Laureații Bucharest International Dance Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/laureatii-bucharest-international-dance-film-festival/

BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, şi-a desemnat câştigătorii duminică seara, pe 5 septembrie.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2021

După cinci zile de competiție, proiecții speciale, experiențe VR imersive, live video mapping, ateliere intensive și conferințe cu specialiști din domeniu, Bucharest International Dance Film Festival a desemnat câștigătorii celei de-a șaptea ediții.

Marlene Millar, una dintre cele mai renumite creatoare de film de dans din Canada, Saddo, artist, ilustrator și muralist român și Bogdan Theodor Olteanu, regizor român de film și teatru, sunt membrii juriului care a decis laureații celei de-a șaptea ediții.

În competiția internațională, unde au fost selectate 29 de scurtmetraje din 21 de țări, premiul pentru Cel mai bun film, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat scurtmetrajului „Belia” (r. Eman Hussein), din Egipt, pentru capacitatea acestuia de a scoate la lumină un subiect mai puțin explorat precum munca zilnică dintr-un atelier auto. Iscusința cu care „Belia” folosește obiecte de zi cu zi pentru a compune un peisaj sonor fascinant se îmbină perfect cu ritmul dictat de mișcare și montaj.

De asemenea, juriul a acordat și două Mențiuni Speciale. „The Kitchen” (r. Vishwakiran Nambi), din India, deconstruiește într-o manieră jucăușă dansul indian tradițional pentru a spune o poveste puternică despre rolul femeii în societatea contemporană. Redat cu ironie și umor, filmul e o fuziune de stiluri care propune o abordare relaxată, dar fermă asupra feminismului. „Fibonacci” (r. Tomáš Hubáček), din Republica Cehă, a impresionat juriul cu precizia regiei și imaginile picturale, dar și cu măiestria cu care reușește să integreze un concept matematic universal în structura filmului.

Dintre cele șase scurtmetraje românești selectate în competiția națională, titlul de Cel mai bun film românesc și un premiu în valoare de 500 euro a fost acordat peliculei „Public Figure” (r. Mădălina Zaharia). Potrivit juriului, filmul a ieșit în evidență din selecția din acest an prin amestecul inteligent de medii artistice folosite pentru a spune o poveste. Ca film de dans, „Public Figure” folosește cu succes imaginea pentru a crea un eseu despre corp.

Potential Worlds, tema celei de-a șaptea ediții a BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, care a a avut loc între 1-5 septembrie în șapte locații din București, a reunit în programul festivalului lucrări cinematografice provocatoare și lucrări hibride futuristice care chestionează relația dintre manifestările artistice și procesul rapid de digitizare. Pe lângă cele 34 de scurtmetraje din competițiile prezentate la Cinema Elvire Popesco, Mercato Kultur și Fabrica Grivița, publicul festivalului s-a bucurat și de o experiență VR imersivă, susținută de Conceptual Lab și găzduită de /SAC @ Malmaison, în cadrul căreia au putut fi vizionate 9 lucrări cinematografice ale unor artiști internaționali inovatori.

„Cosmogony”, un inedit performance digital live, în care dansatorii virtuali ai companiei Cie Gilles Jobin, aflați în studioul din Geneva, au apărut prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, a fost una din atracțiile  BIDFF 2021, reușind să prezinte în premieră un astfel de show, de la o distanță de 2000 km, cu sprijinul 360 Revolution.

Gilles Jobin, dansator, coregraf și regizor, conducătorul companiei Cie Gilles Jobin, a prezentat participanților, în cadrul unui eveniment dedicat, diferite proiecte de dans digital pe care le-a creat în ultimii ani și modul în care proiecte de colaborare precum Virtual Crossings pot oferi noi posibilități pentru artele performative, în timp ce Weronika Lewandowska – poeta, regizoare, scriitoare și producător executiv al „VR Nightss”, un poem erotic virtual prezentat la BIDFF VR ‘21, a vorbit despre procesul de creare a experiențelor imersive.

Dance Filmmaking Lab, atelierul de film de dans susținut de Marlene Millar, membră a juriului BIDFF, precum și câștigătoare a Premiul pentru Cel Mai Bun Film Internațional la ediția trecută a festivalului, a oferit participanților posibilitatea de explora peisajul filmic ca spațiu creativ și performativ, la finalul celor trei zile de atelier rezultând 4 lucrări video realizate la fața locului de cei 17 participanți la atelier.

Dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, Bucharest International Dance Film Festival a fost fondat în 2015 de coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu și de producătoarea de film Anamaria Antoci. Evenimentul, unic în peisajul festivalurilor de film din România, militează pentru colaborarea dintre oamenii dansului și oamenii filmului, coagularea unei comunități a creatorilor de film de dans, încurajând excelența, inovația și discursul artistic curajos.

BIDFF este organizat de Asociația Tangaj Collective.

Foto: Doria Drăgușin

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.