Lectia lui Eugene Ionesco, în avanpremieră la Naţionalul din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-lui-eugene-ionesco-in-avanpremiera-la-nationalul-din-sibiu/

Regizorul Mihai Măniuţiu montează la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu una dintre cele mai fascinante piese ale lui Eugene Ionesco, „Lecţia”. Avanpremiera spectacolului va avea loc joi, 25 septembrie, ora 19:00, iar premiera oficială la începutul lunii octombrie.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2014

Lectia este un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre felul în care civilizaţia evoluează, sau ce înseamnă progresul.

„Lectia e un foarte puternic text politic, unul dintre cele mai subtile şi în acelaşi timp generoase texte – în sensul că este compus şi structurat în aşa fel încât să poţi reflecta în oglinzile lui orice formă de dictatură, orice act politic care ţinteşte dezumanizarea, distrugerea individualităţii şi libertăţii omului. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri.”, spune regizorul spectacolului, Mihai Măniuţiu

„Nu ne mai putem preface că nu ştim. Trăim într-o epocă în care suntem cu toţii interconectaţi. Cei care pretind că nu ştiu, vor să-şi ţină ochii închişi. Un astfel de

Lectia

Lectia

spectacol îi determină să deschidă ochii. Nu scapi de coşmaruri pretinzând că joci într-o feerie.“ , a mai precizat Măniuţiu.

INFO – Lecţia, de Eugène IONESCO

Regia: Mihai Măniuțiu

Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi

Dramaturgia: Anca Măniuțiu

Decor: Adrian Damian

Costume: Irina Moscu

Muzica: Șerban Ursachi

Coregrafia: Andrea Gavriliu

Asistent de regie: Tudor Lucanu

Distribuția:

Constantin Chiriac – Profesorul

Florentina Țilea – Eleva

Mariana Mihu Plier – Menajera

Lectia

Lectia

Elevele:

Veronica Arizancu

Emöke Boldizsár

Ioana Cosma

Serenela Mureșan

Veronica Popescu

Maria Soilică

Cristina Stoleriu

Alexandra Șerban

Codruța Vasiu

Foto: Lectia – TNRS, Sebastian Marcovici, Adi Bulboacă

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.