Leo Hussain va dirija Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/leo-hussain-va-dirija-orchestra-filarmonicii-george-enescu/

Leo Hussain este invitat să dirijeze unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, pe scenele celor mai prestigioase insituţii de muzică din lume prrecum Theater an der Wien, English National Opera, Mariinsky Theatre şi Frankfurt Opera.

Un articol de Andrada Văsii|6 septembrie 2013

Leo Hussain este invitat să dirijeze unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, pe scenele celor mai prestigioase insituții de muzică din lume prrecum Theater an der Wien, English National Opera, Mariinsky Theatre și Frankfurt Opera.

Unul dintre cele mai recente succese ale dirijorului Leo Hussain este ,,Visul unei nopți de  vară”, de Benjamin Britten, la English National Opera. Despre performanța realizată de Hussain, prestigioasa publicație ,,Financial Times” scria: „Ceea ce Leo Hussain și orchestra sa au reușit este pură magie: unul dintre cele mai amețitoare și tulburătoare spectacole de la English National Opera!”.

Născut în 1978, Leo Hussain a studiat la Cambridge University și Royal Academy of Music. A colaborat cu unii dintre cei mai buni dirijori ai lumii:  Sir Simon Rattle, Valery Gergiev, Riccardo Muti.

Leo Hussain și Victor Rebengiuc

Este pentru prima dată când publicul din România poate asculta „Gurre-Lieder“, într-o interpretare spectaculoasă: Festivalului Internațional „George Enescu“ aduce împreună pe scena Sălii Palatului unul dintre cei mai iubiți actori români, Victor Renebgiuc, care va debuta ca narator alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ – şi unii dintre cei mai importanţi solişti internaționali ai momentului – Nikolai Schukoff, Violeta Urmana, Janina Baechle, Thomas Meyer, totul sub bagheta dirijorului Leo Hussain.

Leo Hussain si Victor Rebengiuc

Dirijorul Corului va fi românul Iosif Ion Prunner, căruia în 1997 maestrul Cristian Mandeal i-a încredințat conducerea Corului Filarmonicii.

O iubire damnată

„Gurre-Lieder“ spune povestea unei legături primejdioase: iubirea damnată dintre regele danez Waldemar şi amanta sa, Tove – ucisă, în cele din urmă, de regină.

Arnold Schönberg a compus „Gurre-Lieder“ pornind de la varianta tradusă în limba germană a poemului danez omonim, de Jens Peter Jacobsen. Se spune că personajele au la bază conducători reali din Danemarca anilor 1500, chiar dacă povestea celor doi amanţi a intrat în legendă, devenind unul dintre miturile-marcă ale Danemarcei, alături de „Cântecul Nibelungilor“.

Leo Hussain

Festivalul ,,George Enescu” este cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România și se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară.

Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

Festivalul ,,George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

Info:

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului.

Foto credit: Andrei Gîndac

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

 

 

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.