Lana Del Rey, acuzată de Radiohead că a plagiat piesa “Creep”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lana-del-rey-acuzata-de-radiohead-ca-a-plagiat-piesa-creep/

Radiohead a dat-o în judecată pe cântăreaţa Lana del Rey din cauza similarităţilor dintre cântecul ei “Get Free” şi celebra melodie “Creep” a formatiei britanice. “Informaţiile despre proces sunt adevarate”, a confirmat Lana Del Rey pe Twitter.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2018

Publicația britanică The Sun publica, zilele trecute, un articol în care era dezvăluit faptul că Lana Del Rey a fost dată în judecată de trupa Radiohead, care o acuza pe artistă că una dintre noile ei piese, „Get Free”, este plagiată după hitul formației conduse de Thom Yorke, ”Creep”.

Știrea a fost preluată, ulterior, și de alte tabloide, la scurtă vreme apărând și primele informații oficiale. Lana Del Rey a publicat pe Twitter un mesaj în care confirmă acuzația de plagiat, oferind chiar detalii cu privire la negocierile pe care le-a purtat cu avocații trupei Radiohead.

Sunt adevărate zvonurile despre proces. Deși eu știu că piesa mea nu a fost inspirată de ”Creep”, cei de la Radiohead sunt convinși că ei au dreptate și cer 100% din drepturile de autor – eu le-am oferit până la 40% în ultimele luni, dar ei nu vor să accepte nimic altceva decât 100%. Avocații lor au fost de neînduplecat, așa că vom rezolva problema în instanță – Lana, Del Rey pe Twitter.

Contactați de editorii revistei Rolling Stone, reprezentanții formației Radiohead nu au dorit să comenteze pe tema acestui subiect.

Interesant, însă, este faptul că și Radiohead a fost acuzată, la rândul ei, că ar fi plagiat piesa ”Creep” după single-ul „The Air That I Breathe” al trupei The Hollies. Contrar cazului ce o implică pe Lana Del Rey, Radiohead a admis, atunci, similaritățile dintre cele două piese, atât la nivel de linie melodică, cât și de structură, cedând un procent din drepturile de autor celor doi compozitori ai piesei „The Air That I Breathe”, Albert Hammond și Mike Hazlewood.

Foto: Lana Del Rey,  Radiohead – facebook

28
/09
/20

Muzica revine la Sala Radio, dupa cateva luni in care a ajuns la public doar pe calea undelor! Vineri, 2 octombrie (ora 19.00), debuteaza o noua stagiune (2020-2021) cu invitati speciali si evenimente de calitate, siguranta publicului fiind asigurata prin respectarea normelor in vigoare in contextul pandemiei.

28
/09
/20

Turneul naţional „Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo” revine în octombrie pe scenele de concerte din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, vă invită să îi ascultaţi la revenirea în sălile de concert din România la Sibiu, Timişoara, Deva, Bucureşti şi Piteşti, între 9 şi 16 octombrie.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.