La capatul liniei. Suspecţi de serviciu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-capatul-liniei-suspecti-de-serviciu/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 octombrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Dinu Tănase este unul din înzestraţii directori de imagine ai şcolii româneşti care au făcut pasul spre regie. Se întâmpla la mijlocul anilor `70, după ce lucrase ca operator la câteva filme care, în pofida contaminării mai mult sau mai puţin apăsătoare cu ideologia, s-au desprins de plutonul mediocrităţii.

Spectaculosul debut în lungmetraj al lui Radu Gabrea, „Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), îşi datora prospeţimea în special imaginii alb-negru a lui Dinu Tănase. Cei doi vor colabora de mai multe ori în anii care au urmat, inclusiv la „Dincolo de nisipuri” (1974).

Dinu Tănase a mai făcut echipă, ca director de imagine, şi cu Andrei Blaier la două din filmele importante ale acestuia din urmă, „Ilustrate cu flori de câmp” (1975) şi „Prin cenuşa imperiului” (1976).

După această ucenicie (care mai cuprinde şi filmul colectiv „Apa ca un bivol negru”, un documentar vânos din 1970 despre care veţi mai citi în Ziarul Metropolis), trece la regizarea primelor filme. Realizează câteva lungmetraje de cinema, astăzi uitate, care nu au trecut neobservate de o parte a criticii vremii – „Trei zile şi trei nopţi” (1976), „Doctorul Poenaru” (1978), „Mijlocaş la deschidere” (1980) sau „Întoarce-te şi mai priveşte o dată” (1981).

Apogeul său ca regizor a fost atins însă cu „La capătul liniei” (1982/1983), pe un scenariu scris de debutantul Radu F. Alexandru, de altfel singura experienţă onorabilă a acestuia în calitate de scenarist.

la capatul liniei AFIS

Aşa cum se menţionează de fiecare dată când se comentează lungmetrajul, premisa narativă este, din păcate, puternic îndatorată unui film american celebru, lansat cu zece ani mai devreme, „Scarecrow”, de Jerry Schatzberg, premiat cu Palme d`Or. Doi bărbaţi, proaspăt ieşiţi din închisoare, hoinăresc împreună prin ţară în încercarea de a se reintegra, construindu-şi o prietenie solidă. Personajele se inspiră de asemenea din original – rolul lui Al Pacino i-ar reveni lui Dan Condurache, iar cel lui Gene Hackman – lui Mircea Albulescu.

Dan Condurache interpretează un tânăr nonconformist, un rebel, condamnat pentru că a condus fără permis. Tuns scurt, cu ochelari de soare pe care îi poartă tot timpul, cu geacă de piele (peste care trage un pulovăr pe gât) şi cu doi dinţi falşi, Cicea este probabil cel mai percutant personaj jucat de Dan Condurache în întreaga sa carieră cinematografică.

Unul din cele mai bune roluri ale sale face şi Mircea Albulescu. În ceea ce priveşte personajul Crişan, lui Mircea Albulescu i se poate reproşa că s-a inspirat prea mult dintr-un alt rol într-un film „de actualitate”, realizat cu câţiva ani înainte – „Cursa” (1975), de Mircea Daneliuc. Însă actorul îi imprimă personajului din „La capătul liniei” – un muncitor ajuns la închisoare pentru omor din imprudenţă pe şantier şi apoi eliberat – o dimensiune mai profundă.

În afara câtorva trăsături de balast (spre deosebire de Cicea, pentru Crişan libertatea nu înseamnă să poţi face orice, iar conştiinţa greşelii este mai intensă), personajul are o frământare interioară şi un tragism pe care Mircea Albulescu, ajutat şi de fizicul său masiv, le poartă cu demnitate, dar şi cu forţă de sugestie.

Sunt doi neîncadrabili în societate, doi singuratici care au nevoie unul de altul, iar întâlnirea cu o femeie la rândul său singură, interpretată cu naturaleţe de Ioana Crăciunescu (de asemenea într-un rol demn de reţinut), amplifică latura elegiacă a filmului (în această direcţie o importanţă au şi acordurile de jazz de pe coloana sonoră).

Din fericire, „La capătul liniei” îşi consolidează în cele din urmă propria identitate. Filmul este o mostră de cine-verite întârziat (alte cinematografii îl patentaseră şi exersaseră cu decenii în urmă), însă imaginea alb-negru (Doru Mitran), alternarea perspectivei subiective (flashback-uri) cu cea obiectivă şi plimbarea camerei de filmat pe străzi, prin gări, trenuri, uzine, restaurante, curţi şi case de ţară mizere, dezvăluind o realitate fără farduri, fac ca această estetică să funcţioneze, să fie credibilă.

Filmul stă în picioare pentru că aspectul ideologic este periferic (o fotografie cu Ceauşescu pe biroul unui inginer binevoitor; autocritica lui Crişan; insistenţa protagoniştilor de a se reintegra), iar atenţia este centrată pe surprinderea umanului, solidarităţii, uneori chiar a comicului dintr-o realitate dură.

INFO

La capătul liniei, 1982/1983

Regia: Dinu Tănase

Scenariu: Radu F. Alexandru

Imagine: Doru Mitran

Distribuţia: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu, Paul Lavric



04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.