„Lecția, o meditație cu șapte teme“ de Octavian Saiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-o-meditatie-cu-sapte-teme-de-octavian-saiu/

Miercuri, 25 mai, de la ora 19.00, Editura Nemira în parteneriat cu Revista Yorick lansează volumul „Lecţia, o meditaţie cu şapte teme“ de Octavian Saiu în cadrul FestCo, la Teatrul de Comedie.

Un articol de Liliana Matei|23 mai 2016

Prezintă: Ludmila Patlanjoglu, Victor Ioan Frunză și George Mihăiță.

În primele pagini ale volumului, autorul explică : „De ce Lecția? Pentru că e cea mai aproape de perfecțiune dintre scrierile lui Ionesco, toate imperfecte până la capăt. Singura care se citește și se savurează dintr-o răsuflare. Este a doua operă teatrală a sa, gândită cu aceeași energie a noului, dar având în plus față de prima o anume înțelepciune a formelor scenice, înțelese din interior.

Înainte de tot ce se va naște după, înainte de ciclul lui Bérenger, Ionesco a dat măsura valorii și originalității sale prin Lecția. O piesă într-un act, deopotrivă simplă și complexă, în care se șlefuiesc asperitățile din Cântăreața cheală și se ghicesc atâtea dintre zbaterile de mai apoi. Nu e un debut, în sens cronologic, dar este cea dintâi experiență profundă într-o dramaturgie ionesciană care oscilează între agresivitatea caricaturii timpurii și meditația abisală târzie. De atunci, de la premiera din 1951 și până astăzi, Lecţia rămâne o veritabilă lecţie de teatru cu şapte teme mereu contemporane: violenţă, sexualitate, politică, magie, manipulare, pedagogie și… teatralitate”.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri în Europa, Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă, iar în 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh. Din 2004, este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale.

Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008)/ In Search of Lost Space (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului(Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013) şi Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014). A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

 

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?