-->

Lansare de carte: „Haiku siberian”, în prezența autoarelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-haiku-siberian-in-prezenta-autoarelor/

Editura Frontiera invită publicul la întâlnirea cu două invitate speciale din Lituania: Jurga Vile şi Lina Itagaki, autoarele romanului grafic „Haiku siberian”.

Un articol de Ziarul Metropolis|9 noiembrie 2023

„Haiku siberian” este un roman grafic inspirat din povestea adevărată de viață a tatălui scriitoarei Jurga Vile, care a fost deportat în Siberia împreună cu familia de către regimul sovietic. Succesul cărții s-a datorat felului unic în care autoarele au reușit să transforme în poezie, emoție și ilustrație o temă atât de grea și sensibilă.

Editura Frontiera a publicat această carte în 2021 și acum, cu sprijinul Ambasadei Lituaniei, a organizat vizita celor două autoare în România. Publicul este invitat la întâlnirea cu autoarele marți, 14 noiembrie, începând cu ora 19.00, la librăria Seneca Anticafe, str. Arhitect Ion Mincu, nr.1, București, unde va avea loc o prezentare de carte și o sesiune de autografe.

Povestea despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa în 2017 și a adunat premii literare importante.

Povestea lui Algis începe într-o dimineață din anul 1941, când armata sovietică sosește în sătucul în care acesta trăiește. Soldații bat cu furie în ușile oamenilor și le dau tuturor 10 minute să se suie în trenul care duce spre Siberia.

„Povestea lui Algis este o poveste adevărată – și nu doar pentru că Algis este tatăl autoarei, ci și  pentru că experiențe precum cele trăite de deportații în Siberia nu pot fi inventate. Ceea ce s-a întâmplat cu omenirea în secolul XX bate orice ficțiune, însă suntem sortiți să repetăm istoria dacă o uităm. Faptul că acest recurs la istorie vine sub forma modernă a romanului grafic mi se pare o alegere extrem de inspirată. Așa ar trebui să fie spusă istoria – nu ca o lecție plicticoasă, ci ca un cutremur vizual și narativ.” – Ileana Achim, Director Editorial al Editurii Frontiera

Jurga Vile este scriitoare, traducătoare și scenaristă din Lituania. Romanul grafic Haiku siberian (2017) a fost prima carte a autoarei și a fost distinsă cu numeroase premii internaționale. Lina Itagaki este ilustratoare și designer din Lituania. Este pasionată de banda desenată și de istoria Lituaniei. De curând, și-a deschis propria editură de carte pentru copii.

Cartea Haiku siberian se adresează copiilor de peste 10 ani, dar și adulților pasionați de acest tip de produs literar. Cartea are 240 de pagini, prețul de 69 lei și este disponibilă pe site-ul editurii și în librăriile partenere.

Editura Frontiera publică autori importanți pentru copii din literatura universală și oferă, în același timp, spațiu creativ autorilor și ilustratorilor români. Mai multe detalii și noutăți editoriale găsiți pe www.editurafrontiera.ro și conturile de Facebook și Instagram ale editurii.

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]