Kibbutz Contemporary Dance Company, de neratat la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/laptele-mamei-kibbutz-contemporary-dance-company-de-neratat-la-sibiu/

Oriunde în lume, când spui ”dans contemporan”, printre numele care în mod absolut sunt în fruntea listei se numără două companii israeliene, Batsheva Dance Company (purtând semnătura coregrafului Ohad Naharin) şi Kibbutz Contemporary Dance Company (KCDC), al cărei director artistic este din 1996 Rami Be’er.

Un articol de Cristina Enescu|11 Iunie 2018

Anul trecut, ambele companii au venit la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Anul acesta, KCDC prezintă în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu cea mai nouă producție a sa, Laptele mamei. Un cântec de dragoste pentru părinți (Mother’s Milk. A love Song for Parents, Kibbutz Contemporary Dance Company), spectacol creat de Rami Be’er în memoria părnților săi, ambii decedați anul trecut.

Tatăl lui Be’er, membru-fondator al kibbutz-ului Ga’aton (unde s-a născut coregraful și în care comunitatea de artiști KDCD își are sediul și astăzi), a fost unul dintre principalii arhitecți care au structurat conceptul de kibbutz la mijlocul anilor 1950, ca o comunitate omogenă bazată pe ideologia egalității și a cooperării. Stilul și energia KCDC reflectă superb această conexiune comunitară, specifică kibbutz-urilor. În 2006, Rami Be’er a inaugurat aici Satul Internațional al Dansului (International Dance Village), ”atelierul de creație” al KCDC și un hub artistic unde artiștii locuiesc și creează, și unde se organizează numeroase stagii de pregătire pentru dansatori profesioniști și publicul larg, cu secțiuni speciale pentru tineri și populația arabă, printre alții (în jurul kibbutz-ului Ga’aton existând mai multe comunități arăbești, împreună cu care KCDC dezvoltă diferite proiecte).

Demiurgul Be’er a impregnat acest spațiu și proiectele create aici cu un spirit artistic integrativ, incluzând tehnici de mișcare și elemente de scenografie, lumini și costume, și foarte multe surse de inspirație și interacțiune între artiști.

Laptele mamei este un spectacol-omagiu care vorbește (în același limbaj puternic, de un magnetism adesea copleșitor care e marca dansului contemporan israelian și a KCDC) despre amintiri, relații, momente de conexiune interumană și intimitate profunde, zbateri, căutări, căderi, înălțări dintr-o viață de fapt universală, dincolo de timpul și spațiul specifice biografiei coregrafului israelian. Iar creativitatea, tehnica și energia seismică a spectacolului reconfirmă statutul puternic al acestei companii pe scena mondială a dansului contemporan, dar totodată și filozofia lui Be’er: ”Atunci când un dansator este onest, impactul asupra celui care îl observă va fi uriaș.”

Pe o scenă semi-obscură, luminată doar de un candelabru elegant și uneori de un reflector mișcat printre dansatori, emoțiile dospesc frământate din muzici și sunete cu rezonanțe adânci (bătăi de inimă, șoapte, percuție, recitări). Tușe fine de umor și dramatism, curgeri de mișcare line și explozii dinamice tulburătoare – toate înconjurate de filigranul de lumină și umbră create simplu dar convingător de Be’er.

Scenele puternice de duo și trio, unul din punctele forte ale creativității israelianului, se împletesc cu solo-uri și povești de grup cărora, tuturor, le este comună rafinarea detaliilor și forța expresivă. Dinamica grupului este adesea răvășitoare prin modul în care îmbină senzații abisale, obscure, cu superbe momente lirice, de o frumusețe care produce conectări instantanee.

Chiar și titlul spectacolului stârnește senzații viscerale, intime, cu rezonanțe la fel de tainice precum conexiunea puternică a iubirii. Spectacolul și cei 19 dansatori care îi dau viață (mulți provenind din culturi diferite – Israel, Italia, America, Korea, Franța, Spania, Rusia) declară și demonstrează universalitatea emoțiilor celor mai intime și personale, precum și forța cea mai mare a Omului: conectarea cu ceilalți prin efemer (corp, mișcare) și etern (iubire, emoție).

Dansul nu poate rezolva probleme, spune Be’er, însă el ridică întrebări. Și, cu siguranță stârnește galaxii de emoții, trăiri, conectări prin ceea ce numai dansul poate arăta: unitatea intrinsecă a spiritului cu corpul.

Imediat după FITS, spectacolul KCDC va avea 6 reprezentații la celebrul Theatre de Paris, care va găzdui astfel pentru prima dată o companie de dans.

Spectacolul se joacă astăzi, pe 11 iunie, de la ora 16.00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), în Sibiu.



04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

04
/02
/19

Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXIV-a ediție a celui mai important festival dedicat dramaturgiei românești, plasate în context european. Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR) va avea loc între 11 și 19 mai 2019.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

02
/02
/19

Duminică, 3 februarie, pianistul Radu Lupu, revine la Londra după o îndelungă absență. Elogiat pentru „magia lui pianistică” (The Guardian) și recunoscut în întreaga lume drept unul dintre cei mai mari pianiști ai momentului, Radu Lupu va concerta la prestigiosul Royal Festival Hall alături de orchestra londoneză Philharmonia și sub bagheta binecunoscutului dirijor Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy.

02
/02
/19

„Balerina”, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhont a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei César și Premiile Magritte. „Balerina” va intra în cinematografe în București și în ţară începând cu 15 februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

02
/02
/19

Ediția a 22-a a Galei Tânărului Actor HOP va avea ca temă: „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual” şi se va desfăşura sub bagheta cunoscutului coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu, anunță UNITER.

01
/02
/19

79 de producții românești lansate în 2018 intră în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo. Filme precum „Moromeții 2” (r. Stere Gulea), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude), „Dacii liberi” (Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan) sau „Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu) se regăsesc printre cele 28 de lungmetraje eligibile pentru nominalizări.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

31
/01
/19

TNRS pleacă în turneu național cu „Perfect compus” de Alexandra Badea, în cadrul programului „Manifest pentru dialog”. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va prezenta în perioada 4 – 21 februarie 2019, în șapte orașe din România: Arad, Timișoara, Bucuești, Galați, Brăila, Râmnicu Vâlcea și Sibiu, spectacolul „Perfect compus” de Alexandra Badea în cadrul turneului național […]

31
/01
/19

Director al Teatrului Nottara peste două decenii, din 1960 și până la moartea lui, în 1983, dramaturgul Horia Lovinescu, va fi comemorat de echipa Teatrului Nottara, printr-un eveniment special, în cadrul Cafenelei lui Repi, în data de 9 februarie, de la ora 19.00, în CaféNott. Spectacolul-lectură, Patima fără sfârșit, prezentat de Alexandru Repan, care semnează […]

30
/01
/19

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Mary Queen of Scots” (2018), debutul regizoarei britanice Josie Rourke, are farmec în special prin confruntarea pe care o pune în scenă între două rivale, Maria Stuart, regina Scoției, și regina Elisabeta I a Angliei, jucate de două tinere staruri: Saoirse Ronan și Margot Robbie.

Page 4 of 776« First...23456...102030...Last »