catrinel Dănăiaţă, „Dublu” este tipul de film care nu va rămâne un reper al cinematografiei române, dar nici nu te scoate din sala de cinema înjurând sau regretând că ai dat banii pe bilet.

17
/06
/16

În 2013, „Now You See Me – Jaful perfect” a fascinat lumea întreagă cu escapadele uimitoare ale celor patru călăreţi, un grup extrem de talentat de iluzionişti profesionişti. De vineri, 17 iunie, cei patru călăreţi se întorc, în „Now You See Me: Jaful perfect 2” cu o aventură formidabilă, ridicând iluzionismul la un cu totul alt nivel, care va cuprinde întreaga planetă.

16
/06
/16

Pe 2 iulie, începând de la ora 20 până la 5 dimineață, cei mai pasionați iubitori de film vor avea experiența singurului maraton cinematografic de peste an. Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ajunsă la a 8-a ediție, aduce în România scurtmetraje recente, cele mai multe în premieră națională, premiate la festivaluri consacrate, care nu au avut parte până în prezent de aplauzele publicului larg.

15
/06
/16

“Dublu”, debutul în lungmetraj al regizoarei Catrinel Dănăiață, va rula de vineri în cinematografele din București și în alte 23 de orașe din țară. „DUBLU” spune povestea lui George, un arhitect aproape de succes cu o relație aproape eșuată și o viață aproape sufocantă. Când viața e un continuu deadline devii prizonierul propriei existențe.

13
/06
/16

“Sunt un om fără "idealuri". Adică îmi doresc să trăiesc fericit şi împăcat alături de cei apropiaţi. Şi, bineînţeles, dacă pe lîngă asta se poate să iau un Oscar, să salvez balenele, să inventez o sursă de energie total nepoluantă ar fi perfect.” - Dragos Bucur. Îndrăgitul actor, ajuns în atenţia publicului în 2001, după rolul din “Marfa si banii”, împlineşte astăzi 39 de ani.

11
/06
/16

Aflat la a șasea ediție, Festivalul Filmului Evreiesc București începe azi, 11 iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Horia Bernea, și la Cinemateca Eforie. Ediția de anul acesta cuprinde peste 30 de filme documentare și de ficțiune, lungmetraje și scurtmetraje, majoritatea în premieră în România.

09
/06
/16

O selecție de 20 de filme din programul celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 15 și 19 iunie la Cinema Elvire Popesco din București. În Retrospectiva TIFF ajung și două dintre filmele distinse cu cele mai importante premii la Cluj-Napoca: Vrăbii / Sparrows, în regia lui Rúnar Rúnarsson, câștigătorul Premiului Special al Juriului, și Un loc la umbră / De l'ombre il y a, pentru care actorul David D’Ingeo a fost recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare.

09
/06
/16

“Nu-mi place să studiez. Urăsc studiul. Îmi place să învăţ. Să înveţi este frumos.” - Natalie Portman. Frumoasa şi talentata actriţă - un Oscar (pentru Black Swan) si doua Globuri de Aur (Closer şi Black Swan) - împlineşte astăzi 35 de ani. Portman care deţine o diplomă în psihologie la Harvard, vorbeşte fluent cinci limbi străine şi a publicat numeroase articole în reviste științifice este considerată, totodată, una dintre cele mai inteligente actriţe de la Hollywood.

08
/06
/16

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat spectaculos pe 5 iunie, marcând un nou record în istoria sa de 15 ani: cele 248 filme din 64 de țări au adus peste 79.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema, cu 9% mai mult față de anul trecut.

08
/06
/16

Preferatele publicului din marile festivaluri internaționale care conferă premii pe baza voturilor date de spectatori, precum Sundance FF, Toronto FF, Berlin FF, Rotterdam FF vor fi prezentate în București în cadrul Audience Award Film Festival între 10 și 12 iunie, pe perioada Street Delivery, la cinema Elvira Popescu și în aer liber în curtea TIAB (Str. Verona nr. 17)