Cristi Puiu, 50!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-cristi-puiu/

„Cinemaul e un teritoriu ideal pentru minciună. E foarte uşor să minţi, e foarte uşor să-i păcăleşti pe „fraierii” care sunt în sala de cinema. Şi foarte mulţi fac asta. Pentru mine ăla nu e cinema şi nu mă interesează.” – Cristi Puiu. Renumitul cineast împlineşte astăzi 50 de ani! Tot într-o zi de 3 aprilie se năşteau actorii Marlon Brando, Alec Baldwin şi Eddie Murphy şi se stingea din viaţă compozitorul Johannes Brahms

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2017

Până să devină unul dintre cei mai apreciați cineaști ai lumii, Cristi Puiu a făcut pictură, pe care a început-o de la vârsta de 10 ani.

În 1990, a participat la o expoziție in Lausanne (Elvetia), iar ani mai tîrziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels in Geneva, secţia Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași şcoală.

După „Marfa și banii”, Cristi Puiu a continuat cu scurt-metrajul „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” (2004), apoi cu „Moartea domnului Lăzărescu” (2005),  „Aurora” (2010), în care a interpretat personajul principal (Viorel) și Sieranevada (2016),

Trăiesc foarte mult în mintea mea și eu vreau să fac filme despre ceea ce se întâmplă în mintea mea. E vorba de un soi de cartografiere a minţii mele. Există o frontieră destul de fermă între mine, omul care face film, și omul care trăiește. Nu le amestec, deși pare că le amestec. – Cristi Puiu

Tot într-o zi de 3 aprilie…

1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din București.

1922: Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin ca lider al Uniunii Sovietice.

1933: Primul zbor peste muntele Everest, o expediție britanică, condusă de marchizul de Clydesdale și finanțată de către Lucy, Lady Houston.

1948: Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare cu 5 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de cel de-al doilea război mondial.

1966: Stația sovietică „Luna 10” a devenit primul satelit artificial al Lunii.

1975: Bobby Fischer refuză să joace șah împotriva lui Anatoly Karpov, titlul de campion mondial revenind astfel lui Karpov.

S-au născut:

1889: Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român (d. 1949)

1893: Leslie Howard, actor englez (d. 1943)

1924: Doris Day, actriță și cântăreață americană

1924: Marlon Brando, actor american (d. 2004)

1927: Luigi Ionescu, cântăreț român

Luigi Ionescu (3 aprilie 1927 – 4 octombrie 1994) a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români de muzică ușoară. Numele lui rămâne legat de numeroase șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi „Marina, Marina”, iar piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa.

1958: Alec Baldwin, actor americanmemoria culturala

1961: Eddie Murphy, actor american

1985: Leona Lewis, cântăreață engleză

1986: Amanda Bynes, actriță americană

S-au stins din viaţă:

1897: Johannes Brahms,mpozitor german (n. 1833)

1905: Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853)

1950: Kurt Weill, compozitor german (n. 1900)

1991: Graham Greene, scriitor englez (n. 1904)

Foto: Cristi Puiu – wikipedia, facebook

03
/07
/15

Din 5 iulie, în fiecare duminică, de la 14.45, TVR 1 difuzează serialul Puterea binelui: un bărbat renunţă la viaţa pe care o trăia şi călătoreşte prin lume aproape fără bani, contând pe bunătatea semenilor.

03
/07
/15

Sâmbătă asta e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, maratonul iubitorilor de cinema ajuns la ediţia 7. De la 7 seara la 5 dimineaţa, spectatorii vor avea parte de 6 ore de scurtmetraje premiate plus un video-show care va aduce la viaţă imagini din filme în cea mai mare sală de cinema construită până acum în România – Pavilionul Central Romexpo.

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Ceau, Cinema! (Festival de Buzunar) se deschide oficial miercuri, 22 iulie, la Grădina de Vară « Capitol », cu unul dintre cele mai discutate documentare ale anului. Prezentat la festivalul de film Sundance şi la cel de la Edinburgh, Chuck Norris vs Comunism (Marea Britanie, România, 2015) invită publicul timişorean să rememoreze era în care filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal în România comunistă.

01
/07
/15

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producția din 2012 arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici.

01
/07
/15

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene și de autor, în 4 orașe din România! Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie),  Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august), iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

01
/07
/15

Festivalul internațional al filmului de animație Anim’est și-a încheiat duminică seara cea de-a doua ediţie, prin proiecţia în aer liber a filmului Minuscule – Valley of the Lost Ants, din Piaţa Sfatului. Încrezători în rezultate, organizatorii încep deja planurile şi pregătirile pentru ediția a treia.

01
/07
/15

Poveștile care au inspirat o lume întreagă se îngrămădesc pe marele ecran al maratonului ShortsUP, sâmbăta asta, în Pavilionul Central Romexpo. A 7-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte mixează scurtmetrajul cu o instalație foto de Alex Gâlmeanu, mapping video creat de grupul de artiști Tip-Toe și muzică funk și disco mixată de nicecream.fm.

30
/06
/15

Sâmbătă, 4 iulie, spectatorii de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte vor descoperi experienţa cinemaului interactiv. Evenimentul debutează la ora 19.00, în Pavilionul Central Romexpo, cu un video-show realizat de artiştii TIPTOE şi o instalaţie vizuală creată de fotograful Alex Gâlmeanu. Filmele încep de la ora 22.00.

29
/06
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

29
/06
/15

Filmele "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean și "Aferim!", de Radu Jude participă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de la Karlovy Vary (3- 11 iulie), unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.