Cristi Puiu, 50!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-cristi-puiu/

„Cinemaul e un teritoriu ideal pentru minciună. E foarte uşor să minţi, e foarte uşor să-i păcăleşti pe „fraierii” care sunt în sala de cinema. Şi foarte mulţi fac asta. Pentru mine ăla nu e cinema şi nu mă interesează.” – Cristi Puiu. Renumitul cineast împlineşte astăzi 50 de ani! Tot într-o zi de 3 aprilie se năşteau actorii Marlon Brando, Alec Baldwin şi Eddie Murphy şi se stingea din viaţă compozitorul Johannes Brahms

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2017

Până să devină unul dintre cei mai apreciați cineaști ai lumii, Cristi Puiu a făcut pictură, pe care a început-o de la vârsta de 10 ani.

În 1990, a participat la o expoziție in Lausanne (Elvetia), iar ani mai tîrziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels in Geneva, secţia Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași şcoală.

După „Marfa și banii”, Cristi Puiu a continuat cu scurt-metrajul „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” (2004), apoi cu „Moartea domnului Lăzărescu” (2005),  „Aurora” (2010), în care a interpretat personajul principal (Viorel) și Sieranevada (2016),

Trăiesc foarte mult în mintea mea și eu vreau să fac filme despre ceea ce se întâmplă în mintea mea. E vorba de un soi de cartografiere a minţii mele. Există o frontieră destul de fermă între mine, omul care face film, și omul care trăiește. Nu le amestec, deși pare că le amestec. – Cristi Puiu

Tot într-o zi de 3 aprilie…

1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din București.

1922: Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin ca lider al Uniunii Sovietice.

1933: Primul zbor peste muntele Everest, o expediție britanică, condusă de marchizul de Clydesdale și finanțată de către Lucy, Lady Houston.

1948: Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare cu 5 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de cel de-al doilea război mondial.

1966: Stația sovietică „Luna 10” a devenit primul satelit artificial al Lunii.

1975: Bobby Fischer refuză să joace șah împotriva lui Anatoly Karpov, titlul de campion mondial revenind astfel lui Karpov.

S-au născut:

1889: Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român (d. 1949)

1893: Leslie Howard, actor englez (d. 1943)

1924: Doris Day, actriță și cântăreață americană

1924: Marlon Brando, actor american (d. 2004)

1927: Luigi Ionescu, cântăreț român

Luigi Ionescu (3 aprilie 1927 – 4 octombrie 1994) a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români de muzică ușoară. Numele lui rămâne legat de numeroase șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi „Marina, Marina”, iar piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa.

1958: Alec Baldwin, actor americanmemoria culturala

1961: Eddie Murphy, actor american

1985: Leona Lewis, cântăreață engleză

1986: Amanda Bynes, actriță americană

S-au stins din viaţă:

1897: Johannes Brahms,mpozitor german (n. 1833)

1905: Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853)

1950: Kurt Weill, compozitor german (n. 1900)

1991: Graham Greene, scriitor englez (n. 1904)

Foto: Cristi Puiu – wikipedia, facebook

02
/08
/16

Festivalul de Film de la Locarno (Elveția) va acorda premiul pentru activitate artistică lui Harvey Keitel în 6 august, în Piazza Grande. Festivalul recompensează astfel unul din cei mai mari artiști de la Hollywood, care va împlini, în curând 50, de ani de carieră.

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

02
/08
/16

Pasionații de arte vizuale sunt invitați și în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internațional de arte vizuale din România — Vama sub lumini de Oscar. Festivalul se va desfășura în perioada 19 — 28 august 2016, la Vama Veche, reunind sute de pasionați ai artelor vizuale.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.

31
/07
/16

Curtea de apel din Paris l-a condamnat pe regizorul Luc Besson și compania sa, Europacorp, să plătească despăgubiri de 110.000 de euro cineastului american John Carpenter. Besson s-ar fi inspirat din filmul acestuia, "Escape from New York", pentru a realiza lungmetrajul său "Lock-Out" din 2012

29
/07
/16

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, ajuns oaia neagră a Hollywoodului din cauza diferitelor derapaje, revine la regie după zece ani, odată cu thrillerul “Blood Father”. După apariții în roluri mici în fața camerei ("Machete Kills", "Expendables 2"), el va fi în curând cap de afiș în thrillerul "Blood Father" (a cărui lansare este prevăzută în 31 august) și regizor al filmului "Hacksaw Ridge"

29
/07
/16

Actorul american Michael Keaton (64 de ani) a primit, joi, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. În ultimii doi ani, Michael Keaton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la Oscar pentru "Birdman", fiind foarte apreciat şi pentru rolul din "Spotlight".

28
/07
/16

"Ce trebuie să ai ca să fii prima femeie în orice? Trebuie să ai curaj și farmec!" - Meryl Streep. Într-o ținută patriotică ce nu a putut fi trecută cu vederea, celebra actrița americană a rostit, marţi, un discurs emoționant și feminist pentru susținerea lui Hillary Clinton în a doua zi a Convenției naționale democrate de la Philadelphia.

26
/07
/16

Din 5 august se lansează în cinematografele din România „Noi 3 sau nimic”, o comedie suavă despre dragoste, libertate și familie, bazată pe o poveste reală. Rețeta vieții este urmată fidel și de film: o succesiune de suișuri și coborâșuri, decepții și bucurii, câteva doze de lacrimi și câteva de râsete.

26
/07
/16

“Niciodată în viaţa mea nu m-am găsit în situaţia în care m-am oprit din muncă şi am spus: "Slavă Domnului că este vineri!". Dar weekend-urile sunt speciale chiar şi când programul tău este împrăştiat peste tot. Ceva îţi spune că weekend-ul a venit şi că poţi să te delectezi un pic.” - Helen Mirren. Faimoasa actriţa britanică implineste, astazi, 71 de ani.

25
/07
/16

În această seară, de la ora 21.10, TVR 1 dufuzează primul episod al miniseriei Adio, Tovarăşi!, un documentar realizat de Andrei Nekrasov, la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic. Adio, Tovarăşi! acoperă perioada cuprinsă între anii 1975 şi 1991 şi prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de Fier.